Mandrie patriotica

Desi sunt foarte mandra de tara mea, nu pot spune ca am des motive sa scriu despre asta. Imi plac traditiile, mancarurile, muzica, dansurile, locurile si felul nostru romanesc de a fi.

Nu ma refer aici la felul acela romanesc de a fi in care ne etalam, la acei romani care inteleg viata ca o permanenta defilare a ceea ce sunt si detin ei, ci la aceia care se lupta in feliuta lor pentru o viata mai buna, a lor si a celor din jurul lor. Ma refer la acei romani care au renuntat la a se lamenta si a-si plange de mila si au hotarat ca este suficient sa faca fiecare ceva in patratica lui si din putinul pe care-l facem fiecare adunat se va strange la un moment dat cat trebuie sa schimbam ceva.

Probabil ca stiti deja experienta mea cu cei de la Ruris si motivele care m-au indemnat sa aleg un produs romanesc in detrimentul unuia fabricat pe un vapor (made in… “Unde suntem?” “In apele teritoriale X” “Atunci made in X”).

Ceea ce nu v-am spus atunci cand am vorbit despre motocoasa pentru ca eram prea incantata de ce pot face cu ea, au fost detaliile. Detaliile care au facut diferenta. Nu-mi inchipuiam niciodata in mintea mea – oricat ar fi ea de patrioata – ca si romanii pot fi atenti la detalii ca nemtii, de pilda.

Motocoasa mea a avut fiecare particica din ea ambalata separat, asezata cu grija sa nu le zgarie pe celelalte, unsa si lustruita gata de folosire. Instructiunile de folosire erau in limba romana dar prinse intr-o carticica tiparita cu poze si schite clare, nu pe vreo hartie xeroxata din care nu intelegi nimic. Toate asezate in pungute sigilate. Cheie pentru asamblare. Tot ce-ti trebuie la indemana, fara sa te cauti prin sertare.

M-am gandit ca toate acele lucruri, pe langa faptul ca costa, inseamna atentie din partea unui om care atunci cand a gandit toate astea sigur s-a gandit si la mine. Si probabil s-a gandit cum i-ar placea lui sa primeasca un astfel de produs.

Apoi am realizat ca oamenii astia de la Ruris sunt printre putinii care mai produc ceva intr-o tara in care tot mai multi doar comercializeaza. Cum o fi? Astia sunt oamenii care ma fac sa fiu mandra ca inca mai sunt aici. Oamenii care s-au gandit odata, demult, sa plece si sa-si gaseasca fericirea si prosperitatea pe alte plaiuri, insa au decis sa ramana aici si sa lupte cu sistemul, cu birocratia, cu mentalitatile, cu lenea, cu imaginea proasta cu care ne-am ales mai mult sau mai putin din viata noastra, cu controlele aberante, cu taxele, au ales sa investeasca tot si sa mai faca si credite pe deasupra, sa-si faca planuri pe care X si Y, dintr-un birou sa le naruie cu o modificare la codul fiscal pe ultima suta si cate si mai cate…Dar ei au ales sa fie creativi, sa-i respecte pe cei carora le vand, sa creeze un nume romanesc, sa-l creasca si sa-i dea drumul sa umble prin lume.

Cred ca i-ar fi fost usor proprietarului firmei, care inteleg din site-ul lor ca este inginer mecanic, sa-si gaseasca drumul peste mari si tari, unde oameni cu meseria sa sunt cautati, apreciati si bine platiti. Insa alegerea lui a fost alta. Nu cred ca i-a fost usor, cum nici noua celorlalti nu ne este zilele astea si nici nu cred ca a stiut dinainte cum va fi. Cred insa cu tarie ca a stiut ce vrea.

As vrea sa-i spun, lui si celor ca el, ca sunt mandra de ei si le multumesc. Le multumesc fiindca datorit unor oameni ca ei, care stiu ce vor si unde vor sa ajunga, eu astazi sunt inca aici. Si mai mult decat atat nu mi-am pierdut speranta intr-un maine mai bun. Sunt mandra ca din munca lor ies produse pe care nu ne este rusine sa scriem mare “made in Romania”.

Iar pe acesti oameni cred ca merita sa-i cunoastem mai bine. Daca simtiti ca spatiul din gradinuca este potrivit pentru a va promova, as fi mai mult decat onorata sa fiti alaturi de mine.

