Ce am gresit in 2010 – partea a doua

Spuneam ieri ca vrea sa va imparatasesc din greselile mele, sa radem impreuna de ele insa sa si invatam ceva. Poate in 2011 nu le mai repet(am).

2. Sapatura de toamna

A doua greseala majora pe care de fapt am facut-o in 2009 dar a avut repercursiuni nebanuite la momentul comiterii ei, in 2010 a fost ca nu am sapat adanc in toamna. Pamantul a inghetat, s-a inmuiat in primavara pe o grosime de cam 10 cm iar dedesubtul acestor 10 cm era piatra. Atunci, cu elanul de primava (pe care stiu ca deja il simtiti), m-am apucat si am sapat la cazma o parte din gradina de legume. Am obtinut niste bolovani care dupa 2-3 zile s-au facut precum bucatelele de stanca ce mai cad pe sosea pe Valea Oltului. In disperare de cauza am udat intr-o seara iar in dimineata urmatoare am intrat cu motosapatoarea. Am reparat cat de cat insa raul si-a facut simtita prezenta pana la terminarea sezonului. Bolovanii apareau cand nu te asteptai si de multe ori ii aruncam pe margine astfel incat C imi spunea ca in felul asta o sa mutam incetul cu incetul pamantul langa gard si o sa obtinem un “Marele canion numai al nostru”. Din acest motiv, morcovii si ridichiile cu toate ca au fost semanati in nisip, au crescut asa cum au crescut: scurti, grosi si crapati si mai ales infasurati (la noi stateau cu picioarele incolacite). Am inteles de la specialisti ca atunci cand morcovul da de vreun bolovanel il ocoleste…

3. Neincrederea in propriile forte

Am facut putine rasaduri anul acesta, cele de rosii Cherry si de ochi inima de bou fiind foarte viguroase. Cand au venit cele de la vecini si prieteni, am uitat de ale mele. Le-am asezat in solar langa plantele care cresteau vertiginos si le udam si pe ele. M-am gandit ca le-am pierdut. La un moment dat impinsa de C, care va amintiti ca nu era pasionat de gradina, m-a intrebat de ce nu le scot afara daca nu mai am loc in solar. Cu greu m-am lasat convinsa si le-am plantat afara. Era cam tarziu si pana a venit frigul s-au facut cam asa:

-cele rosii erau pline de flori la sfarsitul lui septembrie

iar cele galbene mai aveau nevoie de vreo 2 saptamani de caldura pana sa ajunga salata; nu a mai fost cazul

4. Compostul

M-am apucat si eu de compost, fara sa am o lada sau vreun recipient sau o intentie cat de mica sa il fac. Aruncam fiecare rest vegetal ce nu ajungea la gaini intr-o gramada. La sfarsitul sezonului sub gramada de resturi se formase deja pamant. Am acum in spatele gradinii o movila de pamant pe care nu o pot folosi sub forma de compost deoarece acum cateva zile mi-am dat seama ca tot acolo am aruncat si resturile de plante bolnave din solar si am invatat ca u e voie sa fac asa ceva. O sa ma organizez sper eu mai bine anul acesta.

5. Acoperirea pomilor fructiferi

Nu am facut-o, asa ca toate fructele mici le-au luat pasarelele. Sper ca in 2011, pentru ca tot am gasit plasa de acoperit pomii, insa nu m-am lamurit daca este aceeasi ca aceea cu care se umbresc (ca daca e asa, o gasisem de anu’ trecut) sa-i acopar si sa apuc si eu o cireasa. Legat de ciresi, sa stiti ca sunt foarte sensibili la stropiri facute cu soarele inca sus pe cer. Alor mei li s-au ars frunzele si era deja 6 seara cand am stropit. Daca folositi substante pentru agricultura conventionala nu le folositi decat dimineata devreme sau pe inserat.

