Astazi sunt tare suparata. Mai ca inca am lacrimi in ochi.
Dupa masa, cand toti ai mei sforaiau, fiecare pe vocea lui, eu mi-am spus sa dau o tura prin livada. Asa macar ca planificare, sa vad ce mai am de facut, ce pomisori sunt de inlocuit (un cais se uscase de la inundatia de asta primavara, migdalul de asemenea), sa vad cati nuci mai sunt de mutat ca au rasarit haotic in livada. In fine, visele mele de dup-amiaza.
Si tot analizand fiecare pomisor din livada, mi-am amintit de un proiect al nostru mai vechi ce privea indreptarea pomilor care fusesera plantati stramb sau cei care se strambasera dupa incercarea de furt (ca toti pomii au fost incercati, cei care au vrut sa iasa au plecat din livada impreuna cu hotul).
Si vad marul, care anul asta ne-a onorat cu un fruct din soiul Goldspur, care era cel mai stramb pom din livada; inclinatia lui se apropia de 60 de grade de la sol. Ma aplec pe vine, vezi, doamne sa-l apuc mai de jos sa nu faca parghie si sa se rupa. Nici pana acum nu inteleg ce mi-a venit, ca nu aveam nimic sa-l fixez in pozitia corecta. Incep sa trag de el incet sa nu-l rup si pomul docil incepe sa se indrepte. Pomul inteligent…la inceput nu s-a pus cu nebuna… insa pana la urma nu a rezistat dorintei mele de perfectiune si la un moment dat s-a auzit un parait infiorator, eu am cazut in fund si am ramas cu pomul in mana. Instantaneu mi-au dat lacrimile. Mama, care era langa mine, dar care nu-mi comenteaza nicio actiune in livada din acelasi motiv ca si pomul, m-a intrebat daca m-am lovit rau. Nu ma lovisem dar mai bine o faceam. Si mai bine o faceam inainte sa pun ochii pe mar.
Am analizat situatia: pomul s-a rupt din punctul de altoire si nu se mai putea face nimic. L-am luat si am plecat cu el spre capatul celalalt al livezii sa-l arunc. In drum m-am uitat la tulpina, in locul unde se rupsese: se vedeau clar cele 4 cercuri concentrice ce ma anuntau ca tocmai mi-am batut joc de 4 ani de munca si totodata am omorat un copil de 4 ani. Cam asa ma simteam…
L-am anuntat pe C despre isprava mea cand s-a trezit iar el mi-a spus ca-i doar un pom, o sa-l inlocuim si gata. Atunci, ma intreb eu, de ce ma simt asa nasol?
Dar pentru ca pana la urma eu sunt obisnuita sa vad partea buna a lucrurilor, din aceasta intamplare deja am tras unele invataminte:
1. Pomii se planteaza drepti de la incept. Daca se intampla sa se aplece, lasati-i asa nu faceti ce am facut eu.
2. Daca totusi vreti sa-l indreptati ulterior (si va incapatanti ca altii), aceasta indreptare trebuie sa se faca cu dragoste si cu blandete, din aproape in aproape. Trebuie cautat puncul de altoire si verificat daca indreptarea nu este cumva mai rea decat sa-l lasati asa. In cazul marului meu, trebuia indreptat exact in partea opusa puctului de altoire si de aceea s-a rupt asa usor.
3. Cand nu aveti ce face, duminica dup-amiza, trageti un pui de somn. Oboseala va intuneca judecata si faceti prostii.
Pingback: Cand omul nu are ce face… face prostii - Ziarul toateBlogurile.ro
De ce te simti asa? Poate pentru ca pui suflet in ceea ce faci si pentru ca iti pretuiesti munca. Asa cred eu. In ceea ce priveste pomii, primul lucru pe care il faci dupa ce ai sapat groapa este sa infigi aproape de mijlocul ei un tutore de care vei lega pomul. Daca totusi vrei sa indrepti un pom, bate un tarus inclinat in partea in care vrei sa tragi pomul si fa o legatura pe care o tot strangi din cand in cand. Ai grija ca intre legatura si pom sa interpui o bucata de cauciuc sau ceva asemanator ca sa nu ranesti tulpina.
Mai facem si prostii,din graba din oboseala,dar viata merge inainte ,eu ma suparam si cind rupeam un lastar si noi am patit o faza asemanatoare si de atunci ne-am lecuit ,acum am un mar in gradina caruia ii zicem strimbu,el nu a vrut nici cum sa se indrepte,l-am si amenintat ca-l scot dar in zadar.Acum are 7 ani si face mere bune,are si personalitate,nimeni nu mai e ca el.
