Ei gata cu sarbatorirea, cu mancarea, cu statul degeaba la taclale. De acum orice musafir va fi invitat la… munca. Vorbeam mai deunazi cu Alex, cam demult ce-i drept adica prin septembrie, ca viata blogurilor de gradinarit se desfasoara dupa urmatorul program:

• septembrie – octombrie: mai strangem ce-i de strans, mai facem o conserva, mai facem curat prin gradina
• noiembrie: stropim livada si asteptam Craciunul si sarbatorile de iarna
• decembrie: vin sarbatorile – una peste alta nu avem parca timp sa le savuram pe indelete si trec atat de repede…
• ianuarie: deja ne amintim de gradina, incepem sa facem planuri si sa trepidam in asteptarea sezonului. Si cand te gandesti ca este abia ianuarie…
• februarie: deja am cumparat semintele si spre sfarsitul lunii ne apucam de rasaduri
• martie: incepem sa ne plangem de vremea care nu ne lasa sa iesim mai repede in gradina: ba ca nu se opreste ploaia, ba ca e prea frig, ba ca-i mai da o ninsoare asa sa ne aducem aminte ca nu am acordat importanta cuvenita anotimpului alb
• aprilie: deja printre picaturi incepem sa iesim in gradina intrerupti doar de sarbatorile pascale si de pregatirile aferente
• din mai pana in august: stiti cu totii si ce facem si ce scriem.

Asa ca cine are restante din noiembrie cu stropitul livezii, va rog sa luati aminte si sa va insusiti urmatorul program “de facut.”

1. Prima data se stropeste “la negru” adica cu un ulei horticol sau cu un echivalent pentru agricultura ecologica. Pomii se imbaiaza adica se stropesc din abundenta de la varf la baza pomului, insistand pe crapaturile scoartei si pe taieturile vechi.

Afara trebuie sa nu fie ceata, sa fie temperaturi peste 4-5 grade Celsius iar scoarta copacului sa fie uscata. Pomii trebuie sa nu mai aiba frunze deloc.

2. Stropirea albastra este urmatoarea stropire pe care am facut-o la o saptamana diferenta. Am riscat o stropire cu 3% solutie de piatra vanata, adica 300 g CuSO4 in 10 litri de apa. Imbaiat pomul din nou in aceleasi conditii.

3. Dupa o alta saptamana, am varuit pomii cu o solutie foarte concentrata de var. Am facut o solutie ce semana cu un lapte batut. Pentru noi a fost o solutie destul de concentrata avand in vedere de obicei varuiam cu o apa chioara primavara. Vecinii ne-au privit chioras ca de obicei ca nu intelegeau ce ne-a apucat varuitul pomilor toamna, ca in zona noastra se varuiesc pomii numai primavara. Daca primavara, varuitul are un rol mai mult estetic, dar ajuta pomii sa nu plece prea devreme in vegetatie si sa fie afectati de ingheturile tarzii, toamna dupa parerea mea varuitul este musai.

Iata motivele:

1. dezinfecteaza scoarta si toate crapaturile scoartei, asa ca varuirea se face pana cat mai sus nu doar pe tulpina
2. impiedica craparea scoartei copacului din cauza diferentelor de temeperatura intre noapte si zi si implicit a dilatarii si contractiei scoartei
3. in cazul unor perioade mai calde (cum anul asta au fost la noi) impiedica incalzirea tulpinii in exces tinand pomul in repaos vegetativ

In plus arata a primavara. Glumesc dezigur dar tare mi-a placut rezultatul final. In plus am folosit pentru aceste activitati si atomizorul nou achizitionat, pe care cu aceasta ocazie i-l arat Corneliei. Duce aproape 10 m pe inaltime si aproape 15 m pe orizontala. Atata doar ca are rezervorul doar de 14 litri si in cazul nostru a trebuit realimentat de mai multe ori.

Spor la treburi dragilor si vreau sa vad seminte achizitionate, hartii cu planuri si alte astea de ianuarie. Va vizitez pe fiecare sa stiti…

LA MULTI ANI!

