Jos buruiana

E ca un laitmotiv al zilelor de vara: plivitul.

Am cititori care ma lauda de fiecare data ca nu stiu ei cum la mine totul este atat de ordonat si am timp pentru toate. Cu riscul de a-i dezamagi ii anunt si pe aceasta cale ca nu este chiar asa ca-n filme (a se citi in poze). Dar si cand ma apuc de plivit, nimic nu-mi sta in cale. Recunosc ca intotdeauna mi-au placut pozele de genul “inainte ” si “dupa”. Asa ca nu facem rabat de la asta nici acum.

In solar la noi, o vreme nu s-a putut intra din cauza inmuierii pamantului. Rosiile le-am copilit infundati in noroi pana la genunchi (fara exagerare) si cu un paraias rece ce se simtea sub talpile noastre. Pana nu s-a intarit pamantul intr-o oarecare masura nu am putut intra sa plivim. Iar buruienile s-au bucurat in tot acest timp de caldura si umezeala si ne-au transformat solarul intr-o jungla. Bietii ardei nu se mai vedeau de balarii, iar intreg procesul de plivire a semanat foarte mult cu bancul ala cu “tricoul cu metalica”.

Si acum dovada – poza “inainte”

Pe cele doua randuri din dreapta sunt ardeii. Vede cineva ceva? Ei hai sa nu va mai fierb – poza de dupa

Au mai ramas doua randuri, dupa week-end-ul plin. Speram sa le dovedim saptamana viitoare Acolo, in a doua fotografie se pot observa cele 9 ore de munca in 3 persoane: eu, mama si verisoara V. Precizare in mod evident pentru fetele de mai sus, care-si fac mustrari de constinta ca la ele nu este. Cred si eu ca de unul singur este foarte greu. Cateodata imposibil…