Planul gradinii din fotoliu

Suntem inca la gura sobei dar avem in fata zeci de foi de “mate” cu organizarea parcelelor. Unii s-au apucat deja de rasaduri, dar si ei inca deseneaza patrate si dreptunghiuri cu viitoarele culturi. Am decis sa va fac viata usoara sau grea si sa va spun dupa ce culturi este potrivit sa plantam legumele preferate. In principiu nicio leguma nu se cultiva al doilea an dupa ce a fost si anul trecut tot acolo Continue reading

Posted in Pe pamant | 5 Comments

Planul lunii februarie

stropiri de iarnaEi bine chiar daca au trecut deja 10 zile din luna februarie, ca deh mi-am pierdut antrenamentul de a posta la timp, astfel incat sa puteti alege ceva din articolele mele, ma gasesc in minunata postura de a va sugera cam ce se face (mai bine spus ce fac eu) in aceasta luna ce o precede pe cea mai aglomerata luna a anului. Presupun ca semintele sunt asezate deja pe luni asa cum am vazut intr-un articol care mi-a placut foarte mult, asa ca planul cu semanaturile este deja facut. Stiti deja ce va creste la voi in gradina, unde, mai avem doar sa aflam cand.  Continue reading

Posted in Pe pamant | 4 Comments

Planurile mele in 2013

planuriAnul  trecut v-am cam neglijat si imi pare rau. Anul din punct de vedere agricol a fost unul slab din cauza inundatiilor din primavara dar si a secetei din vara. Culturile au avut de suferit, totul a fost parlit. Pana si ceapa cu care spuneam ca nu poti da gres a crescut insuficient, chiar daca am udat aproape toata vara. Pamantul inundat s-a strans in jurul bulbilor si s-a uscat asa intarindu-se excesiv. Dar asta este frumusetea in agricultura. Trece revelionul si gata suntem gata de o noua investitie financiara si afectiva. Desigur in cazul in care nu traiesti din asta si nu investesti o mare avere.

Iata-ne asadar, in fata unui an nou, chiar daca la sfarsitul lunii ianuarie deja. Cat de repede trece timpul… Ma multumesc insa cu ideea ca mai am inca aproape 1 luna inainte de asaltul treburilor de primavara. Asa ca inca planuiesc ce voi face anul asta agricol. In anii trecuti am mers pe varianta clasica in care am semanat legume si zarzavaturi asa cum o face toata lumea de ani de zile. Anul asta vreau sa incerc noutati, sa inovam putin ca prin septembrie-octombrie sa pot spune “iata ca se poate si asta”. Continue reading

Posted in Pe pamant | Tagged , , , , | 15 Comments

Boli la ciresi si la visini

Cred ca am inceput sa seman cu guvernele Romaniei. Dau vina pe ce a fost inainte, pana cand ma plictisesc.

Cert este ca in urma inundatiilor unii pomi din livada noastra au avut de suferit. E drept ca nu sunt sigura ca asta a fost motivul clar deoarece am mai vazut ciresi si visini afectati de aceeasi boala si in alte curti care nu au stat in apa ca a noastra, chiar si in alte judete.

In plus acolo unde sunt pomii care s-au uscat nu au fost inundatii chiar asa mari si nu sunt acestia pomii care au stat in apa.

In fotografia de mai sus se poate observa ca in apa stau caisii, nicidecum visinii sau ciresii care sunt situati pe randul al doilea (langa mazare).

Totusi iata cum stam acum (mazarea a fost acolo unde acum se vede pamantul si unde acum am plantat varza ca anul trecut):

Pare a fi arsura bacteriana, in opinia mea dar sunt deschisa si la alte sugestii.

Arsura bacteriana este o boala fungica ce apare mai des la mar si par dar iata ca si ciresii si visinii au fost atacati. Semnul ca ar fi arsura este ca in ciuda faptului ca frunzele s-au uscat ele nu au cazut din pom nici macar atunci cand a batut vantul foarte tare. Mai am un mar care s-a dus asa ca la toamna vom avea o noua generatie de pomisori copii ce le vor lua locul celor care ne-au parasit.