Si asa cum undeva pe Turnul Eiffel scrie mic “made in Resita – Romania” si toti ne mandrim cu asta, stiu ca intr-o zi un neamt pasionat de gradina, ca mine, se va uita la un utilaj Ruris si va spune “uite romanii pot fi si altfel”. Si cu totii vom fi mandri de asta.

 

Posted in Dragi mie | Tagged , , , , | 5 Comments

Puisorii

Avem noi sufletele in gradinuca.

Cu exceptia incubatorului, care le-a tinut loc de closca, am hotarat ca totul in viata lor sa fie natural. Asa ca le-am gasit un loc minunat in iarba si i-am lasat sa zburde.

Iarba inca este mai mare decat ei dar nu se lasa, se ingroapa in ea si o ciugulesc de la baza. Si pe cuvant ca e tunsa regulamentar la 6 cm inaltime. Gazonul din spate, semant asta toamna in noiembrie, si-a pierdut rolul recreativ si a lasat loc pentru noii locatari. Nimeni nu a fost suparat.

Incredibil ce inseamna instinctele. Puii cumparati din ferma nici vorba sa ciugule ceva darminte sa mai pape si iarba. Se uita la ea ca si cum ar fi vreun OZN, verde firesc. Astia, chiar daca sunt clociti doar de o cutie cu aer cald, imediat cum s-au vazut pe iarba au pornit asaltul.

Sfat pentru cei ce vor sa experimenteze ca mine: mutati tarcul puilor in fiecare zi deoarece gainatul este acid si va arde gazonul, daca puii folosesc doar o parte din el.

Acum o intrebare pentru ai de sunteti mai experimentati: cum deosebiti cocosii de puicute inca de la varste fragede? Unii spun ca numai puicutele au coada pe cand cocosii inca nu, altii ca creasta la cocosi este mai dezvoltata, altii ca dimpotriva. Am mai auzit opinii ca dupa inaltimea picioarelor si osatura ceva mai impunatoare a cocosilor. Deci cum?

Cei de la care i-am cumparat, m-au lasat sa aleg si eu am ales pe cei mai mici din lot, in speranta ca gainusele sunt mai delicate si mai mici. Dar daca am luat numai cocosi? Si voi avea in loc de multe oua la anu’, numai 20 si astea dupa… 🙂

 

Posted in Din ograda | Tagged , , | 3 Comments

Jos buruiana

E ca un laitmotiv al zilelor de vara: plivitul.

Am cititori care ma lauda de fiecare data ca nu stiu ei cum la mine totul este atat de ordonat si am timp pentru toate. Cu riscul de a-i dezamagi ii anunt si pe aceasta cale ca nu este chiar asa ca-n filme (a se citi in poze). Dar si cand ma apuc de plivit, nimic nu-mi sta in cale. Recunosc ca intotdeauna mi-au placut pozele de genul “inainte ” si “dupa”. Asa ca nu facem rabat de la asta nici acum.

In solar la noi, o vreme nu s-a putut intra din cauza inmuierii pamantului. Rosiile le-am copilit infundati in noroi pana la genunchi (fara exagerare) si cu un paraias rece ce se simtea sub talpile noastre. Pana nu s-a intarit pamantul intr-o oarecare masura nu am putut intra sa plivim. Iar buruienile s-au bucurat in tot acest timp de caldura si umezeala si ne-au transformat solarul intr-o jungla. Bietii ardei nu se mai vedeau de balarii, iar intreg procesul de plivire a semanat foarte mult cu bancul ala cu “tricoul cu metalica”.

Si acum dovada – poza “inainte”

Pe cele doua randuri din dreapta sunt ardeii. Vede cineva ceva? Ei hai sa nu va mai fierb – poza de dupa

Au mai ramas doua randuri, dupa week-end-ul plin. Speram sa le dovedim saptamana viitoare Acolo, in a doua fotografie se pot observa cele 9 ore de munca in 3 persoane: eu, mama si verisoara V. Precizare in mod evident pentru fetele de mai sus, care-si fac mustrari de constinta ca la ele nu este. Cred si eu ca de unul singur este foarte greu. Cateodata imposibil…

Posted in Pe pamant | Tagged | 3 Comments

Luatul de la capat

Dupa ce am depasit faza depresiva a lucrurilor, dupa inundatiile ce ne-au lovit de jos in sus (in sensul in care nu a ramas apa pe pamant ci s-a ridicat panza freatica atat de sus incat apa din gradina nu se putea decat evapora), incercam sa ne recompunem si sa o luam de la capat.

