Din seria: fie ce-o fi, ma arunc

N-o sa va vina sa credeti ce am facut! Spun asta pentru ca nici mie inca nu-mi vine sa cred. De mult ma batea gandul sa ma apuc de asa ceva dar intotdeauna mi-a fost frica. Frica de stricaciuni, de bani risipiti, de esec… Si pentru ca aceste frici totdeauna m-au infranat sa fac ce-mi place am luat o hotarare. Anul asta mi-am promis mie ca nu ma voi lasa doborata de ele si voi raspunde DA la orice provocare. Si iata ca prima mi-a iesit deja in cale.

La noi in holul de sus exista un mare vraf de carti. Le lasasem acolo pentru ca nu aveam unde sa le punem dar si pentru ca asteptam niste rafturi. Am vazut unele la IKEA, costau 60 de lei. Am spus ca le voi cumpara altadata cand voi avea mai multi bani. Dupa vreo 4 saptamani costau deja 100 de lei. Mi s-a parut ca cineva imi baga mana prea adanc in buzunar si ca daca costasera 60 de lei, diferenta de 40 lei era pre mult. Dupa alte doua saptamani m-am dus hotarata sa cumpar oricat de mult ar fi costat. (Asa sunt eu – totdeauna ajung sa imi para rau pentru ce nu fac). Surpriza – rafturile se delistasera. Nu mai existau nici macar la articole defecte. Mi-a cazut cerul pe mine si vreo 2 zile am fost foarte trista. C, ca sa ma inveseleasca, a sunat pe un prieten care ne-a facut mobila de bucatarie sa ne faca o calculatie pentru rafturile cu pricina. Ne-a calculat si ne-a spus ca ne va costa 800 de lei. Nu aveam banii astia. Asa ca ideea mea veche a incoltit din nou. Dar daca am face-o singuri?

M-am gandit ca daca dam gres ne va costa mai mult decat in cazul in care prietenul nostru ar fi facut-o, dar am alungat repede acest gand. Si a inceput nebunia am cautat furnizori de pal, preturi, etc.

Intamplator, sau nu (ca acum sunt sigura ca nimic nu este intamplator, pornind de la scumpirea cu 40 de lei a rafturilor despre care deja am vorbit) saptamana trecuta am fost la Hornbach. Cautam niste pamant pentru rasaduri. Daca tot am ajuns acolo am mers sa vedem cat costa PAl-ul la ei, taietura, canturile, etc. Cu aceasta ocazie am aflat ca de la ei pot cumpara doar o parte dintr-o placa de PAL, spre deosebire de orice vanzator de PAL pe care i-am gasit noi, care te obliga sa cumperi toata placa, chiar daca tu ai nevoie doar de o polita. In plus PAL-ul cumparat de la ei, se taie gratuit si se poate cantui chiar acolo.

Acestea fiind spuse, inapoi la plansa. Prea pretentios… la caietul cu foaie de mate unde putem desena viitorul proiect. Am desenat am facut calcule si am plecat sambata intr-o vreme, ca stiti deja ca C este un domn ce nu se trezeste foarte dimineata si are mici tabieturi ce trebuie respectate in fiecare dimineata. Eu recunosc ca as fi dormit in masina in fata la Hornbach de nerabdare.

Am cumparat tot ce ne trebuia (PAL gata cantuit, eurosuruburi (ericsoane – poate nu ati auzit niciodata), suruburi de rigidizare, tintisoare de sprijinit politele, coltare de prins in perete) si am fugit spre casa si ne-am apucat de treaba.

Primul pas a fost sa golim holul de carti. Aici m-au ajutat copii si nu va puteti imagina ce surpriza am avut sa constat ca au carat cot la cot cu mine fara sa comenteze nimic despre greutatea cartilor sau despre multimea drumurilor ce trebuiau facute pana la noul locul de depozitare (ei luand putine carti la un transport, faceau multe drumuri). Am zambit putin deoarece T mare a zarit o carte pe care a deschis-o si a inceput sa citeasca din ea fara sa terminam treaba. Am zambit deoarece mi-a adus aminte de bunica mea, Dumnezeu sa o odihneasca, care s-a apucat de zugravit. Ea zugravea singura si in general facea multe treburi de barbat singura pentru ca ramasese vaduva de tanara si asa se obisnuise. Cand strangea ea lucrurile in mijlocul casei a ajuns la carti. Si cum strangea cartile si le impacheta, a dat peste “Torente” – Marie Anne Desmarest in 6 volume. A lasat casa cu fundul in sus, pe jumatate impachetata si a citit toate cele 6 volume ce totalizeaza aproape 1600 de pagini. Apoi a zugravit.