Posted in In livada | Tagged , , | 6 Comments

Mandrie patriotica

Desi sunt foarte mandra de tara mea, nu pot spune ca am des motive sa scriu despre asta. Imi plac traditiile, mancarurile, muzica, dansurile, locurile si felul nostru romanesc de a fi.

Nu ma refer aici la felul acela romanesc de a fi in care ne etalam, la acei romani care inteleg viata ca o permanenta defilare a ceea ce sunt si detin ei, ci la aceia care se lupta in feliuta lor pentru o viata mai buna, a lor si a celor din jurul lor. Ma refer la acei romani care au renuntat la a se lamenta si a-si plange de mila si au hotarat ca este suficient sa faca fiecare ceva in patratica lui si din putinul pe care-l facem fiecare adunat se va strange la un moment dat cat trebuie sa schimbam ceva.

Probabil ca stiti deja experienta mea cu cei de la Ruris si motivele care m-au indemnat sa aleg un produs romanesc in detrimentul unuia fabricat pe un vapor (made in… “Unde suntem?” “In apele teritoriale X” “Atunci made in X”).

Ceea ce nu v-am spus atunci cand am vorbit despre motocoasa pentru ca eram prea incantata de ce pot face cu ea, au fost detaliile. Detaliile care au facut diferenta. Nu-mi inchipuiam niciodata in mintea mea – oricat ar fi ea de patrioata – ca si romanii pot fi atenti la detalii ca nemtii, de pilda.

Motocoasa mea a avut fiecare particica din ea ambalata separat, asezata cu grija sa nu le zgarie pe celelalte, unsa si lustruita gata de folosire. Instructiunile de folosire erau in limba romana dar prinse intr-o carticica tiparita cu poze si schite clare, nu pe vreo hartie xeroxata din care nu intelegi nimic. Toate asezate in pungute sigilate. Cheie pentru asamblare. Tot ce-ti trebuie la indemana, fara sa te cauti prin sertare.

M-am gandit ca toate acele lucruri, pe langa faptul ca costa, inseamna atentie din partea unui om care atunci cand a gandit toate astea sigur s-a gandit si la mine. Si probabil s-a gandit cum i-ar placea lui sa primeasca un astfel de produs.

Apoi am realizat ca oamenii astia de la Ruris sunt printre putinii care mai produc ceva intr-o tara in care tot mai multi doar comercializeaza. Cum o fi? Astia sunt oamenii care ma fac sa fiu mandra ca inca mai sunt aici. Oamenii care s-au gandit odata, demult, sa plece si sa-si gaseasca fericirea si prosperitatea pe alte plaiuri, insa au decis sa ramana aici si sa lupte cu sistemul, cu birocratia, cu mentalitatile, cu lenea, cu imaginea proasta cu care ne-am ales mai mult sau mai putin din viata noastra, cu controlele aberante, cu taxele, au ales sa investeasca tot si sa mai faca si credite pe deasupra, sa-si faca planuri pe care X si Y, dintr-un birou sa le naruie cu o modificare la codul fiscal pe ultima suta si cate si mai cate…Dar ei au ales sa fie creativi, sa-i respecte pe cei carora le vand, sa creeze un nume romanesc, sa-l creasca si sa-i dea drumul sa umble prin lume.

Cred ca i-ar fi fost usor proprietarului firmei, care inteleg din site-ul lor ca este inginer mecanic, sa-si gaseasca drumul peste mari si tari, unde oameni cu meseria sa sunt cautati, apreciati si bine platiti. Insa alegerea lui a fost alta. Nu cred ca i-a fost usor, cum nici noua celorlalti nu ne este zilele astea si nici nu cred ca a stiut dinainte cum va fi. Cred insa cu tarie ca a stiut ce vrea.

