Ultima data cand a plouat era undeva in jurul sarbatorii de Paste. Si atunci a dat cativa stropi si gata. Am aflat apoi ca in zona noastra ploile sunt rare din cauza dispozitivului antigrindina din Valea Calugareasca. Cum se innoura putin spre nord se si auzeau rachetele. Si norii se spargeau.
Asa ca ne rugam si noi pentru ploaie, ca toata lumea, mai ales ca in ultima vreme crapaturile ce se cascau in pamant capatau proportii.
Dar se vede treaba ca pe undeva am gresit. A plouat fara incetare o zi si o noapte. Dimineata cand ne-am trezit m-am simtit pe malul lacului, avand in vedere ca un cor de broaste cantau de mama focului. Nu stiu daca a plouat cu broaste, dar cred ca este posibil ca doar de unde au venit ele asa repede sa populeze lacul format intr-o noapte?
Cand tocmai ne pregateam sa culegem o mare portie de capsuni se vede treaba ca trebuie sa mai amanam momentul. Nici macar nu putem intra la ei iar mare parte din ce s-a copt deja, se afla sub apa.
Solarul este de asemenea inundat, noroc ca am apucat sa ridicam pamantul in jurul plantelor altfel nu le ajuta o oarece cantitate de apa in jurul tulpinilor.
Santurile sunt pline cu apa cel putin in jumatatea unde solarul este mai jos.
Nici livada nu se simte mai bine, chiar daca apucasem sa sapam pomii si in acest mod apa nu va balti chiar pe trunchiuri. Chiar si asa, radacinile vor ramane intr-un pamant foarte imbibat de apa si nu stiu cat de bine le va face.
Nu ne ramane decat sa speram in setea plantelor, chiar si a buruienilor pe care le rog din suflet sa bea toata cantitatea de apa revarsata peste noi. Nu-i vorba aud ca unora le-a intrat apa in case. Nu suntem acolo dar tot imi pare rau de noile si neobisnuitele inundatii de mai.
In plus am inlocuit vestitul “Caramida noua, Da-i Doamne sa ploua” cu “Caramida rea, Da-i Doamne sa stea”.
Acum cateva zile, ma plangeam si eu de cata ploaie a dat, cu grindina, cu furtuna, cu acoperit de plantute…
De atunci ploua si ploua, iar in anumite portiuni ale gradinii apa nici nu mai intra in pamant.
Ma uitam neputincioasa, dupa grindina, la gradina, crezand ca nu mai au scapare. Plus ca plouase atat de tare ca erau pur si simplu acoperite cu apa.
Am fost si eu incurajata la randul meu, ca plantele sunt rezistente. Si au avut dreptate.
Au avut puterea sa reziste, iar pierderile au fost minime.
Asa ca fruntea sus, pieptul inainte, respira adanc…o sa fie ok gradina, o sa vezi 🙂
Multumesc pentru incurajari Simona
Cum a ajuns apa in solar???
S-a infiltrat. Nivelul apei in afara solarului este mai sus decat nivelul solului asa ca asta este.
draga mea, m-am prapadit de ras (la faza cu caramida)! te rog sa ma ierti, si crede-ma ca inteleg gravitatea situatiei. dar imediat mi-am adus aminte ca tu ti-ai luat instalatie de irigat cu picatura (din cauza lipsei de apa). sper ca nu te-ai suparat pe mine!
Nu m-am suparat Irina. Deja mi-am tras invatamintele. Asa ca asteptam sa se retraga apele, cauzele fiind indepartate. Dar aici e putin mai mult de discutat. Sper sa fi inteles ce trebuie din aceasta experienta, altfel mai e ceva de asteptat…
Cat despre instalatia de irigat in picatura in cazul nostru nu a fost achizitionata din lipsa de apa. Nu am dus niciodata lipsa de apa. Panza freatica la noi se afla la 6 metri, prima. Cam de la 1 metru si jumatate musteste apa. Insa pamantul fiind argilos este un sol dificil, iar lipsa ploilor cu o frecventa cat de cat regulata nu-l ajuta deloc. Noi udam o zi da una nu daca este seceta mare. Dar nimic nu e ca ploaia. Instalatia insa este foarte comoda si economiseste si curent electric si apa si efort. Udam si cu furtunul straturile nu randurile, de ex: fasolea, mazarea, morcovii, ceapa, usturoiul si alte d-astea. Legumele (rosii, ardei, vinete, castraveti, varza si telina) cu picatura.