Primele pe lista sunt buruienile. Inca nu-mi explic cum se face ca plantele folositoare s-au uscat si au putrezit imediat iar buruienile au crescut cat pomii. Nu exagerez, aproape deloc. Priviti:

Ei si cand am vazut noi una ca asta, am ajuns la concluzia ca masinuta noastra de taiat gazonul, cea electrica, nu ne mai este de folos. Doar daca voiam sa o omoram. Asa ca am repus pe tapet problema cumpararii unui trimer. De fapt am fi vrut o motocoasa dar ne gandeam ca este scumpa rau. Ne-ar fi oferit ceva mobilitate prin jungla care tocmai crescuse in livada. Problema este ca nu ne trebuia ceva cu fir taietor pentru ca tulpinile buruienilor concurau cu cele ale pomilor mai tineri. Si dai si cauta…

Ne-am hotarat sa nu mai luam unelte facute pe vapor, nu din cauza unui patriotism desuet. Cu toate ca mie imi plac gesturile care ma apropie de tara mea, C este mai pragmatic. Si din pragmatismul lui am desprins “as vrea sa discut cu cineva daca mi se strica unealta”. In paranteza fie spus, avem o betoniera facuta in Romania si ni se tot strica rulmentul. Adica mai exact se umpleau de zeama de ciment si nu se mai putea misca. Am sunat la firma producatoare si un domn de la tehnic a fost atat de profi si atat de mult ne-a ajutat incat pe C l-au cucerit.

Si am zis: produs romanesc sa fie… Am plecat in cautari si pana la urma am ales. Este vorba de o minune nici prea scumpa nici prea ieftina dar care are tot ce ne trebuie.

Nu stiu cati ati auzit despre Ruris. Eu ii mai cochetasem anul trecut cand cautam atomizor. Gasisem la Baumax unul de la ei dar a avut ghinionul sa fie cu 100 de lei mai scump decat NoName-ul de la Praktiker. Pe atunci nu aveam pretentii de lucruri de firma cu garantie si servicii postgarantie.

In fine ne-am oprit la minunatia asta. N-a costat foarte mult pentru ce este: 799 de lei in magazinul Avertizor, din Ploiesti. C nerabdator cum este, repede a si intrat in livada, echipat de lucru. Si s-a apucat imediat, fara sa bata coasa o jumate de zi inainte si sa o dea cu gresia la fiecare 10 minute. Treaba mergea repede si rezultatele au fost de exceptie:

Accesoriul cel mai de pret al noului membru al familiei de unelte este cutitul cu lame ce inlocuieste firul, care, la trimerul nostru de duzina, se rupea in orice buruiana mai groasa de 1 mm si opreai trimerul, trageai firul si tot asa te apuca noaptea.

Cu asta mica dar voinica am senzatia ca merge totul prea repede. Nu prea face zgomot dar face treaba ca un robot. Doar o alimentezi, o pornesti, o “imbraci” si dansezi cu ea prin livada si gata treaba. E usurica si foarte manevrabila. Ne place mult si suntem foarte multumiti de ea. Nu ne pare rau pentru bani chiar daca nu este cea mai ieftina din piata. C filozofa spunand ca “suntem prea saraci sa cumparam lucruri ieftine”. Tot repeta asta de ceva timp dar eu ma tot faceam ca nu inteleg, crezand ca e doar cheltuitor.

Voi cum mai stati cu tunsorile de iunie? Ma gandeam acum, ca avem scula asta daca nu ar fi bine sa ne gandim la gazon in livada din toamna… Ca de tuns am rezolvat-o, cred ca ma descurc chiar si eu…

Posted in In livada | Tagged , , , | 7 Comments

Am cerut ploaie…

Ultima data cand a plouat era undeva in jurul sarbatorii de Paste. Si atunci a dat cativa stropi si gata. Am aflat apoi ca in zona noastra ploile sunt rare din cauza dispozitivului antigrindina din Valea Calugareasca. Cum se innoura putin spre nord se si auzeau rachetele. Si norii se spargeau.