As vrea sa-i spun, lui si celor ca el, ca sunt mandra de ei si le multumesc. Le multumesc fiindca datorit unor oameni ca ei, care stiu ce vor si unde vor sa ajunga, eu astazi sunt inca aici. Si mai mult decat atat nu mi-am pierdut speranta intr-un maine mai bun. Sunt mandra ca din munca lor ies produse pe care nu ne este rusine sa scriem mare “made in Romania”.

Iar pe acesti oameni cred ca merita sa-i cunoastem mai bine. Daca simtiti ca spatiul din gradinuca este potrivit pentru a va promova, as fi mai mult decat onorata sa fiti alaturi de mine.

Si asa cum undeva pe Turnul Eiffel scrie mic “made in Resita – Romania” si toti ne mandrim cu asta, stiu ca intr-o zi un neamt pasionat de gradina, ca mine, se va uita la un utilaj Ruris si va spune “uite romanii pot fi si altfel”. Si cu totii vom fi mandri de asta.

 

Posted in Dragi mie | Tagged , , , , | 5 Comments

Puisorii

Avem noi sufletele in gradinuca.

Cu exceptia incubatorului, care le-a tinut loc de closca, am hotarat ca totul in viata lor sa fie natural. Asa ca le-am gasit un loc minunat in iarba si i-am lasat sa zburde.

Iarba inca este mai mare decat ei dar nu se lasa, se ingroapa in ea si o ciugulesc de la baza. Si pe cuvant ca e tunsa regulamentar la 6 cm inaltime. Gazonul din spate, semant asta toamna in noiembrie, si-a pierdut rolul recreativ si a lasat loc pentru noii locatari. Nimeni nu a fost suparat.

Incredibil ce inseamna instinctele. Puii cumparati din ferma nici vorba sa ciugule ceva darminte sa mai pape si iarba. Se uita la ea ca si cum ar fi vreun OZN, verde firesc. Astia, chiar daca sunt clociti doar de o cutie cu aer cald, imediat cum s-au vazut pe iarba au pornit asaltul.

Sfat pentru cei ce vor sa experimenteze ca mine: mutati tarcul puilor in fiecare zi deoarece gainatul este acid si va arde gazonul, daca puii folosesc doar o parte din el.

Acum o intrebare pentru ai de sunteti mai experimentati: cum deosebiti cocosii de puicute inca de la varste fragede? Unii spun ca numai puicutele au coada pe cand cocosii inca nu, altii ca creasta la cocosi este mai dezvoltata, altii ca dimpotriva. Am mai auzit opinii ca dupa inaltimea picioarelor si osatura ceva mai impunatoare a cocosilor. Deci cum?

Cei de la care i-am cumparat, m-au lasat sa aleg si eu am ales pe cei mai mici din lot, in speranta ca gainusele sunt mai delicate si mai mici. Dar daca am luat numai cocosi? Si voi avea in loc de multe oua la anu’, numai 20 si astea dupa… 🙂

 

Posted in Din ograda | Tagged , , | 3 Comments

Jos buruiana

E ca un laitmotiv al zilelor de vara: plivitul.

Am cititori care ma lauda de fiecare data ca nu stiu ei cum la mine totul este atat de ordonat si am timp pentru toate. Cu riscul de a-i dezamagi ii anunt si pe aceasta cale ca nu este chiar asa ca-n filme (a se citi in poze). Dar si cand ma apuc de plivit, nimic nu-mi sta in cale. Recunosc ca intotdeauna mi-au placut pozele de genul “inainte ” si “dupa”. Asa ca nu facem rabat de la asta nici acum.