Ti-am admirat solarul. Foarte frumos. Curaj, o sa fie bine. La mine rosiile sunt toate afara si ploaia le-a stropit cu pamant pana si pe frunzele de deasupra. Abia astept sa se termine ca sa le stropesc. Mi-e frica sa nu se maneze.
adinuca, imi cer inca o data scuze pentru atitudinea mea! nu pot sa nu sesizez la tine umorul fin al romanului care face haz de necaz. de pe blogul tau am aflat de instalatia de irigare cu picatura, si ca urmare in acest an mi-am cumparat si eu 100 m. singurul meu necaz este ca, si la mine in nordul moldovei a persistat “caramida rea”, drept pentru care nu am reusit sa o testez. dar beneficiile instalatiei sunt incontestabile. dar de, vara e in fata si sunt convinsa ca am timp sa o folosesc. spor in tot si in toate!
Irina, te rog nu-ti mai cere scuze. Nu ma supar deloc. De ce m-as supara? Nu-mi inchipui ca cineva care ma citeste se poate “bucura” de o intamplare nefericita. Suntem o comunitate atat de mica si fiecare stim ce inseamna un necaz in gradina si toti suferim pentru unul si fiecare ne bucuram pentru ceilalti. Am inteles exact ce ai vrut sa spui si am luat-o ca atare. Iar daca o fi vreunul care s-o bucura, bucura-se ca din bucuria lui om trage si noi bucurie la randul nostru cand ne-o veni randul.
Cat despre instalatia de irigatie, vorba ta, vara inca-i departe si seceta a mai mare inca nu a venit. Sa vezi atunci ce importanta e fiecare picatura…
Toate bune si spor in toate, draga mea.
Cand ma bucuram acum aproape o luna vazand pozele tale cu toata gradina ta si ma intrebam , retoric, cear trebui sa fac eu ca sa ajung sa am si eu o asemenea organizare a timpului si o asemenea vointa sa realizez astfel de lucruri, azi ma uit pe poze si ma intristez. Nu mai intrasem si l-am intrebat pe Cristi de gradina voastra, cum e cu ploile astea. El mi-a spus ca ai pus poze noi pe blog. Offff… ma asteptam sa nu vad ceea ce am vazut. Sper ca daunele sa fie mici. Ploaia nu inceteaza, si azi ploua.
Poate ar trebui la toamna, dupa ce se termina gradina, sa te gandesti serios la a baga ceva bani in inaltarea terenului. Sa aduci pamant. S-ar putea sa te coste in final si in timp mai putin decat pagubele ploilor raportat la banii investiti in plante , in timpul tau si efort. E o parere, dar ma doare sufletul sa muncesc atata la ele, ca tine si acum sa ma uit neputincioasa cum se duc.
Capul sus, tu esti o invingatoare si vei gasi cea mai buna solutie pentru a rezolva problema asta.
Daunele nu sunt mici, si dupa cum vezi m-am lenevit cu scrisul pe blog poate si din cauza unei usoare depresii care ma incearca. Capsunile s-au terminat, solarul este inca in mocirla pana la genunchi (deoarece nivelul apei freatice a urcat pana la -30 cm), dovleceii, mazarea si arahidele s-au dus pe apa sambetei. La fel si cativa pomi.
Nu stiu acum daca e vorba de adus pamant sau de facut un drenaj cumsecade, sau amandoua.
draga adinuca, daca in mod constant ai sughitat in ultima luna de zile sa stii ca de la mine ti se trage. PRIMA DATA de la caramida rea, deoarece sunt absolut convinsa ca te-ai rugat din suflet si cineva acolo sus ti-a ascultat rugamintile. si n-a mai dat o caramida noua de ceva vreme (fapt pentru care plantutele mele din gradina s-au suparat)…. A DOUA OARA datorita instalatiei de irigatie cu picatura, care, asa cum am prevazut, e foaaaaaaaarte folositoare (fapt pentru care plantutele mele din gradina s-au bucurat). asa ca + cu – ai iesit pe zero si ai ramas doar….. cu sugjhitul. sa ai spor in tot si in toate!