Repicarea rasadurilor

Va anunt cu mandrie in suflet ca am promovat cursurile. Nu cu brio, luand un rusinos 8,75 la scris. Cand eram eu tanara… nu vedeam note din astea si eram ceva mai pretentioasa. Acum ma gandesc la faptul ca important este sa promovez. Ma mai asteapta un examen dificil in iunie si sunt gata. In fine, gata inainte sa trec la cursurile avansate. Nu ca m-as fi speriat ca nu voi ajunge in acest punct insa nici usor nu a fost.
Ceea ce a contribuit la acest “nu a fost usor ” a fost departarea de gradina. Aceste doua saptamani fara gura de oxigen din week-end-uri, fara puterea pe care mi-o da pamantul reavan si plantele, saptamanile s-au aratat din ce in ce mai amenintatoare si mai grele. Si m-am dezlantuit. Intr-o seara dupa cursuri, am venit acasa si am observat ca telinele mele, da toate cele 104, nu se mai tin in picioare. Ba mai mult: de la pamant la primele frunze, incepusera sa le creasca mustati. Nu, nu mustati de virilitate si din exces de testosteron (cum poate Alex ar fi tentat sa creada), ci din dragul lor de pamant. Mici radacinute se aruncau la pamant in speranta ca vor ajuta planta sa creasca mai repede. In alveolele cu rosii si ardei iuti era o inghesuiala, ca in tramvai dimineata. Si pentru ca mi-era dor de pamant sub unghii, am luat hotararea pe la 8 seara sa repic.

Plantasem totul in alveole, in ideea ca nu va mai fi nevoie sa repic. Insa am observat ca mila a ramas la cote inalte in sufletul meu, cu accese violente pe ici pe colo, astfel incat nu am fost in stare sa smulg ce era in plus. Mi-am mai luat o tava alveolara si ceea ce mi s-a parut viabil am mutat. Cele 104 teline au fost repicate in vreo 2 ore si o durere de spate napraznica. Curios lucru la sfarsit zambeam. Sigur nu aveam nicio urma de masochism nici cand m-am apucat nici cand am gatat. Doar eram fericita. Micile plante deja miroseau a telina veritabila si in afara de faptul ca eram pe blatul de la bucatarie si nu batea vantul, totul era ca in gradina. Oricum ochii mei nu vedeau mai departe de marginea alveolei.

Cu rosiile a fost si mai minunat. Daca pot sa spun asa. Cat sunt ele de mici, mi-au patat mainile ca suratele lor adulte, iar aroma aspra de rosie era imprastiata in toata casa. Am fost gata la 1 si ceva. Dar cui i-a mai pasat. A fost asa ca o vitamina. A doua zi la 6 eram in picioare

 

Toata lumea se simtea bine, mai ales rasadurile. Dupa experienta repicarii, au tasnit la propriu din radacini si s-au inaltat si s-au ingrosat de nu-mi vine sa cred. Nu inteleg cum se face ca au pornit asa ca doar 3 plante intr-un pahar nu erau chiar asa de multe, dar se pare ca lor le place singure. Singurul regret este ca nu am lasat cate doi ardei intr-un pahar ca doar asa-i pun in pamant, dar m-a luat valul si probabil ca mintea mea a plecat inainte mea la culcare.

Dupa vreo cateva seri, am repetat oarecum experienta sadind gogosarii. N-am imagini spectaculoase, doar cateva seminte pe un patut de pamant.

De retinut este ca nu am pus alt pamant sau alt ingrasamant si totusi plantelor le-a facut bine. Telinelor le-am rupt radacina asa cum scria pe pachet. Doar ca zilele precizate pe pachete nu se respecta, cel putin nu la mine. Ma intreb daca atunci cand le plantez le mai rup radacinile, daca dau pamantul jos de pe ele si multe alte chestii care ma asalteaza din cand in cand. Pana atunci (la plantare) ma bucur de ordinea ce dainuie in gradina mea de iarna.

This entry was posted in Pe pamant and tagged , , , , . Bookmark the permalink.

34 Responses to Repicarea rasadurilor

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.