Recoltarea semintelor de tomate

Experientele neplacute ne pun pe ganduri intotdeauna. In cazul nostru, al gradinarilor, asteptarea de cateva luni pana la planta sanatoasa si productiva, prima floare, primul rod, prima muscatura din leguma preferata poate fi umbrita de cateva greseli sau de graba cu care tratam recoltarea semintelor.

Zilele trecute am trait o astfel de dezamagire dupa ce am obtinut trei soiuri diferite cultivand seminte, teoretic din acelasi soi, primite de la o organizatie care se declara pastratoare de soiuri. Nu vreau sa-i dau numele deorece este o organizatie vestita si sper ca a fost un caz izolat, asadar nu vreau sa le fac publicitate negativa, ca poate nu o merita. Desi atunci cand ai o astfel de misiune, verifici oamenii, furnizorii, procedurile ca asta e treaba ta: sa-ti respecti misiunea! Insa eu am tras niste concluzii personale pe care as vrea sa le impart cu voi, astfel incat sa invatam cu totii.

Asadar, avem o gradina familiala, in care avem mai multe soiuri ale aceleasi legume. Unele sunt atat de valoroase pentru noi incat am vrea sa pastram soiul de la un an la celalalt sa ne putem bucura de gustul sau de celelalte calitati – seminte putine, culoare superba, rezistenta la boli, “zemosenia si carnosenia”. Primul pas care trebuie facut este sa ne asiguram ca soiul nostru preferat este soi si nu hibrid. Am sa fac o paranteza mica referitoare la hibrizi: in lumea mea de gradinari o perioada lunga de timp hibrizii erau tratati ca fiind un fel de organisme modificate genetic. De fapt este vorba despre o incrucisare artificiala a unor soiuri care au calitatile dorite de producatorul de hibrid si la baza de catre consumator, deoarece producatorul raspunde cererii unei piete…

De ce este bine sa ne asiguram ca este soi si nu hibrid? Simplu, de cele mai multe ori semintele recoltate de la hibrizi, anul urmator vor da nastere la plante care nu pastreaza calitatile legumei din care ai luat semintele ci mai degraba ale parintilor soiului hibrid. Soiurile insa vor oferi acelasi gust, aspect si calitati legumei in fiecare an. Cum deosebim soiurile de hibrizi?

Cel mai simplu este sa ne uitam pe plicul pe care-l achizitionam: daca scrie hibrid, F1, F2 avem de-a face cu un hibrid. Daca din contra scrie soi, soi vechi, heirloom avem de-a face cu soiuri. Tot soiuri sunt si cele de la babutele din sate, vecini, prieteni care cultiva an la rand acelasi soi din seminte proprii si obtin aceleasi rezultate.

Si noi in grAdinuca avem legume unde folosim hibrizi, la castraveti spre exemplu unde nu am gasit un soi care sa ne multumeasca asa ca am cautat un hibrid cu flori preponderent feminine, cu coaja neamara, destul de rezistent la boli. In alte cazuri unde nu pot proteja la incrucisare nu iau seminte (cum este in cazul morcovilor deoarece langa mine am un camp de morcov salbatic si nu pot proteja cultura mea asa ca prefer sa cumpar in fiecare an samanta)

Si tomatele se corcesc intre ele dar in timp. De exemplu am cumparat acum 10 ani niste seminte de tomate albe, se numesc White Beauty, in primii doi-trei ani au fost albe – cam de culoarea untului. In al patrulea an la supracoacere capatau o tenta rozalie. In al cincilea an aveau deja irizatii roz cand incepeau sa se coaca. Noroc ca mai pastrasem seminte din plicul initial si dupa o proba de germinare am luat-o de la inceput, stiind acum ca tomatele trebuie protejate la incrucisare. Cum facem asta? Simplu: strangem saculeti de organza si in momentul cand pe planta apare inflorescenta, inainte de a inflori o introducem in saculet (astfel incat albinele sa nu poata ajunge la ea cu polen de la alte rosii). Dupa ce a legat rod, adica vedeti o rosioara mica acolo, puteti da jos saculetul cu grija. Procedati asa doar la primul palier de rod, de la care luam si semintele.

Sa revenim din lunga divagatie de la subiectul initial: cum recoltam semintele de la tomate?

Trimitem copii afara la joaca, cu sotul sau dupa caz sotia, bunica sau oricine este dispus sa stea cu ei. Inchidem telefonul, televizorul, radioul si soneria de la usa. Abia acum ne putem apuca de treaba

Avem nevoie de rosia datatoare de seminte, un pahar, un filtru de cafea, pix, eventual eticheta sau un marker pentru pahar si ceva mai tarziu o strecuratoare.

Eu procedez astfel: scriu pe filtrul de cafea numele soiului si anul. Apoi culeg rosia, cea mai frumoasa, fara pete, sanatoasa si o asez in filtru de cafea desemnat si o mai las acolo inca minim 2 zile. Ea va continua sa se coaca bine, bine. Cateodata se si crapa de asteptare, ceea ce este un semn ca putem colecta semintele.

Lucrez cu o singura rosie o data. Nu umplu masa de rosii si nu trec la urmatoarea pana nu termin cu cea cu care lucrez. Se pot taia fie transversal, fie in felii. Atentie ca desi pe dinafara rosia poate parea sanatoasa inauntru pot aparea surprize. Rosia care arata pe dinauntru ca cea portocalie nu este potrivita pentru colectat seminte, este o rosie bolnava si semintele au sanse mari sa propage boala mai departe sau sa nu germineze. Chiar si semintele aparent sanatoase din aceeasi rosie. E mai bine sa alegeti alta.

Scoatem semintele cu grija deasupra paharului, apoi mai punem putina apa, de preferat fara clor si lasam semintele la fermentat. da, da la fermentat. Acest procedeu ajuta la descompunerea stratului gelatinos din jurul semintei (care printre alte proprietati de protectie, contine o substanta antigerminare) dar mai scade si din incidenta bolilor din anul viitor, mai ales viroze. Lasam la fermentat pana cand deasupra lichidului din pahar se aduna un strat de mucegai fin, ca floarea de la gem (stiu, stiu numai a floare nu arata). Ultima fotografie e graitoare, mai putin musculita de otet…

Urmeaza spalarea. La inceput varsati tot continutul paharului intr-o sita si asezati sita sub jet de apa. Dupa ce ati limpezit bine, bine, daca este nevoie interveniti pentru indepartarea completa a stratului gelatinos prin frecarea delicata a semintelor de sita. Le lasati la scurs si apoi le puneti in filtrul de cafea gata inscriptionat cu numele lor.

Dupa ce ati terminat cu un soi, spalati bine de tot toate ustensilele, stergeti cu servetele de hartie si verificati de doua-trei ori sa nu ramana vreo samanta ratacita…

Le lasati la uscat una doua saptamani. Daca nu se usuca bine si raman umede fie mucegaiesc, fie incoltesc. Am patit asa cu niste seminte de pepene galben in Grecia. Mi-a placut mult fructul asa ca am adunat semintele. Le-am lasat putin la fermentat (1-2 ore) apoi le-am spalat bine, bine si le-am pus pe un servetel ca nu am gasit filtrele de cafea in casa in care am locuit. Servetelul s-a udat si ca sa protejez celelalte lucruri din bagaj, tusti cu servetelul intr-o punga de plastic. Pana acasa am facut doua zile. Odata ajunsa, primul meu gand au fost plantele aduse de acolo (diversi lastari gasiti “pe jos” si ghivece cu plante cumparate – stiu, stiu Simona ca nu e bine/voie/indicat) si semintele… Care aratau asa…

Ptiu, ca iar am divagat si m-am lungit… Dupa ce se usuca bine eu le pastrez in borcanase mici (prefer sticla plasticului mereu) sau daca nu am incotro in pachete de hartie in cutii de plastic sau metalice… Dupa posibilitati!

Voi ce secrete aveti? Ceva in plus, sariti vreo etapa? Toate bune si spor in toate sa aveti! Sa fim sanatosi!

Posted in Pe pamant | Tagged , , | 1 Comment

Despre compost – “aurul” din gradina mea

Solarul nostru era gata si am inceput sa gradinarim aproape profesionist. Gradinarind apareau resturi si noi aruncam toata verdeata (buruieni, vreji de la curatarea de toamna, etc) intr-o zona a curtii in spatele solarului. A fost prima data cand am luat contact cu puterea naturii de a transforma materialele naturale in ceea ce noi credeam la vremea respectiva ca este pamant. Dupa doua sezoane de gradinarit, in locul unde aruncam noi resturile se inaltase o movila destul de mare. Iarba care crestea pe movila era cea mai verde din toata curtea si parea cea mai sanatoasa!

Dupa un timp am renuntat la solar si am ales sa cultivam in straturi inaltate (motivele si pasii ii gasiti pe aici) si banuiam ca in timp pamantul si celelalte materiale puse in cutii se vor tasa si se vor lasa… Si ne-am pus intrebari si am cautat solutii. Ce vom face cand pamantul se va lasa si vom gradinari pe fundul cutiei? Nu prea ne venea sa cumparam pamant la fiecare doi ani sa umplem cutiile.

In plus pamanul cumparat, trebuia imbogatit cu mranita, combinat cu nisip si ni se parea putin costisitor. Desi cochetam de multa vreme cu ideea de a composta materialele biodegradabile nu ne era la indemana sa o facem. Mai ales ca primele rezultate au fost mai mult decat dezamagitoare. O sa vedeti imediat de ce… Primul pas a fost sa facem o lada de compost. Vazusem unele facute din paleti asa ca am luat exemplu. Totul era pregatit asa incat am inceput sa aruncam in lada toate resturile: tot ce curatam de la legume cand faceam mancare si buruieni fara seminte si iarba pe care o taiam prin curte. In primavara urmatoare am constatat ca avem foarte putin compost, undeva la un sac dar problema cea mai mare era ca acesta nu semana deloc cu un pamant ci era mai degraba uscat, in bucati mari…

Pe vremea aceea, intai incercam folosindu-ma doar de intuitia mea si cand dadeam gres ma apucam sa citesc. In timp am invatat ca e mai bine sa citesc inainte: castig timp…

Anul trecut am avut compost cat sa nivelez un singur strat inaltat… diferenta intre rosiile crescute in stratul cu pricina si restul straturilor cu rosii a fost incredibila… Faceti abstractie de cultura alaturata din strat (in prima fotografie ardei-gogosar, in a doua morcov). in ambele straturi tomatele erau defoliate pana la primul rod.

O imagine mai sugestiva este urmatoarea, unde pe partea dreapta ultimul strat (cel cu rosiile crescute pana in plasa antigrindina) este cel cu compost celelalte doua din fata lui, pe aceeasi parte, sunt fara compost. Precizez ca eu cultiv doar rosii nedeterminate si foarte rar le infund.

In primavara asta am strans aproape 3 mc de compost. In doar un an… de compostat cu cap si ca la carte… cu doar cateva tuse personale… ca nu se poate altfel!

Putina teorie: compostul este constituit din materie organica descompusa, care alimenteaza solul incet si constant cu substante nutritive, permitand solului, la randul sau, sa hraneasca plantele cultivate. In gradinile unde se foloseste compost se gasesc mai putini melci decat in cele in care materia organica nedescompusa este folosita pe post de mulci. In plus, solul unde se adauga compost nu se intareste si nu se formeaza bulgari mari de pamant. Exista autori care sustin ca in compost se gasesc substante nutritive care nu sunt solubile in totalitate in apa si in consecinta apa de ploaie nu poate “spala” nutrientii din sol (spre deosebire de gunoiul de grajd). Mai exista o diferenta intre compost si gunoiul de grajd: din cauza aciditatii foarte mari in gunoiul de grajd numarul fungiilor bune este mult mai mic decat in compost iar cantitatea de nitrati este mai mare. In cazul nostru, compostul nu costa nimic spre deosebire de gunoiul de grajd care ne-ar fi costat, noi neavand animale, ceea ce il face inca o data o alegere perfecta pentru noi.

Compostul este format din mai multe componente:

  • componenta verde – care contine mult azot – este constituita din parti frunzoase, in general umede. Prin descompunerea lor cresc temperatura gramezii de compost, dar despre temperatura vorbim mai incolo putin. (paranteza: prima data cand am mulcit eu, am mulcit capsunii cu iarba taiata cu masina de tuns. Am pus din abundenta gramezi de iarba tocata in jurul fiecarei plantute si a doua zi toti capsunii erau blegi. Cand am pus mana sa vad ce-i cu frunzele lor m-am fript realmente cu iarba tocata din jur… cred ca avea 55-60 de grade, incercati sa bagati mana, poate cu manusa intr-o gramada de iarba proaspat tocata ce a stat o dupa amiaza la soare…)
  • componenta maro – care contine mai multa fibra – este formata in special din frunze uscate, tocatura de lemn, carton

Este important sa stim despre aceste doua componente deoarece ele trebuie sa se gaseasca in gramada cam in cantitati egale. Daca avem prea mult verde vei obtine putin compost si in general cam uscat. Daca avem prea mult maro compostul se face mai greu deoarece componenta maro se descompune mai greu si produsul final va avea bucatele de lemn, sau de carton. Este momentul sa spun ca materialele se descompun mai usor daca sunt maruntite bine – lemnul tocat cu tocatorul de crengi, cartonul inmuiat in apa si rupt in bucatele mici, cojile de oua sfaramate cu mana in bucatele cat mai mici…

Trecem la practica (ce si cum punem in gramada de compost?)

Componenta verde :

  • Buruieni, cu pamantul de pe radacinile lor. Eu adaug si buruieni perene: volbura, papadie, stevie salbatica. Evit sa adaug radacina de pir sau de costrei… Am vazut incoltind pir dintr-o radacina agatata intr-un gard intr-o luna ploioasa…
  • Orice frunza verde. Frunzele de toamna (galbene, uscate) se incadreaza mai degraba la maro
  • Frunzele de rubarba sau cojile de citrice (cu conditia sa fie bio). Unii autori considera ca aceste coji de citrice nu se descompun, dar eu nu le-am gasit niciodata intregi
  • de asemenea unii autori sustin ca frunzele sau legumele sau buruienile adaugate in compost trebuie musai sa fie sanatoase. Eu insa cred ca nu este adevarat. De ce? Majoritatea bolilor exista atata vreme cat traiesc pe un organism viu. Mucegaiurile, fainarea chiar si mana tarzie nu rezista temperaturilor din gramada de compost
  • Gunoiul de grajd proaspat este un excelent accelerator de compost (urina care-l insoteste este de fapt acceleratorul). Totusi mare atentie la cantitatea adaugata sa nu transformam compostul in gunoi de grajd fermentat. Daca aveti mult, separati-le. Noi mai adunam de pe drumul din fata curtii noastre, dupa ce trec vacile si il adaugam in compost. Mai punem gainatul de la pasari. Si daca vi se pare ca nu fermenteaza suficient, baietii familiei se pot ocupa de acest aspect… daca ma intelegeti ce vreau sa spun…
  • Resturile de la bucatarie: coji, cotoare, legume mucegaite prin frigider (se mai intampla si la noi)
  • coji de oua – maruntite bine sau, cine isi permite, macinate cu rasnita de cafea. Spun cine isi permite, deoarece rasnind coji de oua, se strica rasnitele ceva de speriat…
  • pliculete de ceai sau doar plantele cu care facem ceai pur si simplu
  • zat de cafea (desi are culoarea maro este o componenta verde si il consideram ca atare) cu tot cu filtru. Daca aveti mult rumegus faceti o intelegere cu o cafenea sa va dea zatul de cafea
  • pene si fulgi de la pasarile de curte

Componenta maro:

  • lemn maruntit (rumegus, talas, lemn tocat cu tocatorul de crengi). Este foarte important, repet, sa fie maruntit. Cu cat este mai mare se descompune mai greu. lemnul nu putrezeste atat de repede cat ne-am inchipui.
  • hartie si cartoane. Tentatia este mare sa adaugi orice ambalaj de hartie insa unele ambalaje au scotch (care trebuie curatat) sau sunt plastifiate (au o folie sa fie lucioase sau dimpotriva mate). Astea-s bune de aruncat la cosul de gunoi din pacate, nici macar de reciclat. Cartonul trebuie udat bine inainte si apoi se si rupe usor se si descompune repede. Eu lucrez la un cabinet si avem multa hartie de unica folosinta asa ca o folosesc din plin. Hartia alba de scris se marunteste sau macar se mototoleste si se arunca asa neinmuiata. De asemenea puteti pune rolele de la hartia igienica, hartia de bucatarie si hartia tiparita. Nu va faceti probleme cerneala tipografica nu mai este cum era pe vremuri.
  • cartoane de oua
  • Paie si fan – aereaza compostul
  • cenusa de lemn – desi eu prefer sa o pastrez pentru plante direct fie pudrata, fie sub forma de decoct – pentru scopuri diferite.
  • Frunze uscate. Eu las de obicei frunzele toamna in livada, asa cum cad. Primavara aproape nu mai gasesc nimic… exceptie fac frunzele de nuc pe care nu le compostez niciodata deoarece se degradeaza extrem de greu (le trebuie si doi ani)
  • pamant – il trec aici deoarece se mai intampla sa schimbi pamantul din ghivece sau sa sapi o groapa si sa n-ai ce face cu pamantul, asa ca sa stii ca il poti adauga in gramada si sa stii unde il numeri.

Nu compostam niciodata:

  • paine
  • peste si fructe de mare
  • carne
  • oase
  • resturi de mancare gatita
  • grasimi sau uleiuri
  • lactate
  • plastic, folii, metal
  • litiera pisicii sau alte dejectii ale animalelor carnivore

Gramada de compost trebuie sa fie mediu de umeda. Daca partea verde este prea putin reprezentata compostul nu are cum fermenta. In anii foarte secetosi si extrem de caldurosi noi obisnuim de doua ori pe an sa udam gramada de compost. Anul trecut de exemplu am facut-o o data in august dupa ce nu plouase de doua luni. Pe de alta parte daca ploua foarte mult este bine sa acoperiti gramada de compost, pentru a nu se opri din fermentat si pentru a nu se scurge in pamant toate substantele nutritive spalate de ploaie… Totodata apa de ploaie dizloca si aerul din gramada iar amestecul devine anaerob (apar bacterii care traiesc fara oxigen) si incepe sa miroasa a mlastina…

Materialele din gramada de compost nu trebuie separate de pamant prin nimic: nici folie, nici carton, nimic. Legatura cu pamantul este importanta deoarece din pamant vin rame si alte vietuitoare dispuse sa munceasca pentru binele compostului.

In principiu gramada de compost nu miroase dar daca simtiti miros persistent, poate fi din trei cauze:

  1. Compostul este prea ud – fie este prea mult verde (la noi de exemplu miroase, dupa ce taiem iarba din toata curtea, vreo 2 zile de nu poti sta langa el), fie a plouat prea mult. Se rezolva: ia o furca rezistenta si incepi sa mesteci in el. Cel mai eficient este sa il muti alaturi si apoi il muti inapoi. Cand il muti inapoi, sa ai pregatite fie rumegus, fie cartoane (nu te teme si eu adun cartoane de pe unde ma duc si arat ca homeless-ii cand vin acasa cu cate o cutie mare) si la fiecare 15 cm de compost umed inserezi un strat de componenta maro.
  2. Ai adaugat prea mult verde – solutia ai inteles-o deja… Compensezi cu maro. La treaba deci!
  3. Ai adaugat ce nu trebuia (vezi ultima lista, aia de Nu, Nu si iarasi Nu) – solutia ta este sa scoti ceea ce nu trebuia adaugat de la bun inceput si poate si vreun sobolan mort, sufocat in cautarea osului sau a minusculei bucati de carne care ti-a scapat in compost… Daca nu poti sa o scoti acopera cu rumegus toata gramada

Cand poti folosi compostul? Trebuie sa stii ca in gramada de compost se ating in mod normal temperaturi de 60-70 de grade. Ceea ce e foarte bine deoarece o astfel de temperatura dezinfecteaza compostul si “fierbe” semintele de balarii astfel incat ele sa nu mai germineze. Mai mult de atat nu e prea indicat ca il omori de tot (stii cum? cam ca laptele fiert… e bun dar nu mai e viu). La temperatura asta inca nu poti folosi compostul deoarece fermentatia nu s-a incheiat. Ar fi bine sa ai un termometru de compost (seamana mult cu ala de friptura doar ca are tija mult mai lunga) pe care sa-l folosesti cand crezi tu ca este gata. Daca temperatura este mare, mai astepti. Un al doilea indicator al terminarii fermentatiei se refera la miros. Compostul care este gata de folosit miroase a pamant reavan.

Eu il las de pe un an pe altul. Prin aprilie ne pregatim sita si incepem sa desfacem gramada. Am pregatita o folie pe care il usuc putin (daca l-as aera mai des probabil nu ar fi nevoie de partea cu uscarea) si apoi il cern. Este musai sa faci si tu asta pentru ca in compost isi gasesc casa cel putin doua larve pe care nu le vrei in straturi (larva carabusului de mai si a coropisnitei). Ambele sunt mari si imposibil de ratat (2-3 cm, groase, albe si scarboase). Gainile dar mai ales ratele sunt foarte incantate de mesele preponderent proteice din zilele astea…

cutiile cu compost in 2020 (2 cam de 1,5 mc si doua containere negre de la primaria din sat)

Stratul de compost in gradina poate fi pana la 15 cm inaltime, se aseaza peste pamantul tau curatat de balarii (pentru alea rezistente iti trebuie minim un an de teren acoperit cu folie neagra, dar mai vorbim alta data despre asta) si poti planta imediat. Apoi incepi sa gradinaresti cu adevarat!

Toate bune si spor in toate!

Posted in Pe pamant | Tagged , , , | 4 Comments

Gradinaritul in cutie

Dupa ce v-am povestit cum e sa gradinaresti cu ochii la luna si am starnit rasul si ironiile unora, astazi va vorbesc despre urmatoarea grozavie din gradinuca: cum se gradinareste in cutii. Lumea buna le spune “straturi inaltate” si pe afara sunt foarte folosite de catre gradinarii amatori. Caci nu ati uitat, nu? Noi in gradinuca suntem amatori, nu incercam sa dam lectii nimanui, nu incercam sa convingem pe nimeni de nimic, nu avem studii de specialitate, doar povestim din experientele noastre.

Cum povesteam mai demult, principalele motive pentru folosirea straturilor inaltate la noi in curte au fost doua: inundatiile aproape anuale (care ori ne stricau culturile, ori ne impiedicau sa cultivam la timp) si pamantul argilos (care se incalzeste greu primavara, este greu de lucrat si nu atat de fertil pe cat ne-am dori noi). Planul fiind gata facut inca din februarie 2017, ne-am apucat de treaba. Mai intai am facut unul de incercare. Cu ce materiale aveam in curte deja adica 6 scanduri late de cam 20-25 cm si cateva bucati/resturi de patrati 8x8cm.

Initial gandisem straturile de 1,2×3 m. Din pacate scandurile aveau 4 metri lungime iar daca luam din fiecare cate 3 metri (lungimea stratului) ramaneam cu multe bucati de 1 metru pe care ori le foloseam la altceva ori le innadeam de innebuneam cu totii. Asa ca am luat hotararea sa scurtam straturile si sa fie de 2,7 metri. Astfel dintr-o scandura de 4 metri confectionam o lungime si o latime.

In acest fel, pentru fiecare strat aveam nevoie de 4 scanduri. Zis si facut. Primul strat a fost gata cam intr-o ora. L-am dat cu bait de lemn iar pe interior l-am tapetat cu o folie sa nu putrezeasca repede. Pe dinafara l-am vopsit cu vopsea pe baza de apa. L-am asezat in pozitia finala si ne-am apucat sa-l umplem. Primul strat a fost de cartoane, urmat de hartie, apoi am pus tocatura de crengi, urmata de frunze uscate/ofilite.

Stiam ca trebuie sa cumparam pamant si am incercat sa ne descurcam local. Auzisem ca pamantul negru de padure este cea mai faina alegere. Si am vorbit cu cineva din sat sa ne aduca o caruta, sau doua ca nu mai stiu deja… Omul ne-a intrebat la ce ne trebuie, noi i-am aratat cutia si i-am explicat ca vrem sa cultivam in el legume. El ne-a spus ca nu crede ca este o idee prea buna ca in pamantul negru de padure nu creste nimic, ca se usuca prea repede si nu tine apa. Noi, capatânosi, vrem d-ala. Asa ca ne-a adus ce-am cerut. Era deja seara cand l-am primit pe tot, asa ca am lasat umplutul ladoiului pentru a doua zi. Dimineata deja pamantul negru era aproape uscat, desi parea tare gras cand il vazusem prima data. Dupa ce am transferat pamantul am trasat patratele de 30×30 cm.

Multi oameni ma intreaba ce e cu atele din cutii imediat ce vad fotografii cu cutiile. Cum spuneam si in articolul in care imi faceam planul straturilor inaltate, patratele de 30×30 cm sunt foarte utilizate de cei din afara deoarece organizeaza foarte usor gradina si ma ajuta sa normez cantitatea de rasaduri si de plante cultivate. Intr-un astfel de patrat putem cultiva:

  • 1 fir de rosie, ardei, castravete, vanata, broccoli, varza, cartof, conopida
  • 4 salate, fire de mangold
  • 9 cepe, usturoi, napi, sfecle, fire de spanac, fasole, praz
  • 16 morcovi, ridichi, pastârnac, patrunjel.

Mi-a fost usor sa trasez cele 36 de patrate cu sfoara si cuisoare mici si am plantat in acest prim strat ceapa si usturoiul. Au rasarit tare greu si pana la sfarsitul sezonului aveam sa constatam ca de fapt omul nostru avusese dreptate. In cazul nostru pamantul negru de padure, simplu, nu a functionat. Se usca imediat ce il udam, ceapa si usturoiul cresteau foarte greu si parca nu inradacinau deloc. Toamna, am descoperit ca ceapa si usturoiul au ramas mici si oarecum debile. Nu am asteptat sfarsitul sezonului pentru celelalte cutii ci am decis sa schimbam planul. Cel putin in ceea ce priveste pamantul. Am inceput sa cautam pe net o varianta. Am gasit pamant vegetal pentru legume insa cel care-l vindea ne-a explicat ca in afara de acest pamant ar trebui sa adaugam mranita si nisip. O alta lista de achizitii s-a creionat pe langa cea deja “aprobata” pentru acest proiect iar partea masculina a familiei se vedea in situatia de a nu putea da inapoi de vreme ce scandurile pentru toate straturile erau deja cumparate.

Incetul cu incetul, straturile au fost construite si si-au ocupat locurile in perimetrul vechiului solar. Am ales sa amplasam cutiile acolo pentru ca puteam pune folia antigrindina pe structura metalica a solarului si astfel culturile erau protejate.

A fost primul proiect in care am avut nevoie de ajutor din afara, si din fericire am gasit in sat un om extraordinar care de atunci ne ajuta mereu. Nu credeam sa mai existe oameni atat de seriosi si loiali, imi pierdusem speranta sa gasim pe cineva harnic si priceput. Ajutorul ne-a fost necesar sa grabim putin lucrarile astfel incat sa nu ratam anul agricol.

Dupa ce amestecul de pamant, mranita si nisip in proportie de 3 la 1 la 1 a fost asezat in straturi si noile patrate au fost trasate, am plantat rosiile, ardeii, vinetele si castravetii. La inceput le-am udat cu stropitoarea si un pic mai tarziu cu furtunul. Dar era greu, mai ales ca vremea se incalzea si momentul udatului coincidea cu iesitul tantarilor la cina sau la micul dejun.

Apa… din cutie

Urmatorul pe lista a fost sistemul de irigatie in picatura cu care deja eram obisnuiti in vechiul solar. Despre el si despre avantajele acestui sistem am mai scris aici si aici. Ei bine aici, in cazul straturilor inaltate, a fost putin mai dificil. Pe de-o parte din cauza inaltimii unde trebuia ridicata apa, pe de alta parte nu voiam sa mai dezafectam sistemul iarna si nici sa se vada tevile “master”.

Asa ca in capatul ansamblului (pe latura mica a solarului vechi) am asezat teava master de la care am plecat cu 3 tevi pe langa fiecare rand de cutii. In dreptul cutiilor am pus cate un robinet cu care m-am conectat la sistemul din cutie, adica la patru tevusti cu gaurele. Am ales sa punem robineti deoarece nu toate legumele au nevoie de aceeasi cantitate de apa si este bine sa putem sa alegem ce vrem sa udam la un moment dat.

De asemenea robinetii ne sunt utili spre toamna sau primavara devreme cand nu toate cutiile sunt pline si trebuie udate doar cateva dintre ele in care punem salata, spanac, ceapa, chestii din astea de primavara/toamna

Primavara asta am adaugat unei cutii suporturi de folie pentru a proteja culturile de ger, in ideea ca vom face din ce in ce mai multe ansambluri ca acestea de la an la an.

Pana acum suntem multumiti de acest sistem si ne-am atins scopurile. Vechiul solar, in perimetrul caruia s-au contruit straturile inaltate, este acoperit vara cu folie antigrindina astfel incat culturile sunt protejate. Folia antigrindina are si un oarecare grad de umbrire si asa frunzele nu sunt arse de soare. Singurul inconvenient pe care il vad eu pana acum este udarea, care trebuie facuta mai des decat la culturile pe pamant. Apa se scurge mai repede… si de aceea in perioadele secetoase si foarte fierbinti probabil ca udam o data la doua zile.

Sper sa va inspire metoda noastra de lucru si sa vad din ce in ce mai putine imagini cu culturi inundate sau distruse de grindina.

cof
Posted in Pe pamant | Tagged , , , | Leave a comment

Cum gradinarim uitându-ne la luna?

Desi cochetez cu aceasta idee inca de la inceputurile gradinii noastre, nu am pus-o niciodata in aplicare ca la carte. Poate din lipsa de timp, poate din dorinta de a nu fi atât de organizata si în gradina, poate din frica de constrangeri. Deoarece atunci cand gradinaresti dupa fazele lunii, semeni in anumite zile, la anumite ore, anumite plante, uzi in anumite zile, plivesti in altele, totul foarte organizat.

M-am nascut într-o zodie guvernata de luna si de putin timp am observat cum ma influenteaza activitatea si fazele lunii. Probabil ati observat si voi ca lucrurile se petrec diferit in functie de acest aspect – unghiile si parul cresc mai repede daca sunt taiate in faza in care creste luna si mai incet daca luna descreste, activitatile noi, incepute imediat dupa luna noua sau chiar in ziua cu luna noua capata mai mult entuziasm iar dupa luna plina ne simtim putin mai obositi.

Fazele lunii sunt diferitele forme in care un observator de pe Pamant vede Luna. Aceste forme variaza in functie de pozitia lunii in raport cu Pamantul si cu Soarele. Astfel “Luna Noua” este momentul in care luna se afla intre Pamant si Soare iar “Luna Plina”este momentul in care Pamantul se afla intre Soare si Luna. Intre Luna Noua si Luna Plina iluminarea lunii va creste progresiv pe cand dupa Luna Plina iluminarea va scadea progresiv. Intrevalul dintre doua faze de Luna Noua este de 29 de zile, 12 ore, 44 de minute si aproape 3 secunde. In acest interval luna strabate toate cele 12 constelatii zodiacale, traversand cerul in dreptul fiecareia ceva mai mult de 2 zile.

Ei bine, anul acesta, m-am hotarât sa incerc sa folosesc fazele lunii si in gradina. Studiind am aflat ca sunt niste reguli simple:

  • semanam, repicam si plantam doar in perioadele in care luna este in crestere (intre luna noua si luna plina) – este o perioada in care plantele cresc si se dezvolta mai bine cu conditia sa le asiguram apa si nutrienti (pamant de buna calitate)
  • plivim, copilim, tundem iarba in perioadele cu luna in descrestere (intre luna plina si luna noua) – este o perioada favorabila deoarece burienile, copilii si iarba vor creste mai greu
  • perioadele in care luna este intr-o zodie de apa (Pesti, Rac, Scorpion) sunt favorabile ingrijirii plantelor pe care le cultivam pentru frunze (salata, spanac, varza, mangold, patrunjel de frunze, marar, leusean, etc);
  • perioadele in care luna este intr-o zodie de pamant (Taur, Fecioara, Capricorn) sunt favorabile ingrijirii radacinoaselor (morcovi, ridichi, napi, sfecla, pastârnac, etc);
  • perioadele in care luna este intr-o zodie de foc (Berbec, Leu, Sagetator) sunt favorabile ingrijirii plantelor cu fructe (rosii, ardei, castraveti, vinete, pomii fructiferi si arbustii fructiferi etc.);
  • perioadele in care luna este intr-o zodie de aer (Varsator, Gemeni, Balanta) sunt favorabile ingrijirii plantelor cu flori (florile din gradina dar si anghinare sau conopida);
  • semanatul in apropierea momentului de Luna Plina favorizeaza germinarea si o crestere mai viguroasa
  • Radacinoasele se pastreaza mai bine daca sunt culese aproape de momentul de Luna Noua

Inainte de Luna Plina din februarie, pe 20, am facut un experiment. Pe 16 si 17 februarie luna se afla in Zodia Racului, deci ”zile de frunze”. Asa ca am hotarat sa seman salata. Mai exact duminica pe 17. Marti deja rasarise. Am fost uimita. Creste viguroasa si frumoasa. I intr-o saptamana arata cam asa.

Acum ma veti intreba ce mai este de facut? Pentru salata mea, astept Luna Noua din nou (in martie ea va fi pe 6) si o zi cu luna intr-o zodie de apa (si avem Luna in Pesti pe 6 si 7 martie sau in Rac pe 15 si 16 martie). In aceste doua intervale planific repicarea in functie de cat de mare va fi salata atunci. Si foarte probabil o voi planta in gradina in 5,6 Aprilie cand va fi din nou Luna Noua si “zi de frunze”.

Toate bune si spor in toate!

Posted in Pe pamant | Tagged , , , , | 2 Comments

De ce si cum repicam rasadurile?

In primii mei ani de gradinarit plantam samanta cu samanta in alveole individuale. Pe langa faptul ca era tare migalos aveam o problema cu semintele care nu germinau. Ramaneam cu alveole goale. In anul urmator, inventiva din fire, am gasit repede o solutie la aceasta problema: puneam mai multe seminte intr-o singura alveola urmand sa aleg plantuta cea mai frumos crescuta smulgandu-le pe celelelate. Ei bine… nu puteam. Mi-era tare mila sa nu le dau cate o sansa tuturor. Mai mult, plantele obtinute aveau tulpinile lungi, subtiri si erau putin etiolate. Pe scurt aratau jalnic.

Am invatat atunci ca in cazul unor rasaduri este necesara repicarea. Repicarea este actiunea de transplantare a rasadurilor mici in recipiente individuale.

Pasii pe care ii fac acum sunt urmatorii: seman semintele intr-o alveola comuna, cateodata folosesc aceeasi alveola pentru mai multe soiuri ale aceleasi legume de exemplu. Cu grija insa sa notez ce soi am semanat. Semintele incoltesc si cresc toate la un loc pana intr-un anumit punct.

In cazul repicarii ardeilor, pe care am ales sa-l arat astazi, anul acesta am ales sa-i seman separat pe soiuri. Asa ca iata cum arata o alveola comuna pentru ardeii grasi din soiul Doux D’Espagne. Cand este timpul de repicat, plantutele au doua frunze reale marisoare. Acesta este semnul ca si radacinile sunt destul de dezvoltate dar nu prea dezvoltate si inca nu s-au legat intre ele cu radacinile plantutelor vecine. Inainte de repicare ii udam din abundenta cu apa la tempertura camerei, de preferat fara clor, si ii lasam cam 30 de minute sa poate trage apa iar pamantul sa se ude foarte bine.

In acest timp pregatim pamantul. Eu folosesc si la semanat si la repicat pamant profesional cumparat gata pregatit. In general vorbim de turba special preparata pentru aceste actiuni. Desigur aceasta alegere a mea nu este neaparat una bio sau ecologica desi pamantul nu este tratat decat termic. Din pacate nu am alta solutie, cel putin pentru moment din cauza pamantului de la noi din curte care este extrem de argilos. Acesta ar trebui amestecat cu diverse soiuri de pamant si apoi cu compost si nisip. Pentru agricultura de week-end pe care o practicam noi, este prea mult. Probabil cand vom dedica mai mult timp acestei activitati (la pensie probabil) lucrurile vor sta altfel. Revin, turba vine compactata in saci mari (anul asta am avut de 60 kg) destul de uscata. Trebuie sa primeasca in jur de 40% apa. Asa ca scot din sacul mare si pun apa peste ea si o las si pe asta sa se hidrateze corespunzator. Tot 30 de minute. Substratul de plantare trebuie sa fie mai mult decat umed, ceea ce inseamna ca atunci cand strangi pamantul in pumn sa musteasca de apa. Nu sa curga apa din el, dar sa musteasca. Apoi umplu bine alveolele cu acest pamant. Si cand spun bine nu glumesc, chiar il batatoresc. Apoi cu un betisor sau chiar cu degetele fac cate o gaura adanca in fiecare alveola. Lucrez repede astfel incat sa nu se usuce pamantul.

Cand totul este gata, incep sa scot din alveola comuna plantutele ce trebuie repicate. E si aici o tehnica, nu foarte complicata dar e important, mai ales in cazul ardeilor, sa nu deranjam prea mult radacinile. Astfel introducem degetele usor pe langa tulpina plantei, scotand radacinile cat se poate de intregi. De asemenea incerc sa las ceva pamant pe radacina. In cazul rosiilor (tomatelor) nu am aceeasi grija. Lor le face chiar bine sa se rupa din radacini, le stimuleaza in a forma radacini noi, chiar din tulpina. Dar astazi despre ardei:

 La noi in zona, ardeii se pun cate doi pentru a se sustine unul pe altul cand vor creste mari si pentru a nu mai fi nevoie sa-i legi. In alte zone si in agricultura serioasa, evident ca fiecare ardei trebuie sa aiba cuibul sau pentru a obtine productii mari din fiecare fir. Eu cultivandu-i cate doi in strat, ii pun tot cate doi si in alveola. Am grija sa apas bine pamantul astfel incat el sa se lipeasca de radacini

Repet ca se lucreaza repede ca pamantul sa nu se usuce si ca radacinile sa nu prinda aer. Nu scoateti toate plantutele din pamant ca apoi sa le impartiti in alveole. Pe masura ce scoateti din alveola comuna, plantati in cele individuale.

rasaduri repicate

In cateva minute dupa ce ati terminat, probabil 15-30, plantutele se vor ofili. Nu va speriati este normal. Repicatul nu este o operatiune prea placuta pentru ele dar este extrem de benefica: este cumva pe principiul “ce nu te omoara, te intareste”. Prefer sa fac aceste operatiuni seara sau daca se nimereste sa fie in cursul zilei, la umbra, mentinand apoi alveolele pana la inserat in umbra.

rasaduri repicate ofilite

Pana a doua zi dimineata totul va fi in regula cu micile plantute si isi vor fi revenit complet. Nu as folosi fertilizatori dupa repicat (bine, nu folosesc in general) macar trei saptamani. Sun plante pe care nu le repic deloc cum ar fi: pepenii, castravetii, fasolea, mazarea. Acestora nu le place sa le deranjezi radacinile asa ca le plantez de la inceput in alveole individuale.

Voi cum faceti repicatul? Aveti vreo tehnica preferata sau stiti vreun secret care ne-ar putea ajuta pe toti? Abia astept sa-l aflu.

Pana atunci toate bune si spor in toate!

Posted in Pe pamant | Tagged , , | 2 Comments

Straturi inaltate

Cum spun de multi ani, pamantul de la noi din curte nu este cel mai fertil cu putinta. Din contra. Avem teren langa un parau, asa ca pamantul gradinii noastre este mai degraba argilos. Si n-ar fi bai ca multe culturi merg bine in pamant argilos (broccoli, varza, conopida, fasolea, mazarea, cartofii -daca pamantul este uscat- si or mai fi si altele). Dar ce sa faci cand mie imi plac rosiile si vinetele, si ardeii si castravetii?

In plus solul acesta argilos mai are si alte inconveniente: se usuca si se incalzeste greu, greu primavara.

In mod particular in zona noastra mai avem o problema – un pardalnic de baraj in amonte – unde atunci cand ploua se prefera deversarea apelor peste terenuri. De cand avem noi casa acolo, de 11 ani, s-a intamplat de doua ori. Anul trecut, a fost rau. Curgea apa prin curte, ca un fluviu, singura diferenta fiind adancimea de doar de 20 cm. Continue reading

Posted in Pe pamant | Tagged , , , | 13 Comments

De ce imi place toamna?

Pana acum cativa ani eram complet indragostita de vara. Imi placea caldura inabusitoare, soarele, seceta, mersul la mare si nu in ultimul rand zilele foarte lungi in care aveam timp sa fac foarte multe. Dupa ce am avut curte incepusera sa-mi placa serile lunigi in care stateam pana tarziu afara punand tara la cale, sau chiar luand cina foarte tarziu la lumina lumanarilor. Desi cinele de acest fel nu erau nici pe departe unele romantice, ele incluzand toata familia (copii, parinti, bunici si de multe ori prieteni), erau tare placute si se intamplau asa deoarece lucram in gradina pana la inserat.

In ultimii doi-trei ani am observat ca incepe sa-mi placa toamna. O fi de la varsta, cine stie? Am inceput cu lumina calda dinainte de apus. In nicio perioada a anului nu o intalnesti in afara de lunile septembrie si octombrie. E calduta si parca te mangaie soarele inainte sa apuna.

solarul curatat Continue reading

Posted in Pe pamant | Tagged , , | 2 Comments

De facut si de nefacut in cultura de tomate

Ziua buna, dragii mei gradinari. Desi cea mai simpla cultura de legume in opinia mea este cea de rosii, de-a lungul timpului am tot avut de invatat despre cum sa imbunatatesc lucrurile. Astfel am adunat cateva sfaturi bune de pus in practica in cateva saptamani, cand iesim in solar sau chiar in camp.

Continue reading

Posted in Pe pamant | Tagged , , , , , | 5 Comments

La multi ani!

la multi aniDragii mei, iata ca ne aflam in fata unui caiet nou nescris. Intotdeauna mi-au placut caietele noi. Mi se parea ca pot scrie ce vreau, cum vreau, ca pot sa arunc un caiet vechi in care facusem greseli cu duiumul si sa astern pe caietul nou tot ce voiam de data asta fara greseli. Cu varsta am invatat ca de fapt pe noul caiet pot scrie fara greseli tocmai pentru ca in caietul cel vechi facusem atatea. Totusi inca imi plac filele nescrise pe care voi asterne tot anul care abia incepe. Imi place 1 ianuarie cu paginile nescrise ale anului. Rasfoiesc caietul gol si imi inchipui ce povesti frumoase voi scrie si simt ca nimic nu-mi va sta in cale si ca nu-mi va lipsi nimic.

Un singur lucru il voi stabili de la inceput. Fara anticipari, fara planuri, fara liste ample si detaliate cu ce voi scrie in caiet! Imi propun doar sa traiesc frumos, din plin fiecare zi. Imi propun sa imi placa fiecare zi traita, sa gasesc ceva bun in ea iar eu sa devin cea mai buna versiune a mea din ziua respectiva. Sa traiesc ziua cu drag si abia apoi dupa ce totul se va fi linistit si eu voi fi extras toata seva din ea, sa o pot trece pe hartie. Imi propun doar sa fac lucruri care-mi plac, si sa gasesc in fiecare lucru ceva care-mi place, sa am curaj, sa incerc, sa ma reinventez. Sa gasesc noi lucruri care-mi plac. Imi propun sa gresesc si sa invat. Si imi mai propun sa fiu recunoscatoare pentru fiecare clipa in care imi permit sa traiesc asa.

Ceea ce va doresc din toata inima si voua!

Toate bune si spor in toate!

Adinuca

Posted in URARI DE BINE | 5 Comments

Cand pomul nu are fosfor suficient

carenta de fosfor la marAm observat ca am in livada un mar care nu a mai rodit de doi ani. Stim cu totii ca unii meri si pruni au alternanta la rodire insa cand vorbim de al doilea an fara rod deja avem o problema. Mai mult am observat ca anul acesta marul cu pricina avea frunzele foarte frumoase insa colorate neobisnuit.

In astfel de cazuri, in gradinuca ne intoarcem la carte. Si iata ce am gasit. Frunzele marului nostru indica o carenta de fosfor (P). Fosforul are un rol extrem de important in dezvoltarea plantelor si este unul dintre cele trei elemente extrem de importante fara de care nici o planta nu se poate dezvolta (azot, fosfor si potasiu). Fireste ca pe langa aceste trei elemente principale exista si alte elemente extrem de folositoare in chimia plantei cum sunt: magneziul, bor, cupru, zinc, sulf, calciu, clor, siliciu, molibden, fier si lista ar putea continua. Continue reading

Posted in In livada | Tagged , , , , , | 1 Comment