6. Plivitul

Anul care a trecut a fost de departe cea mai solicitanta activitate. Nu spun ca-mi inchipui in vreun fel ca anul acesta va fi mai bine insa as vrea sa remarc faptul ca la un moment dat am crezut ca daca plantele au crescut mari si fac umbra pamantului cat de cat, buruienile vor creste mai greu sau deloc. Gresit. Cel mai bun exemplu este cel al cepei care a fost napadita si cred ca si din acest motiv a ramas asa subdezvoltata. In fotografie veti observa cum jumatate din ceapa este plivita iar cealalta nu. Credeti ca buruienile au ramas asa. Nici poveste, s-au facut atat de mari ca abia mai zareai ceapa. Si ce este cel mai grav lucru este ca au facut seminte care au cazut pe pamant si probabil ca la vara voi plivi cel putin la fel de sustinut. Plivitul este cea mai enervanta munca. Dupa ce esti fericit ca ai terminat o parcela… si arata minunat curata si ingrijita, saptamana viitoare constati ca esti aproape de a o lua de la capat.

7. Ruperea frunzelor la radacinoase

Cred ca cu asta pot incheia. Nu-mi mai vine acum nimic in cap din fericire ca deja imi cam scazusem in prorii mei ochi. Am sa va arat cu arata o telina careia mi-a fost mila sa-i rup frunzele. Fotografia este facuta pe 1 august. Atunci abia am realizat ce prostie am facut si am rupt frunzele aproape de tot. A fost putin cam tarziu si ce mai mare telina a fost cam cat o minge de tenis.

8. Gura satului

Hai ca mi-am mai adus aminte una insa asta e o greseala care nu tine neaparat de gradinarit dar pe care eu o fac des. Poate in 2011 m-oi scutura. Cu exceptia momentelor cand aveti de-a face cu un Nea Costica, care este foarte greu de gasit, nu plecati urechea la tot ce spun vecinii, satul, trecatorii, si alti oameni de bine. Eu asa am ramas in acest an fara varza (“ca e prea tarziu sa pui acum”), fara castraveti de toamna (“se mai fac ei, pana pui tu muraturi?”), fara gulioare si broccoli (“astea nu se fac la noi ca e prea frig”).

9. Polenizarea

Inca una si promit ca am terminat. Am tot cautat aproape toata toamna explicatii pentru productia incredibil de mica de rosii din acest an. In solar, rosiile nu au legat rod asa cum stiam ca au facut-o in alti ani. Este adevarat ca si boala a contribuit din plin la asta, insa cred ca am mai gasit o explicatie. Noi am plantat in solar pe la jumatatea lui mai. In alti ani era o perioada destul de calda insa anul trecut a fost rece pana prin iunie. Albinele erau rare si cam apatice. Nu am stiut sa plantez langa solar flori frumos colorate sa le atrg cumva in numar mai mare si de aceea cred ca polenizarea a fost defectuoasa. Poate anul asta cumpar bondari… Ce ziceti sa incerc?

Vorbeam zilele trecute cu Huni ca la cat suntem noi de incepatori si amatori facem incredibil de putine greseli si chiar si acelea pe care le facem nu sunt greseli foarte grave. Spunea el ca este datorita faptului ca citim si ne informam si vorbim intre noi. As mai adauga si faptul ca de fiecare data cand am gresit ceva fiecare din noi nu s-a rusinat sa o arate pe blog, sa faca haz de necaz, sa se ia peste picior pentru propria-i comoditate sau nestiinta. Va urez mult succes la gradinarit in 2011 si la cat mai putine greseli.

This entry was posted in Pe pamant and tagged , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

29 Responses to Ce am gresit in 2010 – partea a doua

  1. vasi says:

    Buna Adinuca,am citit cu atentie si prima parte, am bagat la cap,am citit si partea a doua, am invatat si din aceasta, desi ce spui tu aici am patit si eu. Dintre toate cea mai rea mi s-a parut partea cu polenizarea in solar. Noi iubim rosii ,mai mult decat pe celelalte legume si a fost cam dureros. Dar vine un alt an, alta productie,sa speram mult mai buna.
    Imi place acest ‘ review ‘ al gradinii tale.
    Ai putut deschide linkul de la Andra, ca eu am tipat acolo dar nu m-a ascultat nimeni si plang……
    Mai vorbim.

