Mazarea

Anul acesta a fost unul bun pentru mazare. Cel putin la inceput, cand era mica si nu facuse pastai.

Am facut cateva schimbari fata de anii trecuti. Manata de o idee apucata in zbor la coada la magazinul de seminte – caci cine a fost vreodata la magazinul din piata Rosetti, primavara si mai ales vineri, stie ce este aia o coada – am plantat mazarea mai devreme. Undeva pe la sfarsitul lui martie, eram gata cu ea in gradina. In alti ani ma prindea si inceputul lui mai si nu era plantata. O alta schimbare importanta a fost ca nu am mai pus 4-5 seminte la cuib cate puneam pana acum ci peste 10, mai exact cate luam asa cu bun simt in pumnul meu mic. Deh, femeie delicata cu mainile mici. Stiti voi la ce ma refer… Desimea randurilor si a cuiburilor a fost la fel ca si in alti ani: vreo 60-80 cm intre randuri vreo 30 cm intre cuiburi.

La inceput ideea mea cu plantatul devreme a fost buna chiar si cea cu plantatul mai multor fire in cuib. Am sapat-o binisor dar nu am insistat in a o musuroi corespunzator. Poate pe aici sa fi gresit. La un moment dat cand mazarea a inceput cu bucurie sa infloreasca, totul a luat-o razna. Mazarea dadea semne de oboseala lasandu-se binisor intr-o rana si sfarsind prin a se intinde pe pamant. Eu m-am suparat de asa o reactie de lene tocmai cand aveam nevoie de vivacitatea ei, asa ca m-am inarmat cu niste bete. N-am vrut sa o bat, oameni rai ce sunteti, ca v-ati gandit asa. Doar sa o sprijin. Ma intreb de ce oare nu m-am gandit eu sa o sprijin cand inca statea in picioare. Cred ca e o boala de tara, ajuti cand oricum nu mai este nimic de facut.

Va amintesc faptul ca randurile mele au o lungime de 8 metri.

Din pacate legaturile mele, atunci cand pastaile au aparut s-au dovedit inutile, deoarece mazarea s-a ingreunat si a apasat cu toata greutatea pe fire. Gandesc acum ca ar trebui sa iau niste caramizi cu care sa sustin firele de data asta pe undeva pe la mijlocul randului in vreo cateva locuri.

Problema grava a aparut luni, cand un stol de ciori, care-mi gustasera cu pofta din capsuni (aflate insa mai aproape de casa iar cateii si-au facut datoria in alungarea lor), s-au vazut nevoite sa manance mai in spate si ascunse dupa solar, au dat iama in brazdele cu mazare. Si toate pastaile au fost gustate, cand inca nu aveau boabele formate bine. Am auzit ca mazarea cu pastaie doar (fara boabe inauntru), este considerata mare delicatesa. Ce sa facem daca la noi si ciorile sunt de sange albastru? Cred ca cineva acolo sus considera ca nu ne face bine mazarea in cantitati mari…

Am dat fuga la Hornbach si am cumparat plase acoperitoare iar maine vreau sa le montam. Am luat doua plase 4 x 10 m. Sa vedem daca sunt eficiente. daca nu sunt hotarata sa-mi iau o goarna din aia care face ca uluiul si o las sa urle in gradina toata ziua. M-a mai sfatuit cineva sa prind vreo doua ciori sa le sucesc gatul si sa le agat la vedere in gradina. Mi s-a parut o idee buna insa cred ca strica peisajul… Fireste ca nu mi-a spus cum sa le prind, ca parca ciorile sunt gaini…

Voi aveti probleme cu pasarile rapitoare de fructe si legume?

This entry was posted in Pe pamant and tagged , , , , , . Bookmark the permalink.

8 Responses to Mazarea

  1. Pingback: grAdinuca.ro » Cum am salvat mazarea…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.