Cand omul nu are ce face… face prostii

Astazi sunt tare suparata. Mai ca inca am lacrimi in ochi.

Dupa masa, cand toti ai mei sforaiau, fiecare pe vocea lui, eu mi-am spus sa dau o tura prin livada. Asa macar ca planificare, sa vad ce mai am de facut, ce pomisori sunt de inlocuit (un cais se uscase de la inundatia de asta primavara, migdalul de asemenea), sa vad cati nuci mai sunt de mutat ca au rasarit haotic in livada. In fine, visele mele de dup-amiaza.

Si tot analizand fiecare pomisor din livada, mi-am amintit de un proiect al nostru mai vechi ce privea indreptarea pomilor care fusesera plantati stramb sau cei care se strambasera dupa incercarea de furt (ca toti pomii au fost incercati, cei care au vrut sa iasa au plecat din livada impreuna cu hotul).

Si vad marul, care anul asta ne-a onorat cu un fruct din soiul Goldspur, care era cel mai stramb pom din livada; inclinatia lui se apropia de 60 de grade de la sol. Ma aplec pe vine, vezi, doamne sa-l apuc mai de jos sa nu faca parghie si sa se rupa. Nici pana acum nu inteleg ce mi-a venit, ca nu aveam nimic sa-l fixez in pozitia corecta. Incep sa trag de el incet sa nu-l rup si pomul docil incepe sa se indrepte. Pomul inteligent…la inceput nu s-a pus cu nebuna… insa pana la urma nu a rezistat dorintei mele de perfectiune si la un moment dat s-a auzit un parait infiorator, eu am cazut in fund si am ramas cu pomul in mana. Instantaneu mi-au dat lacrimile. Mama, care era langa mine, dar care nu-mi comenteaza nicio actiune in livada din acelasi motiv ca si pomul, m-a intrebat daca m-am lovit rau. Nu ma lovisem dar mai bine o faceam. Si mai bine o faceam inainte sa pun ochii pe mar.

Am analizat situatia: pomul s-a rupt din punctul de altoire si nu se mai putea face nimic. L-am luat si am plecat cu el spre capatul celalalt al livezii sa-l arunc. In drum m-am uitat la tulpina, in locul unde se rupsese: se vedeau clar cele 4 cercuri concentrice ce ma anuntau ca tocmai mi-am batut joc de 4 ani de munca si totodata am omorat un copil de 4 ani. Cam asa ma simteam…

L-am anuntat pe C despre isprava mea cand s-a trezit iar el mi-a spus ca-i doar un pom, o sa-l inlocuim si gata. Atunci, ma intreb eu, de ce ma simt asa nasol?

Dar pentru ca pana la urma eu sunt obisnuita sa vad partea buna a lucrurilor, din aceasta intamplare deja am tras unele invataminte:

1. Pomii se planteaza drepti de la incept. Daca se intampla sa se aplece, lasati-i asa nu faceti ce am facut eu.

2. Daca totusi vreti sa-l indreptati ulterior (si va incapatanti ca altii), aceasta indreptare trebuie sa se faca cu dragoste si cu blandete, din aproape in aproape. Trebuie cautat puncul de altoire si verificat daca indreptarea nu este cumva mai rea decat sa-l lasati asa. In cazul marului meu, trebuia indreptat exact in partea opusa puctului de altoire si de aceea s-a rupt asa usor.

3. Cand nu aveti ce face, duminica dup-amiza, trageti un pui de somn. Oboseala va intuneca judecata si faceti prostii.

This entry was posted in In livada and tagged , , , . Bookmark the permalink.

17 Responses to Cand omul nu are ce face… face prostii

  1. Pingback: Cand omul nu are ce face… face prostii - Ziarul toateBlogurile.ro

  2. Pingback: grAdinuca.ro » Merele din livada

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.