Asa ca ne rugam si noi pentru ploaie, ca toata lumea, mai ales ca in ultima vreme crapaturile ce se cascau in pamant capatau proportii.

Dar se vede treaba ca pe undeva am gresit. A plouat fara incetare o zi si o noapte. Dimineata cand ne-am trezit m-am simtit pe malul lacului, avand in vedere ca un cor de broaste cantau de mama focului. Nu stiu daca a plouat cu broaste, dar cred ca este posibil ca doar de unde au venit ele asa repede sa populeze lacul format intr-o noapte?

Cand tocmai ne pregateam sa culegem o mare portie de capsuni se vede treaba ca trebuie sa mai amanam momentul. Nici macar nu putem intra la ei iar mare parte din ce s-a copt deja, se afla sub apa.

Solarul este de asemenea inundat, noroc ca am apucat sa ridicam pamantul in jurul plantelor altfel nu le ajuta o oarece cantitate de apa in jurul tulpinilor.

Santurile sunt pline cu apa cel putin in jumatatea unde solarul este mai jos.

Nici livada nu se simte mai bine, chiar daca apucasem sa sapam pomii si in acest mod apa nu va balti chiar pe trunchiuri. Chiar si asa, radacinile vor ramane intr-un pamant foarte imbibat de apa si nu stiu cat de bine le va face.

Nu ne ramane decat sa speram in setea plantelor, chiar si a buruienilor pe care le rog din suflet sa bea toata cantitatea de apa revarsata peste noi. Nu-i vorba aud ca unora le-a intrat apa in case. Nu suntem acolo dar tot imi pare rau de noile si neobisnuitele inundatii de mai.

In plus am inlocuit vestitul “Caramida noua, Da-i Doamne sa ploua” cu “Caramida rea, Da-i Doamne sa stea”.

Posted in In livada, Pe pamant | Tagged , | 12 Comments

Sa ne ferim de ciori

Iata ca a venit momentul coacerii recoltelor, fara a intelege prin asta ca totul este gata. Abia incepem. Primele pe lista sunt capsunile.

Insa concurenta la cules este mare iar ciorile si alte pasari din zona abia asteapta sa manance fructe sanatoase si gustoase. Cum anul trecut am impartit din plin cu ele, anul asta am devenit egoisiti si ne-am luat masuri de precautie.

Dupa o munca intensa capsunii sunt la adaposta si noi probabil vom manca in week-end primele fructe din acest an.

Posted in Pe pamant | Tagged , , | 4 Comments

Mulcirea capsunilor – sezonul doi

Stiu, va intrebati cu totii unde am fost, de ce nu am mai scris. Multumesc pentru grija tuturor celor care pe diverse cai m-au intrebat daca suntem bine. Le raspund si pe aceasta cale ca suntem bine, foarte bine chiar. Insa am hotarat sa scriu doar cand am ceva de spus, de impartasit, de intrebat, nu doar de dragul de a-mi aparea un post la cateva zile sa-mi mentin ratingul. Si cum noutati fata de anul trecut nu au prea fost… iata-ma abia acum.

Anul acesta am hotarat sa dedicam mai mult timp copiilor. Au crescut si T mare are aproape 10. Maine poimaine intra la liceu si nu stiu cand au trecut anii astia in care inca ne puteam juca cu papusile sau sa ne stropim cu apa intr-o zi calduroasa de vara. Imi aduc aminte din copilaria mea ca dupa 14 ani, mersul la tara nu mai avea nici savoarea nici placerea copilariei. In aceasta ordine de idei, am hotarat sa facem ceva cu plivitul, care in gradina vara ne consuma cel mai mult timp.

Am hotarat ca acolo unde avem suprafete mari si culturi de acelasi fel si ordine de la an la an sa le mulcim. (deoarece multi prieteni m-au intrebat ce inseamna a mulci este un cuvant care provine din englezescul to mulch care inseamna a acoperi cu un strat protector) Primele pe lista, experimental deocamdata au fost capsunele. Stiti deja ca anul trecut am primit stoloni de capsuni pe care i-am plantat repejor. I-am mulcit atunci din dorinta de a da un sens resturilor de gazon tuns. Ne-a ajutat intr-o oarecare masura si am avut o cultura bogata pentru primul an.

Anul asta am avansat, vrem ceva mai profesional. Asa ca am cochetat cu folia de mulcire. Grea decizie deoarece plantele deja existau si trebuia sa gasim o modalitate de a intinde folia.

Ea se gaseste la o latime de un metru, este de culoare neagra (de cele mai multe ori, ea existand si in alte culori) si are niste gaurele in forma de palnie. Mare atentie ca palniile foliei sa fie asezate in pozitie fireasca (partea mare a palniei in sus) altfel apa nu poate patrunde pana la planta. Noi am fost tentati sa asezam folia cu partea lucioasa in jos dar de fapt pe partea lucioasa este partea mai deschisa a gaurii. Apoi am rulat folia si am fixat-o la marginea randului cu “parasute” din alea cu care se fixeaza polistirenul pe casa. Si am pornit derularea foliei de mulcire. Unde gaseam o plantuta faceam o taietura in forma de + si scoteam plantuta pe acolo la suprafata.

Am facut doar o folie deoarece este al naibii de scumpa 4,49 lei/mp in Hornbach. Eu capsuni am pe 40 mp iar solarul are 170 mp. Ceea ce ma face sa cred ca legumele si capsunile mele vor ajunge la niste costuri de cred ca mai bine le cumparam din piata.

 

Posted in Pe pamant | Tagged , | 9 Comments

Am patit-o din nou

Si cand spun asta, ma refer la faptul ca avem din nou inundatii.

Nu sunt atat de grave ca acum doi ani, insa sunt. Zapada, atat de multa cum a fost, s-a topit incetul cu incetul dar, la un moment dat pamantul nu a mai inghitit nicio picatura. Marele noroc este vremea calda si vantul care s-a intetit. Astfel zvantarea este asigurata si sper ca sambata viitoare sa punem mazarea. O fi prea devreme? Dar daca este uscat si pot baga “rasnita” (a se citi motosapatoarea), eu tot o seman. Mai vreau sa mai dau o stropire la pomi si ma gandesc sa incepem sa taiem, ca de anul asta avem ce taia in unele cazuri. Iata si poz(n)ele:

In solar nu mai avem apa ca in urma cu doi ani, poate si din cauza ca brazda a fost intoarsa si astfel, pe latura care era mai jos ca nivel acum este in regula. Inainte de ninsoare apucasem sa bagam si gunoiul de grajd cumparat.

Afara, nu am avut banuti de gunoi de grajd, care la noi in zona este foarte scump, astfel incat am profitat de productia intensa de gainat, pe care l-am curatat din cotetul gainilor si l-am intins acum ceva timp pe teren, la macerat, uscat si alte alea.

In alta ordine de idei, avem un invitat deosebit zilele astea, un frumos bujor de munte, pe care mama l-a primit de ziua ei. Este prima data cand vad floarea asta, dar m-a cucerit.

In ciuda frunzelor ei care seamana izbitor cu patrunjelul, floarea are o delicatete perfecta.

Inca este in ghiveci si in curand ii vom gasi locul in gradina. Sa se mai incalzeasca putin sau macar sa ramanem pe acest palier.

Toate bune si spor in toate ca incepe sezonul cat de curand. Ce sa vezi… anul asta nu m-am mai plans ca nu se incalzeste si e doar martie…

Posted in Din realitatea cruda, In livada, Pe pamant | Tagged , , , , | 10 Comments

Iarna fara de sfarsit

Ei iata ca am ajuns si eu in sfarsit in gradinuca, doua week-end-uri la rand. Sambata de acum doua saptamani am stat vreo 2 ore si afara era urat si inchis. Ninsese dar nu asa de speriat. Am constatat ca in Bucuresti era mult mai multa zapada.

Ieri si alaltaieri insa, am descoperit un peisaj dezolant (bine copii mei ar fi de parere ca totul a fost minunat, dar este doar parerea lor). Priviti…

Dupa ce a mai “fulguit” intr-o zi am primit inca vreo 30 cm zapada.

Asistenta mea a inspectat in permanenta starea gradinii si nu s-a lasat lingusita deloc.

Nici pisicii nu-i place zapada asa ca incearca sa o evite pe cat posibil.

Intrebarea este cand se va topi zapada asta, rugamintea este sa o ia incet cu topitul si mai ales sa nu lase multa apa in urma. Cred insa ca mazarea nu va ajunge in gradina in martie ca anul trecut…

Posted in Pe pamant | Tagged , , | 18 Comments

Vreau sa devin agricultor. Ce sa fac?

Ei bine nu este vorba despre mine. Eu am o meserie care imi place din ce in ce mai mult nascuta dintr-o pasiune. Am ales-o sau m-a ales din a treia incercare. Agricultura este inca un hobby, cu toate ca la cat de mult imi place sunt convinsa ca as putea face si din asta o meserie. Pentru ca daca-ti place ce faci, imposibil sa nu-ti iasa. Si apoi, eu am considerat intotdeauna ca este musai intai sa-ti placa sa faci ceva apoi sa transformi acel ceva intr-o meserie. Asa, iti va face placere sa mergi la “serviciu”, nu-i vei mai spune nicicand “scarbici” si vei astepta cu nerabdare ziua de luni sa muncesti din nou. Va amintiti desigur furnicaturile din maini pe care le simt duminica, cand ma feresc sa fac ceva prin gradina, in afara de plimbari lungi.

Dar cum spuneam, in titlu nu este vorba despre mine. Ci despre aceia care m-au intrebat, pe ici si pe colo prin comentariile de pe blog cum sa inceapa o afacere in agricultura. Aproape toti marturisesc ca nu stiu nimic despre acest domeniu insa din cate inteleg din intrebarile lor vor sa joace pe cai mari. Ceea ce nu este neaparat gresit.

Multe lucruri pe care le voi scrie in acest articol, le-am spus si fiecaruia in parte insa simt nevoia sa le sintetizez aici. Probabil multi s-au saturat sa fie condusi de oameni incompetenti sau sa primeasca ordine contradictorii sau sa raspunda pentru fapte si rezultate ce nu le apartin sau s-au saturat sa astepte un ajutor de somaj de mizerie si vor in sfarsit sa apuce haturile vietii lor si sa fie independenti. Laudabil si ma bucur ca se intampla asta. Poate undeva constiintele noastre individuale se trezesc si asta nu poate decat sa ma faca sa visez la o realitate viitoare mai buna si mai curata.

Agricultura este un domeniu care este facil la prima vedere. Daca si bunica, strabunica se descurcau in gradina, e greu de crezut ca noi putem da gres. Adevarat, dar numai in parte. Bunica si strabunica cultivau pamantul dintotdeauna, au invatat sa faca asta de la stramosii lor si nu stiau sa faca altceva. Toti in jurul lor se indeletniceau cu asta si era usor sa inveti. In plus nu traiau neaparat din asta. Nu intentionez sa tai aripile nimanui ci pe cat imi sta in putere sa le usurez decolarea.

Asadar: cum as proceda eu daca as avea un teren de x metri patrati si as vrea sa ma apuc de agricultura si sa ajung sa traiesc din asta?

Presupun ca am rezolvat problema sursei de apa, precum si modalitatea de aducere a ei la suprafata. Am verificat si ce tip de sol am.

Primul lucru pe care l-as face m-as uita in vecini; din doua motive: sa vad ce creste la ei bine si sa vad daca exista amenintari ale viitoarelor mele culturi din pricina lor. Daca terenul meu se afla intr-o comunitate de oameni care nu muncesc si traiesc din diverse activitati aducatoare de venituri ar trebui sa ma gandesc si la diferite modalitati de paza a culturilor, uneltelor si utilajelor. Presupunem ca vecinii mei nu cultiva nimic. Atunci ar trebui sa incerc chiar eu pe terenul meu sa vad ce merge. Aici lucrurile sunt destul de subiective in sensul in care pot fi ani slabi la cultura de rosii sau castraveti sau vinete si asta nu inseamna neaparat ca pe terenul meu nu merg legumele respective. Va dau un exemplu: in 2010 cred ca am scos rosii de vreo 10-15 salate. In 2011, am mancat rosii de ne-am saturat, am facut 99 de litri de bulion si am si vandut. De pe aceeasi suprafata, in aceleasi conditii.

Asa ca al doilea lucru pe care l-as face este ca as incerca: diverse legume, verdeturi, ierburi aromatice. Fiecare cultura are specificul ei. Asa ca mi-as face un solar micut, sa zicem de 4X4 metri in care sa incerc culturile in solar:

  • primavara devreme: spanac, salata verde, ceapa verde, verdeturi (marar, patrunjel, etc.) cultivate de la sfarsitul toamnei
  • primavara tarziu spre vara devreme: rosii, castraveti, ardei, vinete
  • vara tarziu: o a doua cultura de castraveti de toamna
  • inceputul toamnei: din nou spanac si salata
Dupa ce m-as familiariza cu plivitul, sapatul, udatul, legatul, carnitul si alti termeni ce denumesc activitati uzuale intr-o gradina, mi-ar ramane solarul cel mic in care anul urmator as putea organiza rasadnita si mi-as face solarul mare pentru productie.
In anii in care mi-as da mana in solarul mic, afara as cultiva ceva care stiu ca se vinde si cu care nu pot da gres: ceapa, ceapa verde, usturoi verde, fasole, mazare, marar. Astea le-as cultiva pe suprafete mari, astfel incat sa le vand. Pe alte suprafete mai mici as incerca orice: radacinoase, legume, verdeturi, varzoase, etc.
Acum ca veni vorba despre vanzare trebuie sa iau in calcul, cat de aproape sunt de piata, cat ma costa transportul pana acolo, cu ce transport, certificatul de producator ca sa pot vinde (se obtine de la primarie – atentie ce declarati ca totul se impoziteaza in avans de anul acesta; exista niste norme de productie la suprafata pe care veti plati: de exemplu am 3000 mp pe care vreau sa pun ceapa pentru ceapa uscata: norma este de 6339 kg/hectar adica eu voi obtine 1900 kg pe care le voi vinde cu 0,6 ron/kg deci voi obtine un venit de 1140 lei impozabil; nu stiu daca avem drept de deducere a cheltuielilor), cui vand (consumatorului final – la un pret mai mare dar trebuie sa prind taraba in piata, pe marginea drumului – de la poarta sau nu, sau intermediarilor – la un pret mai mic)

Altfel mi-as cumpara multe carti, la inceput in limbajul meu de incepator (adica din colectiile – Gospodaria de milioane sau de la editura MAST), pe masura ce ar trece timpul as trece la cartulii mai avizate. Poate m-as orienta si spre un curs rapid daca l-as gasi. Eu cand m-am apucat de agricultura, as fi vrut sa fac un curs practic, insa in afara de Facultatea de Agronomie, n-am gasit. Si recunosc ca la o facultate de stat nu m-as fi dus. Multa teorie, putina practica. O facultate eminamente de camp are 4 saptamani de practica si 28 de saptamani de teorie. Nu gaseam timp pe care sa mi-l pierd studiind chestii teoretice cum sunt matematica si biostatistica, topografie si cadastru, management, contabilitate, asigurari si reasigurari sau politici agricole comunitare, cand eu voiam sa invat doar cum sa dau cu sapa. Si parca 4 ani erau prea mult pentru un om care voia sa invete repede totul si sa nu-si castige existenta din asta. Asa ca am luat cursurile care m-au interesat si totul a fost pe repede inainte, fara diploma la sfarsit. Less pain, more gain.

Poate nu ar trebui ignorata nici varianta pomiculturii. Pe 3000 mp inseamna 180 de pomi fructiferi in sistem neintensiv. Prima productie in functie de soiurile cultivate poate fi in 3 pana la 5 ani. In acest timp printre pomii, care vor fi mici, se pot cultiva plantele pe care mai sus le-am dat ca legumele incepatorului.

Fara a avea pretentia unui articol atotcuprinzator, eu cam asta as face in punctul de cotitura in care se afla multi dintre noi, daca as decide sa traiesc din agricultura. In rest, as visa si as cred in mine si in puterile mele ca voi reusi. Si mai ales nu m-as lasa doborata de nicio piedica. Ci as invata din fiecare greseala.

Toate bune si spor in toate!

Posted in Pe pamant | Tagged , , , , | 10 Comments