Cititor de vreme buna,
Sa-ti urez pe nai si struna,
Lautar si de condei,
Ce-i mai bine din ce vrei.

Sa-ti traiasca toti ai tai
De prin munti si de prin vai,
De prin targuri, de prin sate
Risipite prin bucate
Semanate, secerate
Tarii tale-mbelsugate.
Jignitele fie-ti pline
Cat si zilele senine.
Deie-ti anul buna ploaie,
Tarle lungi de oi balaie
Si frumosi ca soarele
Cautand ogoarele.
Fie-ti dragule, copiii
Struguri albi, ciorchini de vie,
Fetele ca piersica.
Sa-ti traiasca vitele,
Cele cu copitele
Cat si potcovitele.
Si sa aibi vitei cati vrei,
Nascuti multi, tot cate trei,
Si femeia ta din casa
Fie-ti zvelta si frumoasa
Ca vlastarii pomului,
Bucuria omului.

Si copii
Cu ochi caprii
Si frumosi ca soarele
Pazindu-ti ogoarele.
Baietii ca mugurii,
Fetele ca strugurii.
Piersicile sa le cada
in camase, din livada.

O urare pentru voi,
Cititori de slove noi.
Anul care, iata-l, vine
Sa v-aduca numai bine.

Tudor Arghezi 

Stiu ca vreti articol despre stropirile de iarna insa ma roade inca de anul trecut articolul cu pregatirile gurmande de Craciun. La noi deja e fierbere mare in bucatarie, noroc ca am apucat sa instalam hota. Nu-mi place sa iau totul de-a gata din magazin in plus sunt indragostita iremediabil de bucataria romaneasca. Sau si de bucataria romanesca… De fapt pe cea romaneasca o iubesc cu foc, de cea frantuzeasca sunt indragostita iremediabil. In fine treceti la cratita si gata cu iubirea…

La fel ca multe familii din tarisoara asta inca mai facem in casa carnati, toba, lebar, jumari si cozonaci. Asta fireste in afara de sarmale care cred ca nici nu ai de unde sa le iei gata facute. Poate de la bunica…

Voiam de mult sa postez retele dar recunosc ca printre atatea treburi nu m-am mai adunat sa si intru pe net. In plus, la noi aici in camp, internetul merge cu galme asa ca decat sa postez ceva intr-o ora, mai bine am gatit.

Carnatii i-am facut acum doua zile. Carnea era pregatita, adica tocata si doar am dezghetat-o. Am condimentat-o cum ne place noua adica am pus doar sare, piper, cimbru si usturoi (cam 4 capatani am pus). Am pus si apa (cam 2 litri la 10 kg de carne). Asta se pune sa alunece mai usor carnea prin tubul acela de umplut carnatii. Apoi am umplut carnatii si dis-de-dimineata, dupa o noapte de stat in frigider (ascunsi de pisici, care se lingeau pe bot de cand am scos carnea din lada frigorifica), au poposit pe sarma la uscat.

Apoi toba si lebar-ul. Le fac dupa o reteta a bunicii mele de pe vremea cand eu eram copil. Pe vremea aceea nu mancam eu “porcarii”, dar acum imi iau revansa.

Asadar:

1. Toba de porc

Avem nevoie de urmatoarele:

• Rasol de porc cu sorici
• Ureche de porc
• Gusa de porc sau jumate de capatana
• Inima
• Rinichi
• Limba
• Mat pentru toba (traista sau mos se spune la noi in zona)
• sare, piper si foi de dafin

 Din nou fierbem organele si slanina. Dupa ce au fiert bine le dam prin masina de tocat. Apoi cantarim amestecul si pentru fiecare kilogram de compozitie curatam o ceapa de marime medie. O prajim taiata marunt si cand capata o culoare aramie spre bruna, o luam de pe foc, scurgem uleiul si o adaugam peste amestec.  Potrivim de sare si piper si umplem matul cu ajutorul palniei de carnati. Legam matul la ambele capete, il gaurim pe ici pe colo cu o scobitoare si il punem la fiert in apa in care au fiert organele pentru vreo 15 minute, suficient cat sa fiarba matul. Apoi il scoatem si il lasam la racit.