Dupa cum vedeti pe peretele acela exista un repartitor de calorifere. Acela nu trebuia acoperit sub nicio forma si de aceea a trebuit la proiectare sa tinem seama de el.

Urmatorul pas a fost sa prindem structura mare a primului dulap apoi sa fixam politele. Pentru ca aveam nevoie de sprijin serios la fixarea politelor, am ales sa facem raftul de sus mai mic, astfel incat celelalte sa le putem sprijini pe carti la fixare si la gaurire. Intai masuram si gauream peretele lateral cu burghiu de 4. Apoi fixam polita pe cartile cu pricina si continuam gaura cu burghiul respectiv si in polita. Apoi dadeam polita jos si largeam gaura din peretele lateral cu un burghiu de 6, avand in vedere ca eurosuruburile noastre erau de 7×50 mm. Apoi fixam din nou polita pe carti si puneam “ericsoanele”. Ori cu surubelnita electrica ori cu imbusul. Dupa ce s-a terminat acumulatorul de la surubelnita electrica, numai cu imbusul.

Totdeauna masuram de doua ori si dupa cum vedeti am avut nevoie si de un vinclu sau un coltar, sau cum s-o chema.

Poate n-ati vazut niciodata cum arata un eurosurub. Eu pana sambata nu stiam cum arata si credeam ca mobila se leaga cu suruburi din alea obisnuite, dar pentru ca PAL -ul este un material aglomerat el se umfla daca bagi ceva in el fara sa faci o gaurica inainte. Asa ca toate prinderile se fac incepand cu o gaurica, umpluta apoi cu surubul aferent

Dupa ce am terminat am rigidizat cele doua corpuri cu un surub din acesta. Asta a fost cea mai simpla operatiune; mai complicat a fost sa tinem cele doua corpuri in pozitia finala, lipite intre ele.

 

Am invatat mult si nu am facut multe greseli, pentru ca am masurat de foarte multe ori inainte de a da fiecare gaura. Totusi perfect nu a iesit. Am facut 4 greseli:

  • doua de proiectare – placa verticala de la capat este mai scurta cu 36 mm deoarece am scazut grosimile placilor de sus si de jos cu toate ca ele o incadrau pe aceasta si politele prinse doar pe doua laturi sunt mai late si neretrase de la fata cu 1,8 mm pentru ca am uitat sa scad grosimea placii din spate
  • una de cantuire – trebuiau cantuite si laturile mici ale placilor de 1100 mm de la al doilea corp, cea de sus si cea de jos
  • una de montaj – cand am montat placa de sus a corpului de 1300 mm mi-a fugit din mana si verticala din dreapta s-a deplasat cu 1 mm din acest motiv imbinarea celor 2 corpuri nu este perfecta

Le puteati cauta mult si bine ca nu sunt sesizabile insa eu stiu ca sunt acolo si ma deranjeaza ca sunt greseli de neatentie nu de conceptie.

Dar suntem mandri de ce a iesit si eu personal sunt mandra ca am reusit sa fac ceva pe care mi-l doream de mult. Toate greselile din lume nu pot umbri senzatia de satisfactie pe care o am atunci cand fac ceva care-mi place si cred ca senzatia asta face viata frumoasa.

Daca sunteti interesati de bricolaj, am un prieten, daca-mi da voie sa-i spun asa care e pasionat de-a dreptul. Il puteti gasi aici impreuna cu proiectele lui.

Acum ca m-am apucat si ca am descoperit multe alte chestii in Hornbach, pe care, de sambata, il iubesc din tot sufletul, voi bricola mai des. Maine va voi vorbi despre un alt proiect, dar e doar un proiect. Poate facem si un concurs… Sigur facem.

This entry was posted in Bricolaj and tagged , , , . Bookmark the permalink.

23 Responses to Din seria: fie ce-o fi, ma arunc

  1. Pingback: grAdinuca.ro » Concurs – bricolaj

  2. Pingback: polimedia.us/fain/

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.