postat intial in 21 mai 2009
In decembrie 2006, s-a nascut T mic. Chiar ca era mic. Si urat. Fata de T mare, care era o frumoasa cand s-a nascut si nu mai conteneam sa ne minunam de ea, T mic era un bot de om zbarcit si foarte mic. Nascut cu trei saptamani inainte de termen, a plecat cu un handicap evident de greutate si inaltime. Dar asa a fost sa fie, era al nostru si il iubeam, ca si acum, adica mult.
T mare ne-a facut o bucurie si l-a primit foarte dulce, dupa ce toata sarcina mi-a repetat ca il iubeste mai mult pe C si ca o vrea pe mama ei inapoi, cea fara burta si fara copil. Deh ce sa-i faci? Avea doar 4 ani si era hotarata ca nu doreste pe nimeni langa noi in afara ei. Apoi o prietena a lui C, psiholog de meserie, ne-a sfatuit sa-i dam timp. I-am spus ca i-am repetat de nenumarate ori ca o vom iubi la fel si ca inima unui parinte este mare si incape in ea dragostea pentru toti copii pe care-i are… Ea mi-a spus sa ma gandesc la urmatoarea situatie:
“Sotul vine acasa si iti prezinta o femeie: Draga mea, asta este amanta mea insa nu te teme – te voi iubi si pe tine la fel de acum incolo. Nimic nu se va schimba intre noi” Cum e?
Abia asa am inteles ca lui T mare ii trebuie timp, atentie si rabdare din partea tuturor. Dupa ce a venit pe lume T mic (care i-a adus o jucarie, asa cum scrie prin carti, de care ea a fost foarte incantata) am facut un pact cu C: nu amandoi parintii cu un copil. Si a mers bine.
Pana la T mic ne doream trei copii. Dupa ce l-am avut pe el si dupa ce am cunoscut conceptul “Oare e sase dimineata sau seara?” am vazut ca nu avem energie pentru trei. Asa ca ne-am oprit.
Intre doua alaptari am inceput sa visez, la figurat dar mai ales la propriu, la noua casuta de la tara. Am mers acolo toata vara si am visat.
Am cerut unui prieten sa ne faca un proiect de casuta, pe care noi am vrut-o mica la inceput. Asa… ceva de vacanta… i-am spus. Si tot modificand la ea, a iesit o casuta “mica”: un living, o bucatarioara medie (dar mai mare decat la bloc), cinci dormitoare mici ca de bloc (ca aveam prieteni multi care deja isi faceau planuri de vacanta si apoi la tara stai afara nu in casa) si trei bai.
Prin octombrie a venit cineva sa ne dea un pret pentru constructia la rosu; s-a uitat pe planuri si a aruncat un pret. Cu care noi am fost de acord pentru ca parea un pret bun (12.000 lei). Urma sa aflam ca nu era chiar un pret final.
I-am spus lui C ca dupa calculele mele, casa la rosu ne va costa cam 60.000 lei. C a zis ca daca ne va costa dublu sa fiu multumita.
T mic crestea, T mare era din ce in ce mai cuminte, C acceptase ideea de casa la tara si eu deja visam la viata mea la tara. Ba chiar visam ca intr-o zi sa ne mutam acolo si sa facem naveta pana in oras la scoala si la serviciu. Nu stiam ce ne asteapta…