FIASCO PE LINIE AGRICOLA

 postat initial in 27 mai 2009
Ca in toata tara, dintr-un impuls de turma, si agricultura din curtea mea este aproape de faliment. Nu reusesc inca sa-mi dau seama unde gresesc (nici guvernantii nu reusesc asa ca ce ma mai mir de mine) dar am sa incerc sa identific cateva posibile cauze.
 
Prima si cea mai importanta este lipsa de timp acordata. Visele erau mari, sperantele si avantul era muncitoresc, la punerea in practica am clacat. De la inceput am visat sa structurez gradina in trei parti: gradina de legume, solarul si livada. Am inceput in toamna anului 2007 cu livada, am plantat vreo 28 de pomi pe care cu avant mi i-au decimat iepurii locuitori ai padurii invecinate. Eu am intrebat vecinii daca sunt iepuri in zona dar mi-au spus ca n-au vazut iepuri niciodata. Dar nici fazani n-au vazut niciodata pana m-am mutat eu acolo. Dupa, au observat si fazanii si iepurii. Dar sa nu divagam, chestia cu rautatea celor de la tara fata de cei de la oras, in alt post. Sa revin la pomi: iepurii s-au bucurat foarte mult de pomii abia plantati pe care i-au rontait cu pasiune pana am observat dezmatul. cert este ca din pomisori s-au salvat vreo 20. In toamna lui 2008 am mai plantat 40 de pomi. Pe care acum, in cunostinta de cauza i-am infasat bine de toamna in ziare. Au dormit foarte bine, primavara s-au trezit, i-am taiat, i-am stropit cu Confidor, dupa care mi-au furat 15 bucati. Dar si despre asta intr-un alt post.
 
Apoi dupa ce i-am stropit cu Confidor, m-am gandit ca ar trebui, pentru copii mei daca nu pentru noi toti, sa fac eu agricultura ecologica. Am gasit o firma care comercializeaza produce ecologice de ingrijire a plantelor (pentru agricultura conventionala si bio) si am luat niste substante de la ei. Bineinteles ca am stropit dar agricultura, respctiv pomicultura eco nu are rezultate asa spectaculoase ca cea clasica si pomisorii s-au umplut de furnici si alte gaze pe care nu le-am putut starpi cu nimic.
Asa ca m-am dezumflat… prima data…
 
A doua cauza a fost lipsa suportului informational. Frate, atat de putine articole si oameni pregatiti in domeniu nu cred ca mai exista intr-un alt domeniu. Astfel, daca toti romanii se pricep la fotbal, medicina si politica sigur cu mult mai putini se pricep la agricultura. Cred ca de asta merg lucrurile asa “bine”. Cu totii ne pricepem la domenii neproductive direct. Ca daca ne-am pricepe la chestii productive, cum am face noi economia sa duduie din nou…. De asta ma doare sufletul ca putinii oameni care incep sa faca agricultura ecologica si incearca sa ne impartaseasca din experientele lor, pleaca din virtual. Am citit carti si pe net, dar parca altfel inveti de la prieteni, daca mi-e permis sa le spun asa (dar conform DEx imi e permis – PRIÉTEN, -?, prieteni, -e, s.m. ?i f. Persoan? de care cineva este legat printr-o afec?iune deosebit?, bazat? pe încredere ?i stim? reciproc?, pe idei sau principii comune). O buna prietena a mea din virtual imi marturisea ca citeste pe internet de vreo doua ore informatii pe internet despre taierea pomilor si ca de mult n-a mai avut senzatia aceea de “bou” care nu intelege nimic. Cine a citit o carte despre taierea pomilor stie despre ce vorbim. Astfel incat, am ramas cu ochii in soare, gandindu-ma ce bine voi invata eu din proprie experienta, cand voi ajunge sa invat.
 
A treia cauza a fost ratarea startului. Rasadurile de legume le-am facut in aprilie. Ceilalti in sat din februarie. Si cei din virtual tot in februarie. Asa ca rasadurile mele au acum 7-9 cm inaltime (cele mai voioase) iar ale celorlalti sunt deja la prima productie. Macar ceapa am pus-o la timp si pot deja sa pap din ea. Apoi solarul n-a fost gata decat saptamana trecuta, dar oricum nu sunt gata rasadurile care sunt foarte mici inca. Si m-am dezumflat inca o data…
 
A patra cauza este lipsa materialului saditor de buna calitate. Daca semintele sunt pentru hobby, cele la pliculete de 1 pana la 5 g, au putere de germinare mica. Daca vrei din cele garantate, cumperi mata 500g cel putin si face 150 de lei in cazul cel mai fericit. Asa ca pastarnacul nu a rasarit deloc, patrunjelul de frunze de asemenea, iar morcovii sunt mai mult rari. E si asta un avantaj, ca nu mai ii raresc eu.
Asa ca gradina mea de legume este saracuta si pana cand se va anima… ma bucur si eu de cele ale altora… si inca visez la a mea (care inca seamana cu cea din poze)
This entry was posted in Pe pamant. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.