  2. adinuca says:

    Buna Vasi. Te-am “auzit” tipand si pe acolo insa nu cred ca ne poate ajuta cineva. Andra nu vede ca noi nu vedem ea stand acolo. Nu cred ca putem vedea de la noi din zona. Poate doar sa cautam altudeva episoadele respective.

  3. vasi says:

    Ha,ha,inseamna ca am tipat tare. Da, poate sa le descarece ea si sa ni le trimita,ca fisiere, cumva….
    Daca vrea. Off, ca ce curioasa eram. Dar lasa, ca din lun Mai, apare un program din asta de gradinarit, am eu un link…
    Horticole Channel. Ai sa vezi tu…

  4. adinuca says:

    Am auzit si eu de AgroChanel insa nu mai stiu nimic despre el. Dar ma gandesc ca nu-mi face deloc bine deoarece o sa stau cu ochii in televizor doar… Si mie mi-ar fi placut sa il vad insa daca nu se poate nu se poate…

  5. brenacu says:

    Interesanta chestia cu ciresele cigulite de pasari.la mine s-a intimplat alt fenomen:toate petalele florilor au fost mincate de ceva.Nu a stiut sa-mi dea raspuns nici horticultorul la care am apelat.Anul acesta ciresii ar face 4 ani si jumatate si inca nu am mincat nicio ciresica,daca nici anul asta nu produc nimic ( 2 ciresi ) cred ca ii scot.Umbra nu are gust asa ca…….asta e.Ai invatat destul de multe din greseli ,bafta in continuare.

  6. marian says:

    eu am 7 stupi si albinele mele nu polenizeaza rosiile nu se pun pe rosii .si eu as lua bondari dar cred ca trebuie plasa sa nu iasa afara din solar

  7. adinuca says:

    Am un prieten care vreo 10 ani a asteptat mere din cei 30-40 de meri din curte. Ii taia singur dupa cum invatatse dintr-o carte. Livada in Breaza. Intr-o zi trecand spre Breaza, vede in Baicoi din DN1, o mare plantatie de meri. Opreste el masina si se duce sa-l intrebe pe proprietar de ce merii lui nu rodesc si ca ar vrea sa-i scoata si sa puna si soiul pe care-l avea ala in Baicoi. Omul, saritor, se suie la prietenul meu in masina sa vada si el merii. Ajunge la am in curte si prima intrebare a fost: “Cine va taie merii?” “Pai eu, dupa cartea lui Cutare”. “Domne’ nu stiu cine e Cutare dar merii sunt taiati gresit. Maine va trimit un baiat sa va ajute la taiat” Asa a si fost. I-a taiat toti pomii din livada si in anul ala a spus ca nu a avut ce face cu fructele. Asa ca vezi poate e si din taiere. Oricum cand mai treci pe langa ei ameninta-i ca-i tai. Poate se sperie… 🙂

  8. adinuca says:

    O sa ma interesez cum e cu bondarii; la noi in sat e o societate care vinde bondari si o sa intreb… Va tin la curent

  9. simf says:

    Din fericire la noi nu vin pasari sa manance fructe, stam langa padure si sunt ulii si ereti multi. rasad n-am avut curaj sa fac deocamdata (am cumparat insa seminte si ma bate gandul sa incerc cu ardeiul gras si cimbrul si sa tin vasele in bucatarie). neincredere in fortele personale da, mi s-a intampalt si mie, dar cum toate au iesit si inca foarte frumoase… ma tem sa nu trec in partea opusa, prea mare incredere.
    am incercat sa urmaresc agro channel, dar pe bune de pricep eu mare lucru din ce spun oamenii pe-acolo!

