Sera noastra de rasaduri

In fiecare an eu intarziam cu rasadurile deoarece asteptam o vreme cumsecade pentru a repica rasadurile. Cum ele erau plantate la caldurica in casa si cum casa nu avea suficiente ferestre pentru a le impodobi pe toate cu viitoarele legume totdeauna intarziam momentul insamantarii in asteptarea unui timp favorabil scoaterii lor afara.

Dar gata, nu se mai putea asa. Hotarata cum ma stiti m-am gandit la inceput sa-mi cumpar o sera gata facuta. Pretul insa mi-a mai domolit avantul muncitoresc. Dar, gandul rasadurilor timpurii nu-mi dadea pace.

A doua varianta luata in calcul a fost o rasadnita clasica din lemn ca pe vremea bunicii. Pentru cei care nu stiu ce vorbesc, este vorba despre o constructie in principal cu schelet de lemn acoperit cu folie de polietilena de preferat in dublu strat cu o forma asemanatoare unei casute cu un acoperis intr-o apa. Casuta nu este mai inalta de 50 cm iar acoperisul este rabatabil, cu expunere de preferat sudica. Cel putin jumatate din corpul casutei se umple cu gunoi de grajd proaspat, cu scopul de a creste temperatura rasadnitei. Acest gunoi se acopera cu un strat de pamant urmat de pamantul de insamantare propriu-zis. Cam asa ceva ca in imaginea de mai jos.

Dar de unde gunoi de grajd? Simtindu-mi framantarile C a sarit in ajutorul meu si mi-a propus sa-mi construiasca el insusi o sera. Nu ma intelegeti gresit, il iubesc pe C si il apreciez foarte mult insa propunerea lui mi s-a parut o amanare a visului meu. Pana intr-o zi cand a luat o foaie de hartie si s-a asezat in fata mea si mi-a spus “Povesteste-mi cum vrei sa fie…”

Si asa, primele linii au aparut pe hartie, primele masuratori si-au gasit locul pe ruleta si primele materiale au fost cautate de costuri. C stia deja ca avem ramase cateva pachete de profile CD (ca aici) de cand pusesem rigips pe tavane in lipsa unor meseriasi care sa poata face tavanul drept. Si tocmai acestor profile le pusese gand de recalificare. Ne-ar mai fi trebuit o placa de policarbonat transparent si o mana serioasa de nituri (a se citi o cutie mare) si gata lucrarea.

Mai intai au fost realizate patru profile transversale de casute: doua identice, unul cu un spatiu de usa si unul cu un element pe mijloc menit a sta in spate de tot, cam asa:

Imbinarile au necesitat putina imaginatie si indrazneala dar si putin efort in functie de unde se gaseau si cu cine urmau a se intalni si infrati.

Intr-un final am izbandit si am reusit sa legam cele patru profile initiale intre ele

Si casuta, caci asa i-a ramas numele, a fost gata. Mai trebuia imbracata si era pregatita.

Si a venit si policarbonatul. O folie intreaga groasa de 6 mm din care am folosit cu parcimonie doar jumatate. Am confectionat si o usa din lemn deoarece profilul este moale iar usa prea solicitata pentru astfel de material.

Casuta a fost fixata pe niste patrati de 8×8 cm, impletiti cu maiestrie si cu mult efort, depus la decuparea patratilor. Acestia au fost fixati in pamant cu niste U-uri din fier beton de 6, lungi cam de 50 cm iar casuta a fost prinsa de ei ulterior. In partea de jos profilele au primit o umplutura de lemn ca sa nu se indoaie cand calcam pe ele. Mai aveam mesele de confectionat si un podet pe care sa calcam atunci cand robotim la rasaduri in primavara viitoare.

Acum ca v-am inspirat, va anunt ca mai aveti cateva luni ragaz pana semintele o sa inceapa sa tropaie in plicuri. Cat despre mine… deja astept primavara. Cam devreme, nu?