3. Piftie de porc

Ne trebuie:

• O jumatate de cap de porc
• copite (va mai amintiti vestitii adidasi din galantarele alimentarelor dinainte de ’89?)
• rasol de porc
• ureche
• sare si piper boabe
• usturoi

Se fierbe carnea cu sare si cu piper boabe si neaparat se spumuieste altfel piftia va iesi inchisa la culoare. Noi nu punem multa apa, cam un litru de apa pentru fiecare kilogram de carne. Cand carnea se curata de pe oase, iar apa de la inceput a ramas numai jumatate, se scoate carnea din oala si se lasa si carnea si zeama deopotriva la racit. Cand zeama s-a mai racit, se adauga usturoiul maruntit bine si se vantura zeama cu polonicul de vreo suta de ori. Nu glumesc, o suta de ori e la limita inferioara. Carnea se pune in castroane (noi facem castron pentru copii – fara oase si cu mai multa carne slaba pe care ei n-o mananca dar noi o avem pregatita “poate anul asta o sa doreasca”, pentru adulti – amestecata, pentru mine – cu copituta, pentru musafiri si asa mai departe). Zeama se strecoara si se toarna in castroane, care se lasa la rece pentru a se inchega. O mancam cu mamaliga calda si cu hrean.

4. Sorici

Ca sa tina soriciul si pana de Revelion sau sa-l inmuiati pe acela de seamana cu talpa de pantof, il puneti in saramura. Faceti o saramura clasica: 1 lingura de sare la litru de apa calda. Soriciul il roluiti si il legati cu ata. Puneti rolurile in borcan si turnati saramura peste el. Tup in frigider si a doua zi e bun de mancat.

5. Jumari

Aici e un secret pe care nu ma lasa inima sa nu-l impartasesc. Mie nu-mi plac decat jumarile crocante cu putina carnita pe ele. Iar ca sa aiba carnita, trebuie sa fie aleasa slaninuta de asa natura sa satisfaca clientul. Bucatele de slanina se taie mici tinand cont ca se si micsoreaza. Iar ca sa ramana crocante, nu trebuie sa punem sare dupa ce le scoatem de la prajit ci in timp ce se prajesc. Daca punem sare dupa ce le-am scos, se inmoaie si nu mai pot fi mancate.

6. Cozonac

Va ies doua bucati din reteta asta. Este o reteta simpla care nu da gres, daca respectati intocmai cantitatile si pe care eu am refacut-o anul trecut de 4 ori doar intre Craciun si Revelion Pana ne-am saturat de cozonac.

• 1kg faina
• 100 ml ulei
• 4 galbenusuri
• 500 ml lapte
• 300 gr zahar
• 100 gr stafide
• 50 gr drojdie (sau doua plicuri de drojdie uscata)
• esenta vanilie, rom, coaja de portocala si lamaie

Stafidele se pun la inmuiat in apa calda

Punem faina in lighean dupa ce o cerneti in prealabil. Daca folositi drojdie uscata de obicei, acum este momentul sa o adaugati peste faina lasand-o vreo 10 minute sa se activeze. Daca folositi drojdie clasica o amestecati cu o lingura de zahar pana se lichefiaza si apoi adaugati o lingura de faina amestecati si o cazati pe calorifer, sa porneasca putin la crescut.

Zaharul se amesteca cu galbenusurile apoi cu laptele si aromele si se pune pe foc pana se incalzeste, timp in  care amestecati cu telul. Se va ingrosa putin.