  10. adinuca says:

    Habar n-aveam ca este pe net. Eu il asteptam in grila… Ce tacanita sunt si eu, sa astept un program TV la TV….

  11. simf says:

    adinuca, eu la tv il vad, pe antena digi.

  12. Adinuca says:

    Inseamna ca digi al tau este mai tare decat digi al meu. M-am uitat putin pe Internet, ai dreptate. Din pacate esenta se pierde in discutii sterile despre ce ar trebui facut in domeniile in care nu facem pentru ca ar fi mai bine daca am face decat sa nu facem. Poate am nimerit eu o emisiune neinteresanta pentru mine. Eu vedeam putin altfel lucrurile dar poate este din pricina felului meu de a fi. Mi-ar placea sa vad oameni care au facut deja, sa ne inspire sa stai in fata televizorului si sa spui “Pot sa fac si eu asta. Ia uite eu de ce nu m-oi fi gandit…”. Sa invatam lucruri de la oameni care au reusit, sau au gresit si pana la urma au reusit. Sau de la specialisti. Dar poate canalul asta nu este pentru incepatori si amatori ca noi ci numai pentru aia de au j-de hectare.

  13. simf says:

    cred ca e pentru specialisti, de la ingineri horticoli in sus, daca se poate. oricum, vorbesc o alta limba romana decat mine, e dialectul lor.

  14. Vcuicsor says:

    Interesante si utile articolele. E omeneste sa gresesti dar , dupa ce ai constientizat greseala, trebuie sa schimbi neaparat ceva in ceea ce faci ca sa nu persisti pentru ca atunci dai in altceva….
    Un blog practic care mi-a placut si consider ca merita sa-l urmaresc.
    O zi buna va doresc

  15. adinuca says:

    Multumesc pentru consideratii si te mai astept Vcuicsor

  16. Gabriela says:

    La multi ani, Adinuca!
    Natura este atat de darnica, incat oricat de nepriceputi am fi, tot ne ofera compensatii. Si eu am facut o multime de prostii si m-am bucurat de atat de multe fructe si legume, incat nu pot sa ma plang. Nu mi-au reusit unele culturi, dar altele au fost remarcabile. Si cateodata inexplicabile. De exemplu anul trecut, din diferite motive, nu am stropit pomii deloc si am avut cirese fara viermi de la toti ciresii (de fapt 3) din curte. M-am mirat si m-am bucurat. Si-apoi poti fi cel mai mare specialist; vine o boala cu vantul sau alta traznaie si poate distruge totul.
    Si mie imi place sa citesc despre gradini, de aceea spun mereu ca stau mai bine cu teoria decat cu practica. Stiu mai multe decat pun in practica si de aceea am zambit cand am citit ca, desi stiai, nu ai rarit plantele.
    Succes pe 2011!

  17. ba_laura says:

    Detest oamenii care nu gresesc.Pentru ca de fapt ei nu exista. Exista doar oameni care nu recunosc ca gresesc. Ceea ce este ingrozitor, pentru ca avem nevoie de greseli , sa invatam si sa mergem mai departe.
    Iata de ce iti multumesc pentru greselile tale. Pe unele am apucat sa le fac. Pe altele nu le voi face pt.ca le-ai facut tu.

  18. adinuca says:

    Multumesc draga mea ca amandoua cantam pe aceeasi gama. De aceea exista aceste doua articole, ca sa nu mai gresim. Nici eu, nici voi. De fapt asta a fost scopul site-ului sa invatam din bune sau din greseli. Ma bucur ca ma apropii de el din ce in ce mai des. Si cum greselile nu se termina oricata experienta ai avea, pentru ca asta este frumusetea naturii in fiecare an iti ofera alte si alte provocari, site-ul aici de fata cred ca va avea viata lunga. Toate bune!

