Totul a inceput in 2005, in ianuarie, cand mama si-a vandut apartamentul din Bucuresti (un apartament cu doua camere, langa parcul IOR). Cam devreme daca este sa luam in considerare boom-ul ulterior al preturilor de apartamente.
Atunci mi-am spus ca trebuie sa ne luam o casa la tara unde sa mearga copii in vacante, la aer curat, sa manance sanatos si sa alerge cat e ziua de lunga. Recunosc ca eram nostalgica dupa copilaria mea frumoasa cu verdeata, papa bun si jocuri de dimineata pana seara. Am ambalat aceasta dorinta secreta a mea intr-o poleiala frumoasa pentru fiecare (a se citi ca i-am spus fiecaruia ce voia sa auda: mamei despre legumele ce puteau fi cultivate, lui C despre potentialul de afaceri al zonei si despre peluza) si toata lumea a fost de acord. Pe vremea aceea nu o aveam decat pe T mare si ne straduiam pentru T mic dar nu se lega nimic.
Asa ca am inceput sa cautam. Si prin iunie am gasit o casuta batraneasca, care era intr-o stare buna si care era inconjurata de vreo 3000 mp de teren. La 1 km de doua paduri, in stanga si in dreapta, intr-o zona legumicola. Nu ma incanta foarte tare apropierea orasului, cu industria lui petroliera cu tot, dar ne-au placut verdeata si vecinatatile.
Zis si facut, am cumparat casa cu tot . Am dat pe ea jumatate din cat luasem pe apartament. La prima vedere o afacere buna, ne mai ramaneau si bani sa facem amenajarile de rigoare, eventual sa tragem apa in casa sa facem canalizare si ce mai trebuia.
Numai ca socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ.
Acum uitandu-ma in urma cred ca am facut o greseala majora: AM CUMPARAT DE CAPUL NOSTRU. Aveam multi prieteni ingineri constructori dar nu mi-a dat prin cap sa-l iau pe unul dintre ei sa vada casa inainte de a da banii. Greseala asta s-a vazut in septembrie cand paraiasul aflat la 160 m in spatele casei s-a umflat si a umplut curtea cu vreo 40 cm apa. Casa, proaspat cumparata, a zis sa faca si ea o figura de bun venit, si sa ne ajute asa ca a inceput sa absoarba apa din curte. Asa ca s-a udat zidaria pana pe la 1,5m
Primavara urmatoare, caramida a inceput sa se macine. Era o caramida de prosta calitate si in plus am aflat ca mareata casa nu avea fundatie. Si atunci am inceput sa dam telefon la prietenii amintiti mai devreme.
Prima varianta din capul meu a fost consolidarea. Ce sa consolidezi la o casa care inca era umeda careia i se mai si macina caramida vazand cu ochii? Dar nu si nu. Incapatanata cum sunt, am ales un prieten si l-am rugat sa-mi faca proiect de consolidare. Mi-a spus omul ca ma va costa mai mult decat as construi una noua. Eu nu si nu. Am adus alt prieten. Acelasi raspuns dar omul a schitat un plan de consolidare. Cand am incercat sa-I mut peretii pe schita de consolidare, omul si-a strans hartiile si mi-a spus: pentru asta trebuie sa faci o casa noua.
Pana la urma m-am lasat convinsa. Vom face o casa noua…Dar nu aveam bani… inca… Asa ca in 2006, am stat o vara in casa asa cum era. Si am facut putina agricultura…
Si am ramas gravida cu T mic…