Lucrari de iarna in livada

Ei gata cu sarbatorirea, cu mancarea, cu statul degeaba la taclale. De acum orice musafir va fi invitat la… munca. Vorbeam mai deunazi cu Alex, cam demult ce-i drept adica prin septembrie, ca viata blogurilor de gradinarit se desfasoara dupa urmatorul program:

  • septembrie – octombrie: mai strangem ce-i de strans, mai facem o conserva, mai facem curat prin gradina
  • noiembrie: stropim livada si asteptam Craciunul si sarbatorile de iarna
  • decembrie: vin sarbatorile – una peste alta nu avem parca timp sa le savuram pe indelete si trec atat de repede…
  • ianuarie: deja ne amintim de gradina, incepem sa facem planuri si sa trepidam in asteptarea sezonului. Si cand te gandesti ca este abia ianuarie…
  • februarie: deja am cumparat semintele si spre sfarsitul lunii ne apucam de rasaduri
  • martie: incepem sa ne plangem de vremea care nu ne lasa sa iesim mai repede in gradina: ba ca nu se opreste ploaia, ba ca e prea frig, ba ca-i mai da o ninsoare asa sa ne aducem aminte ca nu am acordat importanta cuvenita anotimpului alb
  • aprilie: deja printre picaturi incepem sa iesim in gradina intrerupti doar de sarbatorile pascale si de pregatirile aferente
  • din mai pana in august: stiti cu totii si ce facem si ce scriem.

Asa ca cine are restante din noiembrie cu stropitul livezii, va rog sa luati aminte si sa va insusiti urmatorul program “de facut.”

1. Prima data se stropeste “la negru” adica cu un ulei horticol sau cu un echivalent pentru agricultura ecologica. Pomii se imbaiaza adica se stropesc din abundenta de la varf la baza pomului, insistand pe crapaturile scoartei si pe taieturile vechi.

Afara trebuie sa nu fie ceata, sa fie temperaturi peste 4-5 grade Celsius iar scoarta copacului sa fie uscata. Pomii trebuie sa nu mai aiba frunze deloc.

2. Stropirea albastra este urmatoarea stropire pe care am facut-o la o saptamana diferenta. Am riscat o stropire cu 3% solutie de piatra vanata, adica 300 g CuSO4 in 10 litri de apa. Imbaiat pomul din nou in aceleasi conditii.

3. Dupa o alta saptamana, am varuit pomii cu o solutie foarte concentrata de var. Am facut o solutie ce semana cu un lapte batut. Pentru noi a fost o solutie destul de concentrata avand in vedere de obicei varuiam cu o apa chioara primavara. Vecinii ne-au privit chioras ca de obicei ca nu intelegeau ce ne-a apucat varuitul pomilor toamna, ca in zona noastra se varuiesc pomii numai primavara. Daca primavara, varuitul are un rol mai mult estetic, dar ajuta pomii sa nu plece prea devreme in vegetatie si sa fie afectati de ingheturile tarzii, toamna dupa parerea mea varuitul este musai.

Iata motivele:

  1. dezinfecteaza scoarta si toate crapaturile scoartei, asa ca varuirea se face pana cat mai sus nu doar pe tulpina
  2. impiedica craparea scoartei copacului din cauza diferentelor de temeperatura intre noapte si zi si implicit a dilatarii si contractiei scoartei
  3. in cazul unor perioade mai calde (cum anul asta au fost la noi) impiedica incalzirea tulpinii in exces tinand pomul in repaos vegetativ

In plus arata a primavara. Glumesc dezigur dar tare mi-a placut rezultatul final. In plus am folosit pentru aceste activitati si atomizorul nou achizitionat, pe care cu aceasta ocazie i-l arat Corneliei. Duce aproape 10 m pe inaltime si aproape 15 m pe orizontala. Atata doar ca are rezervorul doar de 14 litri si in cazul nostru a trebuit realimentat de mai multe ori.

Spor la treburi dragilor si vreau sa vad seminte achizitionate, hartii cu planuri si alte astea de ianuarie. Va vizitez pe fiecare sa stiti…

6 Responses to “Lucrari de iarna in livada”

  1. 1

    Eu mai astept inca putin pentru a stropii pomii. Acum ninge si este destul de frig afara. Anul trecut am stropit pomii prin februarie cand am prins o temperatura peste 5 grade.

  2. 2

    Cam asa… Raportez ca sunt in stadiul pe care l-ai descris pentru Ianuarie… Ba chiar cu vreo saptamâna, doua mai avansat. Adica am inceput sa scot semintele pe masa! Mai putin cu stropirile alea… Acolo am ramas la stadiul “negru”. Când ma uit la “betele” din “livada” noastra nu-mi prea vine sa-i siau in serios… Dar ma caiesc si promit solemn ca sa nu mai fac altadata!

    La multi ani, tuturor!

  3. 3
    Dana

    Cat de bine ai surprins si notat “fazele” prin care trecem, activitatea din gradina si postarile in bloguri. Acusi trece si ianuarie, abia astept primavara. Toate cele bune!

  4. 4

    Vai, vai, vai, nu am mai avut timp liber mai deloc in ultimul timp (se vede si pe site-ul meu!) si imi pare bine, pacatoasa de mine, ca nu trebuie sa misc nimic prin gradina momentan. Mi-ai starnit interesul cu articolul tau si te rog sa-mi spui de unde ai cumparat cele doua solutii pentru stropit pomii. As vrea sa incerc si eu anul acesta o solutie ecologica. Multumesc.

  5. 5

    Buna Gabriela. Nu te teme inca mai ai timp ca doar nu intra in vegetatie pomii maine. Solutia pentru stropit ecologica o gasesti aici. Este o solutie certificata EcoCert
    Toate bune si spor in toate!

  6. 6
    Felicia Luta

    O, ce bine ca te-am descoperit! In primavara lui 2011 am sadit pomi fructiferi si ma tot uit la ei ca sunt niste nuieluse cu ceva frunze si atat. Eu acum astept sa faca fructe.observ ca sunt o sumedenie e lucrari. Pana acum nu le-am facut nimic(de stropit sau de taiat).Tare bune imi sunt sfaturile tale.Acum plec la ei si ma voi intoarce peste 2 saptamani. Multumesc.


Want to Leave a Reply?