Esecurile mulcirii

Iata ca greselile de care vorbeam au inceput sa-si faca simtite efectele. Capsunile s-au umplut de buruieni. Poate ca a fost si vina ploilor de saptamana trecut dar cu siguranta a fost si vina felului in care am mulcit.

 

Asa ca m-am apucat din nou, avand in vedere ca gazonul creste astfel incat trebuie tuns cam la 10 zile. De data asta am facut cate un guleras fiecarei plante. O sa vedem ce se va intampla. Totusi trebuie precizat ca, chiar daca pare un dezastru, buruienile au patruns cu greu prin iarba tunsa si uscata, iar buruienile au fost mai putin viguroase decat cele de aceeasi natie care inconjurau parcela cu capsuni.

Surpriza din timpul mulcirii a fost ca majoritatea florilor au legat rod astfel incat vom avea o recolta neasteptata avand in vedere ca au fost plantate acum cateva saptamani.

Ma gandesc deja la retete cu capsuni si nu-mi amintesc ce am facut intr-un an, cand am avut multe capsuni, de nu mi-a iesit dulceata de capsuni ci o pasta pe care copiii au adorat-o, astfel incat cele 4 borcane s-au golit in 2 saptamani. Sau poate sa le pastrez pentru tarte, sau pentru tarta cu capsuni si rubarba, sau poate spuma de capsuni, sau sa le pun la congelator…

This entry was posted in Pe pamant and tagged , , , . Bookmark the permalink.

5 Responses to Esecurile mulcirii

  1. Pingback: grAdinuca.ro » Mulcirea capsunilor – sezonul doi

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.