Spuneam ieri ca am o laringita, prima din viata mea. De cand nu mai pot vorbi ma tot gandesc de ce mi se intampla asta pentru ca nu am tipat, nu am baut rece si mai ales n-am avut niciodata probleme cu laringele. Vazand ca nu gasesc niciun motiv, am incercat sa vad altceva in toata aceasta intamplare. Ceva bun, ceva de invatat. Si aseara m-am luminat. E un semn, de sus, de foarte Sus.
Marti seara am certat-o pe T mare. Eram tare necajita ca nu sunt ordonati (niciunul dintre ei, insa T mic nu pricepe nimic din morala asa ca totul a picat pe T mare care este si foarte sensibila) si ca-mi ia foarte mult timp sa strang dupa ei si dupa noi de asemenea. Pe masura ce o certam, orgoliul meu s-a ridicat deasupra ratiunii si a tinut neaparat sa spuna tot speach-ul pregatit in creierul meu rational, astfel incat T mare sa inteleaga ca imi este greu. I-au dat lacrimile. Ii curgeau asa agale pe obrajii ei frumosi din ochii ei albastri atat de speciali. Nici macar asta nu mi-a impresionat ego-ul si am spus tot ce aveam de spus. Nu am jignit-o, nu am spus nimic despre ea. Totul a fost despre mine si ce simteam eu. Ne-am culcat spunandu-ne noapte buna dar fara pupic. Imediat ce a adormit, orgoliul meu probabil prea obosit de o asa demontratie de forta, a mers la culcare si am ramas eu si cu mine. Mi-au dat lacrimile gandindu-ma ce o fi in micul suflet care nu primise pupicul de noapte buna. Cu toate ca intelegerea fusese alta: indiferent ce a fost peste zi seara ne impacam. Am mers la culcare cu sufletul mic de tot. Dimineata nu mai vorbeam deloc iar ea a venit cu ochii carpiti de somn si mi-a spus ca ma iubeste in timp ce ma strangea in brate. Cineva acolo sus, a considerat sa-mi dea un semn “MAI TACI O DATA, CA AI SPUS DESTUL ASEARA” .
Asa ca draga mea fetita, mai am sa-ti spun trei lucruri pe langa faptul ca ma inclin in fata intelepciunii tale:
1. IARTA-MA (pentru ca nu am reusit sa fiu deasupra orgoliului meu)
2. MULTUMESC (pentru lectia de maturitate si de dragoste)
3. TE IUBESC
Foarte emotionant. Intr-adevar,de multe ori avem ce invata de la copilasii nostri. 🙂
Cred ca eu invat de la ei mai mult decat de la oricare om prezent in viata mea. Numai sa am rabdare sa-i observ…
asa este
f adevarat.Sunt atat de intelepti!noi ,luati de val,cu atatea griji,mai uitam cateodata ca,vorbele pe care le spunem la suparare,ei le inteleg atat de bine.Si eu am invatat multe de la fiica mea si ma doare rau sufletul ,cand ii curg lacrimi pe obrajorii ei de portelan ,din ochisorii ei albastri.Mi s-a intamplat si mie acelasi lucru,tot din aceeasi cauza.Cand am citit,m-am regasit in ceea ce ai spus.
Ma bucur ca va regasiti in aceasta intamplare, cei care o faceti. Nu ne strica niciunuia o oglinda in care sa vedem mai bine ce facem si sa ne corectam. Minune, dupa ce am scris articolul, si am recunoscut si public ca am gresit, mi-a revenit vocea. Multumesc pentru lectie si ca am avut “ochii” sa o inteleg ca atare.
O scriere ce denota multa iubire si sensibilitate. M-a luat, asa, deodata ,un dor de bunica mea.Maine merg sa o vad.
asa este.Chiar parca m-am vazut intr-o oglinda.
auzi, dar poate s-a dus la culcare dorindu-si ca a doua zi sa taci din gura 🙂 . Bine ca nu si-a dorit sa dispareti ca in Singur acasa, ca tot plecati in concediu acuma.
daca si-a dorit sa taci sunt 2 variante: 1. I-a parut rau a doua zi ca si-a dorit asta 2. A zis in gand” Uaaau.. ce tare sunt, data viitoare ii fac sa dispara”
🙂 Ce tare esti. O sa o intreb…
Cred ca foarte multe dintre noi au simtit ceea ce ai povestit asa de frumos, incat mai plang un pic. :-)Si eu ma intreb in timp ce-i tin discursul la fetita mea, de ce nu tac, daca stiu deja, in timp ce vorbesc, ca m-am turat prea tare, ca are numai 2 ani si ca nu e asa de important. Asa ca eu aproape totdeauna plang un pic, dupa fiecare certare, si imi cer iertare intotdeauna, cand stiu ca am gresit. In acesti 2 ani cu siguranta am invatat eu de 100 x mai mult de la ea, decat ea de la mine.