Tocmai de asta trebuiesc pusi tutori inca de la inceput,care se infig in groapa de plantare inaintea pomului.
Nu esti singura care simte asa.
hehe,dupa ce am scris mai sus,am citit si raspunsul lui Constantin :))
Am citit si s-a rupt si in mine copacelul cela.
Are dreptate Constantin, gradina ta reprezinta o bucatica din tine pentru ca o cresti si ingrijesti cu sufletul tau.
Va multumesc pentru cuvintele frumoase tuturor. Am invatat insa parerea de rau a ramas. Acum ma gandeam ce usor ne-am fi suit in el. Mai ales copiii. In fine sa privim inainte. Trebuie sa gasesc altul sa-l inlocuiesc si fiind vorba de mar o iau de la capat cu polenizatorii… si autofertilitate… si autosterilitate…
Buna, Adinuca!
De pe site-ul lui Huni am ajuns pe blogul tau si am gasit o lume/gradina frumoasa pe care vreau sa o vizitez de cate ori pot.
Am suferit si eu anul trecut cand un visin Schattenmorrel (sper ca mi-am amintit corect numele) s-a uscat fara sa imi dau seama de ce. Era micut, de doar trei ani si facea deja o multime de fructe. M-am gandit ca eu am fost prea lacoma si nu am rupt florile ca sa-l las intai sa se dezvolte bine, m-am gandit in fel si chip, poate nu l-am asezat in locul potrivit, cert e ca s-a uscat. Vei intelege de ce sunt atat de afectata cand vei vedea o fotografie pe care o voi trimite lui Huni.
Urmare a articolului despre asezarea semintelor cititori de acolo m-au rugat sa arat fotografii cu gradina mea si voi trimite cateva, printre care si visinul meu asa cum arata inainte de a se usca.
Buna Gabi. Imi pare bine ca iti place la mine in gradinuca. Sincer si eu ma simt foarte bine la tine si site-ul tau tare ma indeamna la organizare. Parca imi da asa un impuls. E bine sa-ti dea cineva ideile mura-n gura. Cred ca de la toamna incep sa ma lenevesc…
Legat de visinul tau… eu niciodata nu am rupt florile unui pomisor ca sa-l las sa se dezvolte, deoarece un bun cunoscator intr-ale pomiculturii mi-a spus ca pomisorii sunt suficent de inteligenti sa tina fructele pe care le pot tine. Asta a fost ca raspuns la o intrebare a mea legata de piersici despre care citisem ca necesita rarirea fructelor la 15 cm. M-a sfatuit sa uit de rarire, ca doar nu vand. Acum nu stiu daca e bine sau rau, cert este ca l-am ascultat. Bine nici nu s-au inghesuit la fructe pomii mei ca sunt micuti.
Dar marul asta… fir-ar credeam ca mi-a trecut deja… cum spuneam… marul asta era atat de gustos si frumos de parca era importat, era foarte parfumat… si crocant… si zemos… si galben… ooofffff
Te mai astept 🙂
Imi pare rau de ce ti s-a intamplat, si eu patesc tot felul de asemenea necazuri cand fac ceva duminica. Ceea ce conteaza este ca data viitoare vei avea mult mai mare grija si mai ales conteaza ca-ti pasa atat de mult de munca ta! Totusi, e bine sa stim ca duminica si omul si natura se odihnesc.. Am indreptat si eu mai multi arbusti, cel mai fain rezultat l-am avut cu un trandafir japonez care a fost atat de stramb la inceput incat a trebuit sa-i pun timp de 2 ani atele pe care le-am apropiat progresiv de-al lungul primelor 6 luni, pana cand am reusit sa indrept efectiv tulpina. Acum e minunat, e plin de flori imense, a meritat sa ma chinui cu el!
Ai dreptate Marilena, nu trebuie sa facem nimic duminica. Am mai avut dilema asta si spre sfarsitul anului trecut. Asta la nivel teoretic. Deoarece la nivel practic eu nu pot sa ma tin de asta din cel putin doua motive. Primul se refera la faptul ca nu ajung in gradinuca decat in week-end (in cele mai fericite saptamani deoarece saptamana trecuta si acum doua saptamani am ajuns doar duminica) si in acele doua zile trebuie sa fac ce nu am facut toata saptamana. Recunosc ca-mi si place si ma destinde si ca gradinaritul este modul meu de a ma relaxa si odihni, chiar daca poate parea paradoxal. Al doilea motiv este acela ca eu nu pot sta degeaba: nu ma uit la televizor, ne dezleg rebus sau sudoku, nu pot dormi peste zi, copii cand suntem in aer liber nu prea vor interactiune cu adultii asa ca ne jucam foarte putin impreuna, nu-mi vine sa citesc o zi intreaga. Asa ca ce sa fac 16 ore dintr-o duminica?