  19. maryanne says:

    Bune postarile tale. Cine trece pe aici are ce invata. Toti aveti dreptate, toti care ati comentat. Acelasi lucru as putea spune si eu , dar mi s-a intamplat si mie ca la voi. Asa ca ,nu mai repet. Bine ca ne dam seama ce nu am facut bine si anul acesta suntem mai pregatiti.

  20. adinuca says:

    Chiar ma intrebam, cati n-au patit ca noi? E bine ca anul asta vom fi mai invatati, mai atenti si mai grijulii.

  21. Adina says:

    Frumos, iti multumim ca ne inveti din greselile tale! Daca-mi permiti, o sugestie: ia-ti albine, nu bondari! fa gradina atractiva pt albine, planteaza melissa (roinita), levantica, limba mielului (am gasit seminte la bricostore) si altele printre rosii, si daca ai un stup, doi cu albine, crede-ma, vei avea si o mare multumire adiacenta: miere! E minunata, mai ales cand e din productia ta. Am si eu cativa stupi, acum o sa ma straduiesc sa am si o gradina pe masura, cu flori si aromatice printre legume. Iti dau un link: http://vegetalshapes.com/Romana/PlanteCompanionI.html
    Sper sa iti fie de folos! Eu am planuri mari pt anul asta, sa vad ce va iesi, e primul an in care iau gradinaritul serios in piept.
    Ca sa nu zici ca nu te-am avertizat, anul trecut cand mi-am cumparat stupii, in primele luni ne-au alergat albinele prin curte si portiunea aceea de gradina nu am mai reusit sa o ingrijim, … de frica. Dar nici un moment nu am regretat investitia! Un an bogat in toate!

  22. densu?iana says:

    Din cate am citit, pasarile mananca fructele din cauza setei. Poate daca ai pune adapatoare pentru pasari nu s-ar mai intampla asta. Daca ar avea apa s-ar concentra pe a manca insectele daunatoare pomilor.

  23. adinuca says:

    Adina, mie imi este tare frica de albine asa ca povestea ta de la sfarsit, la mine s-ar putea sa arate ca o mutare grabnica din casa.
    In plus acum doua-trei saptamani am pierdut un sufletel care era langa noi de 14 ani, care ne-a invatat ce inseamna responsabilitatea si care a fost un fel de primul nostru copil. Mi-e greu sa ma gandesc acum sa aduc langa noi alte sufletele si sa-mi asum responsabilitatea pentru ele.
    Multumesc pentru link! Este foarte interesant.
    Ma gandeam daca pot planta ceea ce mi-ai spus tu si in solar, unde temperatura vara ajunge cred si la 70 de grade?

  24. adinuca says:

    Draga Densu?iana, o sa incerc cu adapatoare sa vedem daca merge, dar ciresii tot ii acopar sa prind si eu macar vreo 6, cate una pentru fiecare membru al familiei. 🙂

  25. Pingback: grAdinuca.ro » Fara mila…

  26. dori says:

    Solutia noastra pentru rosiile din solar:polenizator cumparat din magazin.
    Stiu ca nu e solutia ecologica,dar face treaba albinelor.

  27. Adinuca says:

    Dori, bine ai venit. Stiu ca exista multe variante sa le spunem chimice, insa noi am ales sa sprijinim o productie mai mica dar ecologica. Ne-am gandit noi ca legume tunate putem cumpara din piata si daca tot muncim sa muncim ca ale noastre sa fie macar putin diferite fata de ceea ce putem cumpara. Ca banii sunt tot pe acolo. Daca nu chiar putin mai bine in cazul nostru. Dar asta este fiecare lucru impune sacrificiile lui. Multumesc oricum pentru sfat si poate ca alti cititori se vor servi de el. Vecinii mei il folosesc: pun o substanta intr-un pahar si apoi baga florile una cate una in pahar si leaga repede rog.

  28. Pingback: grAdinuca.ro » Alt an, alte conditii

  29. Pingback: grAdinuca.ro » Radacinoasele

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *