Pui cu marar

Cateodata te inunda mararul, pentru ca ai avut proasta inspiratie, asta primavara, la vremea curateniei de primavara in magazie, sa scuturi betele de marar (pastrate pentru muraturi si nefolosite ca pana la urma cat marar poti pune la niste muraturi?) in speranta ca vor iesi cateva fire acolo de o mazare. Numai ca el a fost hotarat si te-ai ales cu o parcela de marar numai buna de vandut in piata. Dar eu nu am timp de activitati de acest fel, cu toate ca in sinea mea mi-ar placea sa ajung din cand in cand de partea celalata a tarabei intr-un targ cu produse de la tara, dar poate intr-o alta tara, asa ca m-am apucat sa-l jumulesc ca pe o buruiana de rand. Mai ales ca vecinatatea cu parcela ordonata de capsuni, le facea rau ultimelor. Ma gandeam ca parte din el o sa-l pun in congelator si parte sa-l ofer gainilor sa-l ciuguleasca cu multa pofta.

Numai ca in timp ce smulgeam eu de zor, aroma de marar proaspat mi-a inundat narile si creierul, scormonind dupa amintiri ale copilariei, cand bunica mea facea mancare de marar. Adevarul este ca de cate ori culeg marar, pentru orice mancare mirosul acela prospat imi aminteste de puiul cu marar. M-am uitat cu tristete inspre gaini si in sinea mea le-am facut promisiunea ca data viitoare, vom fi parteneri in a manca mararul.

Am inspectat lada frigorifica in cautare de urme de carnita de pui, folositoare la mancarea de marar cu pui. Apoi inarmata cu un lighenas am facut adunarea mararului. Am mai scos niste ceapa verde, ce-mi trebuia la mancarica. M-am bucurat de toate aromele de legume proaspete, pe care nu le poti savura, din pacate la legumele si verdeturile din piata.

M-am mutat in bucatarie, unde carnita de pui se dezghetase fortata de apa calda ce venea valuri peste ea si de pumnii de sare pe care ii aruncam o data cu valurile, asa sa se simta ca la mare. Am rupt coditele mararului cu toate ca mergea si cu codite. Dar nu mancam numai eu, iar cei mici sunt pretentiosi. Daca ar fi fost numai dupa mine l-as fi pus asa intreg, dar cum spuneam am fost fortata sa-l tai bucatele ceva mai mici.

Am rumenit in tuci (mi-am dat seama cu aceasta ocazie ca eu gatesc numai in tuci, indiferent cate inoxuri, tefloane si yene s-ar gasi in bucataria mea) puiul, apoi in uleiul cu pricina, am aruncat ceapa verde taiata cuviincios nici prea mare nici prea mica.. Am lasat-o sa se inmoaie putin, apoi am infratit-o cu puiul si o canita de apa. Mararul tropaia in lighenas de nerabdare asa ca l-am asezat si pe el langa noii prieteni.

Dupa ce puiul a fost fiert, ca el era cel mai pretentios, am desfacut o ligurita (nu mai mult) de faina cu ceva bulion si putina apa. Nu este obligatorie faina insa noua ne plac sosurile cu ceva mai multa personalitate, nu din-alea lesinate in farfurie. Am turnat amestecul peste mancarica si le-am mai lasat sa socializeze vreo 5 minute.

Si gata. Eram gata de masa. Bulinele de deasupra mancarii sunt pentru T mic, care este mofturos si mancarea din farfuria lui trebuie sa aiba ceva al ei, care sa-l atraga. In cazul de fata de cate ori lua o furculita stergeam o bulina.

Cu aceasta ocazie va anunt ca m-am hotarat sa aduc in blog diverse mancarici in functie de ce se mai coace prin gradina, asa ca un fel de marfa de sezon. Sper ca nu va suparati, ca nu vorbim numai despre gradina in sensul clasic. Imi place sa ma gandesc si la ce se intampla dupa gradina, cu legumele.

This entry was posted in Pe plita and tagged , . Bookmark the permalink.

9 Responses to Pui cu marar

  1. Gabriela R says:

    Nu ne suparam, eu sunt mare amatoare de retete noi 🙂

  2. Alex says:

    Iata un motiv in plus sa-ti vizitez blogul
    Dupa cum poti deja banui, burdihanul nu l-am facut numai din râs! Si cum gurmanzilor le place sa si gateasca…
    Si mama facea mâncare de marar (zic facea, nu pentru ca n-ar mai trai mama) iar eu, copil fiind nu voiam nici sa o miros. Acum as pune marar in orice!

  3. Mariana says:

    Adinuca trimite si la mine mararul poate asa se indura sa creasca ca lumea!ma chinui sa am marar,il seman de multe ori si acum abia am;nu ma satisface la cit am!noroc ca mai primesc tot dintr-o gradina ecologica!
    Chiar te rog sa mai dai retete pe parcurs,asa ne mai dai ideei!Exemplu reteta de fata!Te pup!

  4. Adinuca says:

    Mariana, draga mea, de cand nu te-am mai citit pe la mine… Cat despre marar, fa ca mine, arunca intr-o doara seminte primavara prin ceapa, intre salate. Nu merge semanat pe rand. La toamna iti trimit eu samanta din ce strang anul asta.

  5. Daniel says:

    In urma cu doi ani cand aveam gradina in chirie , m-am umplut si eu de marar. Mult am aruncat din el cu parere de rau doar fiindca nu am avut puterea de a merge cu el la piata.
    Ideea cu facere de mancare si aratarea ei pe blog este geniala, o rugaminte doar -arata bucuria acelei cepe, a acelui usturoi, marar, rosie sau ce mai pui in mancare si impreuna, aceste doua bucurii, a legumelor si a mancarii gata facute, ne vor bucura ochii si poate dincolo de imagini vom putea simtii un manunchi din aromele bucatariei tale.
    Mult bine gradinaro- bucatareasa!

  6. Ce mi-am adus aminte…cand eram copil au adusparintii mei, cam un sac de marar de la tara (cred ca patisera si bunicii mei la fel ca tine). Si ne-am pus pe curatat. Mi s-a aplecat de la cat marar am curatat. Am dat si la boboci…multi ani nu am mai vrut sa vad marar in fata ochilor.

  7. Liliana says:

    Tuciul este, intr-adevar, cel care spune cele mai multe povesti gustoase si la noi acasa. Si se impaca bine cu mararul 😉 Te mai vizitez, sunt mare amatoare de retete simple la ceaun unde se da adunarea suflarii verzi din gradina! Spor!

  8. Adinuca says:

    Ma bucur ca nu sunt singura care sufla in ceaun. Te mai astept draga mea. Toate bune

  9. Cristina says:

    Multumesc! M-a incantat modul in care este prezentata reteta! Ma voi duce sa o pun in practica zambind! Complimente!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *