Pui cu marar

Cateodata te inunda mararul, pentru ca ai avut proasta inspiratie, asta primavara, la vremea curateniei de primavara in magazie, sa scuturi betele de marar (pastrate pentru muraturi si nefolosite ca pana la urma cat marar poti pune la niste muraturi?) in speranta ca vor iesi cateva fire acolo de o mazare. Numai ca el a fost hotarat si te-ai ales cu o parcela de marar numai buna de vandut in piata. Dar eu nu am timp de activitati de acest fel, cu toate ca in sinea mea mi-ar placea sa ajung din cand in cand de partea celalata a tarabei intr-un targ cu produse de la tara, dar poate intr-o alta tara, asa ca m-am apucat sa-l jumulesc ca pe o buruiana de rand. Mai ales ca vecinatatea cu parcela ordonata de capsuni, le facea rau ultimelor. Ma gandeam ca parte din el o sa-l pun in congelator si parte sa-l ofer gainilor sa-l ciuguleasca cu multa pofta.

Numai ca in timp ce smulgeam eu de zor, aroma de marar proaspat mi-a inundat narile si creierul, scormonind dupa amintiri ale copilariei, cand bunica mea facea mancare de marar. Adevarul este ca de cate ori culeg marar, pentru orice mancare mirosul acela prospat imi aminteste de puiul cu marar. M-am uitat cu tristete inspre gaini si in sinea mea le-am facut promisiunea ca data viitoare, vom fi parteneri in a manca mararul.

Am inspectat lada frigorifica in cautare de urme de carnita de pui, folositoare la mancarea de marar cu pui. Apoi inarmata cu un lighenas am facut adunarea mararului. Am mai scos niste ceapa verde, ce-mi trebuia la mancarica. M-am bucurat de toate aromele de legume proaspete, pe care nu le poti savura, din pacate la legumele si verdeturile din piata.

M-am mutat in bucatarie, unde carnita de pui se dezghetase fortata de apa calda ce venea valuri peste ea si de pumnii de sare pe care ii aruncam o data cu valurile, asa sa se simta ca la mare. Am rupt coditele mararului cu toate ca mergea si cu codite. Dar nu mancam numai eu, iar cei mici sunt pretentiosi. Daca ar fi fost numai dupa mine l-as fi pus asa intreg, dar cum spuneam am fost fortata sa-l tai bucatele ceva mai mici.

Am rumenit in tuci (mi-am dat seama cu aceasta ocazie ca eu gatesc numai in tuci, indiferent cate inoxuri, tefloane si yene s-ar gasi in bucataria mea) puiul, apoi in uleiul cu pricina, am aruncat ceapa verde taiata cuviincios nici prea mare nici prea mica.. Am lasat-o sa se inmoaie putin, apoi am infratit-o cu puiul si o canita de apa. Mararul tropaia in lighenas de nerabdare asa ca l-am asezat si pe el langa noii prieteni.

Dupa ce puiul a fost fiert, ca el era cel mai pretentios, am desfacut o ligurita (nu mai mult) de faina cu ceva bulion si putina apa. Nu este obligatorie faina insa noua ne plac sosurile cu ceva mai multa personalitate, nu din-alea lesinate in farfurie. Am turnat amestecul peste mancarica si le-am mai lasat sa socializeze vreo 5 minute.

Si gata. Eram gata de masa. Bulinele de deasupra mancarii sunt pentru T mic, care este mofturos si mancarea din farfuria lui trebuie sa aiba ceva al ei, care sa-l atraga. In cazul de fata de cate ori lua o furculita stergeam o bulina.

Cu aceasta ocazie va anunt ca m-am hotarat sa aduc in blog diverse mancarici in functie de ce se mai coace prin gradina, asa ca un fel de marfa de sezon. Sper ca nu va suparati, ca nu vorbim numai despre gradina in sensul clasic. Imi place sa ma gandesc si la ce se intampla dupa gradina, cu legumele.

This entry was posted in Pe plita and tagged , . Bookmark the permalink.

9 Responses to Pui cu marar

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.