In solar la noi, o vreme nu s-a putut intra din cauza inmuierii pamantului. Rosiile le-am copilit infundati in noroi pana la genunchi (fara exagerare) si cu un paraias rece ce se simtea sub talpile noastre. Pana nu s-a intarit pamantul intr-o oarecare masura nu am putut intra sa plivim. Iar buruienile s-au bucurat in tot acest timp de caldura si umezeala si ne-au transformat solarul intr-o jungla. Bietii ardei nu se mai vedeau de balarii, iar intreg procesul de plivire a semanat foarte mult cu bancul ala cu “tricoul cu metalica”.

Si acum dovada – poza “inainte”

Pe cele doua randuri din dreapta sunt ardeii. Vede cineva ceva? Ei hai sa nu va mai fierb – poza de dupa

Au mai ramas doua randuri, dupa week-end-ul plin. Speram sa le dovedim saptamana viitoare Acolo, in a doua fotografie se pot observa cele 9 ore de munca in 3 persoane: eu, mama si verisoara V. Precizare in mod evident pentru fetele de mai sus, care-si fac mustrari de constinta ca la ele nu este. Cred si eu ca de unul singur este foarte greu. Cateodata imposibil…

Posted in Pe pamant | Tagged | 3 Comments

Luatul de la capat

Dupa ce am depasit faza depresiva a lucrurilor, dupa inundatiile ce ne-au lovit de jos in sus (in sensul in care nu a ramas apa pe pamant ci s-a ridicat panza freatica atat de sus incat apa din gradina nu se putea decat evapora), incercam sa ne recompunem si sa o luam de la capat.

Primele pe lista sunt buruienile. Inca nu-mi explic cum se face ca plantele folositoare s-au uscat si au putrezit imediat iar buruienile au crescut cat pomii. Nu exagerez, aproape deloc. Priviti:

Ei si cand am vazut noi una ca asta, am ajuns la concluzia ca masinuta noastra de taiat gazonul, cea electrica, nu ne mai este de folos. Doar daca voiam sa o omoram. Asa ca am repus pe tapet problema cumpararii unui trimer. De fapt am fi vrut o motocoasa dar ne gandeam ca este scumpa rau. Ne-ar fi oferit ceva mobilitate prin jungla care tocmai crescuse in livada. Problema este ca nu ne trebuia ceva cu fir taietor pentru ca tulpinile buruienilor concurau cu cele ale pomilor mai tineri. Si dai si cauta…

Ne-am hotarat sa nu mai luam unelte facute pe vapor, nu din cauza unui patriotism desuet. Cu toate ca mie imi plac gesturile care ma apropie de tara mea, C este mai pragmatic. Si din pragmatismul lui am desprins “as vrea sa discut cu cineva daca mi se strica unealta”. In paranteza fie spus, avem o betoniera facuta in Romania si ni se tot strica rulmentul. Adica mai exact se umpleau de zeama de ciment si nu se mai putea misca. Am sunat la firma producatoare si un domn de la tehnic a fost atat de profi si atat de mult ne-a ajutat incat pe C l-au cucerit.

Si am zis: produs romanesc sa fie… Am plecat in cautari si pana la urma am ales. Este vorba de o minune nici prea scumpa nici prea ieftina dar care are tot ce ne trebuie.

Nu stiu cati ati auzit despre Ruris. Eu ii mai cochetasem anul trecut cand cautam atomizor. Gasisem la Baumax unul de la ei dar a avut ghinionul sa fie cu 100 de lei mai scump decat NoName-ul de la Praktiker. Pe atunci nu aveam pretentii de lucruri de firma cu garantie si servicii postgarantie.

In fine ne-am oprit la minunatia asta. N-a costat foarte mult pentru ce este: 799 de lei in magazinul Avertizor, din Ploiesti. C nerabdator cum este, repede a si intrat in livada, echipat de lucru. Si s-a apucat imediat, fara sa bata coasa o jumate de zi inainte si sa o dea cu gresia la fiecare 10 minute. Treaba mergea repede si rezultatele au fost de exceptie:

Accesoriul cel mai de pret al noului membru al familiei de unelte este cutitul cu lame ce inlocuieste firul, care, la trimerul nostru de duzina, se rupea in orice buruiana mai groasa de 1 mm si opreai trimerul, trageai firul si tot asa te apuca noaptea.