Cat despre mar, am inteles ca lucrurile trebuie indreptate inainte de a fi strambe ca dupa aceea este mai greu sau uneori imposibil.
Stiu exact ce ai simtit pentru ca si eu am patit la fel. Cand citeam despre cum s-a intamplat parca scrisesem chiar eu; in cazul meu au fost aceleasi faze. Dupa amiaza, cand ceilalti se odihneau, indreptarea, cazutul, si… regretul, marele regret. Eu am ucis un mar pitic de care eram foarte mandra si care urma sa rodeasca in primavara viitoare cu siguranta. Se dezvoltase asa de frumos si eram tare mandra de el. S-a rupt exact de la punctul de altoire insa eu am crezut ca avea vreo boala pe acolo, nu credeam sa fie atat de sensibil punctul de altoire. Daca e sa vad partea buna pot sa spun ca am invatat ca nu se face asa ceva. Cel mult intr-un mod mult mai bland. Si cat adevar este in ce spui Adinuca ! Daca nu indrepti lucrurile inainte este greu mai tarziu sau chiar imposibil ! Adevarata lectie de viata!
Buna Elena si bine ai venit! Asa este, bine macar ca am invatat lectia rupand un pom si nu facand alta prostie nereparabila. Marul meu m-a invatat ceva cu pretul vietii lui. Ce tare! Nu ma gandisem asa si iata ca chiar si fara cuvinte invatam de unde nu ne asteptam… Fiecare rau are partea lui de bine prin invatamintele pe care daca suntem deschisi le intelegem. Mare dreptate ai. Multumesc pentru deschiderea ochilor…
adinuca, eu acum, in dimineata asta am intrat prima data in gradinuca ta, si stau de 2 ore si citesc cat apuc, de aceea iti raspund si la postari mai vechi. cu raritul florilor la pomi: si eu am cetit in tratate de specialitate ( ca si eu sunt gradinarita doar de citiva ani) ca in primul an se rup toate florile, dar crezi ca am avut inima sa le rup, dupa ce am asteptat atata sa ii vad infloriti? vorba ta, pomii au intelepciunea lor. in schimb, in primavara trecuta, ma-m apucat sa raresc zdravan florile unui par mostenit de la fostii proprietari, care avea cate 7-8 flori intr-o inflorescenta. mi-am dat seama ca nu poate tine atatea fructe. zis si facut. spre toamna am constatat cu durere ca nu pastrase decat vreo 4 pere, si alea cam sfrijite. Pai nu faceam mai bine sa nu ma bag???
in octombrie i-am taiat tulpina principala si am lasat doar o ramura mai tanara,
Buna Zuara, imi pare bine ca m-ai gasit si imi pare bine ca ai intrat. Puteai sa treci doar prin fata portii dar ai indraznit sa intri si bine ai facut. Si eu sunt de parere ca natura face treaba singura fara sa o ajutam noi, ca doara facea treaba si inainte de a aparea noi pe langa ea. Pomii mei de exemplu nu tin mai multe fructe decat pot. Ma refer la vizinul nostru batran care face visine putine cam cate poate duce in conditiile in care el este foarte ranit si intr-un loc unde nu are nici apa nici conditii sa creasca.
Ce sa-ti spun ca te mai astept? Ai cutreierat deja toata gradina, dar eu tot te mai astept.
Pingback: grAdinuca.ro » Merele din livada
Se pare ca multi au patit aceast? chestie si ca nu ne invatam minte decat dupa ce o facem d e oaie cum se zice. Si eu bineinteles chiar ieri am ramas cu un cais de 3 ani in mana dorind sa il indrept cu o proptea si asa…in sfarsit , totu?i am analizat radacina sa care este extrem de puternica si de viguroasa ?ii cred ca in martie se poate altoi cu succes deplin si cu ari sanse sa prinda din urma ceea ce sa stricat, bandajata partea rupta cu pamant cleios si cu o carpa sa poata tine umezeala apoi acoperita cu nisip sa nu degere si la primavara icercat un nou altoi! ce zice?i de treaba asta?
Eu stiu ce sa zic… caisul se altoieste dupa reguli stricte, nu merge orice altoi cu orice portaltoi. Daca portaltoiul era soi bun, poti sa-l lasi sa lastareasca si sa primesti un cais, sau mai adesea un zarzar. Pentru a altoi iti mai trebuie si un altoi bun. Ca ce ai rupt dupa parerea mea nu mai poate fi folosit in acest scop.