Cu asta mica dar voinica am senzatia ca merge totul prea repede. Nu prea face zgomot dar face treaba ca un robot. Doar o alimentezi, o pornesti, o “imbraci” si dansezi cu ea prin livada si gata treaba. E usurica si foarte manevrabila. Ne place mult si suntem foarte multumiti de ea. Nu ne pare rau pentru bani chiar daca nu este cea mai ieftina din piata. C filozofa spunand ca “suntem prea saraci sa cumparam lucruri ieftine”. Tot repeta asta de ceva timp dar eu ma tot faceam ca nu inteleg, crezand ca e doar cheltuitor.

Voi cum mai stati cu tunsorile de iunie? Ma gandeam acum, ca avem scula asta daca nu ar fi bine sa ne gandim la gazon in livada din toamna… Ca de tuns am rezolvat-o, cred ca ma descurc chiar si eu…

Posted in In livada | Tagged , , , | 7 Comments

Am cerut ploaie…

Ultima data cand a plouat era undeva in jurul sarbatorii de Paste. Si atunci a dat cativa stropi si gata. Am aflat apoi ca in zona noastra ploile sunt rare din cauza dispozitivului antigrindina din Valea Calugareasca. Cum se innoura putin spre nord se si auzeau rachetele. Si norii se spargeau.

Asa ca ne rugam si noi pentru ploaie, ca toata lumea, mai ales ca in ultima vreme crapaturile ce se cascau in pamant capatau proportii.

Dar se vede treaba ca pe undeva am gresit. A plouat fara incetare o zi si o noapte. Dimineata cand ne-am trezit m-am simtit pe malul lacului, avand in vedere ca un cor de broaste cantau de mama focului. Nu stiu daca a plouat cu broaste, dar cred ca este posibil ca doar de unde au venit ele asa repede sa populeze lacul format intr-o noapte?

Cand tocmai ne pregateam sa culegem o mare portie de capsuni se vede treaba ca trebuie sa mai amanam momentul. Nici macar nu putem intra la ei iar mare parte din ce s-a copt deja, se afla sub apa.

Solarul este de asemenea inundat, noroc ca am apucat sa ridicam pamantul in jurul plantelor altfel nu le ajuta o oarece cantitate de apa in jurul tulpinilor.

Santurile sunt pline cu apa cel putin in jumatatea unde solarul este mai jos.

Nici livada nu se simte mai bine, chiar daca apucasem sa sapam pomii si in acest mod apa nu va balti chiar pe trunchiuri. Chiar si asa, radacinile vor ramane intr-un pamant foarte imbibat de apa si nu stiu cat de bine le va face.

Nu ne ramane decat sa speram in setea plantelor, chiar si a buruienilor pe care le rog din suflet sa bea toata cantitatea de apa revarsata peste noi. Nu-i vorba aud ca unora le-a intrat apa in case. Nu suntem acolo dar tot imi pare rau de noile si neobisnuitele inundatii de mai.

In plus am inlocuit vestitul “Caramida noua, Da-i Doamne sa ploua” cu “Caramida rea, Da-i Doamne sa stea”.

Posted in In livada, Pe pamant | Tagged , | 12 Comments

Sa ne ferim de ciori

Iata ca a venit momentul coacerii recoltelor, fara a intelege prin asta ca totul este gata. Abia incepem. Primele pe lista sunt capsunile.

Insa concurenta la cules este mare iar ciorile si alte pasari din zona abia asteapta sa manance fructe sanatoase si gustoase. Cum anul trecut am impartit din plin cu ele, anul asta am devenit egoisiti si ne-am luat masuri de precautie.

Dupa o munca intensa capsunii sunt la adaposta si noi probabil vom manca in week-end primele fructe din acest an.

Posted in Pe pamant | Tagged , , | 4 Comments