Ne intoarcem la faina. Daca folosim drojdie clasica, turnam maiaua de pe calorifer in mijlocul fainii iar laptele pe margine, nu direct pe drojdie. Daca folosim din cealalta, uscata, avem grija ca laptele sa fie suportabil ca temperatura pentru mana si apoi il turnam peste faina. Adaugam si stafidele si apoi framantam. Iese o coca lipicioasa la care NU se mai adauga faina sub nicio forma. Incoporam si uleiul caldut. Se lasa la crescut.

Cand a crescut in lighean, se face o crema. Mie imi place de nuci. Adica iau vreo 2 albusuri, poate 3 din cele 4 ramase le bat spuma, adaug zahar dupa gust si cacao. Apoi nuci pisate. Cate ma veti intreba? Secretul cresterii cozonacului este ca aceasta crema sa nu fie deloc umeda. Ci uscata, aproape sa nu fie lucioasa deloc. Altfel coca nu va avea putere sa o ridice si se va umezi ramanand cruda.

Impartiti coca in 2 sau in 4. Fiecare parte o intindeti, asezati parte din crema de nuci, sau bucatele de rahat si o rulati. Daca obtineti patru roluri, doua cate doua le impletiti si le asezati in forma tapetata cu hartie de copt. Si iar le cresteti la caldura. Dupa ce au crescut le ungeti cu ou batut si le presarati cu zahar

Eu in imaginea de mai sus n-am mai avut tragere sa le fac impletite asa ca am impartit coca doar in doua. Si gata! O ora la cuptor la foc mediu.

Se scot din tava abia cand s-au racit.

Spor la treburi si la pregatiri! Si fiti pe pace, vine si articolul cu stropirile de iarna la pomi.

De multe ori am fost intrebata de ce nu plec “sa-mi gasesc fericirea in alta tara, sa-mi cresc copii departe de locul asta viciat, sa ma implinesc in alta parte”. De si mai multe ori am avut ocazia sa plec si sa nu ma mai intorc. Dar de fiecare data am ramas. Intotdeauna am gandit ca daca m-am nascut aici inseamna ca aici am eu treaba de facut. Nu m-am considerat niciodata o patrioata gata sa se jertfeasca pentru tara ei. Dar iubesc tara asta mai mult decat orice alta tara din lume. Am fost, am vazut, m-am intors. Exista locuri frumoase, poate mai civilizate, poate mai curate, poate cu altfel de oameni. Dar nicio tara din lume nu este ca a mea.

Nu voi face acum o insiruire de motive pentru care imi iubesc tara. Fiecare are propria lista, chiar daca unii au pierdut-o si s-a prafuit undeva intr-un colt de suflet. Hai sa o stergem de praf si sa avem curaj sa o aratam celorlalti, fie ei romani ca si noi, fie straini, prieteni sau nu. Nu putem astepta ca altii sa ne aprecieze daca noi insine nu ne apreciem si ne hulim de cate ori avem ocazia. De aceea poate, este foarte important sa stim unde sa ne uitam si ca in toate celelalte situatii din viata sa vedem ce ne place si sa fim recunoscatori pentru ceea ce avem. Poate daca am investi mai multa incredere in noi, in cei de langa noi, in tara asta lucrurile ar merge chiar asa cum ne dorim.

La multi ani dragii mei! La multi ani Romania!

Cum deja totul era gata, adica aveam cepsoara, intr-o zi ne-am apucat de treaba.

Am maruntit terenul si l-am pregatit pentru insamantare. I-am dat un sant, pe mijloc mai adancut decat cel in care punem arpagicul primavara. Apoi am luat scandura de plantat, ca avem una care se pricepe la plantat si semanat ca are experienta in domeniu, si ne-am apucat de treaba. Cepsoarele nu le-am infipt in pamant cum facem cu arpagicul primavara ci doar le-am asezat in sant.

Exista voci conform carora se pune culcata, astfel incat daca ingheata sa nu inghete varful frunzei, sau mugurele. Eu va spun ca nu-i bai daca ingheata, sau chiar daca ninge peste ea. Dar daca o veti pune culcata, ceapa verde va iesi stramba.

Am uitat sa va spun ca mi-am luat si o asistenta (cred ca a fost putin invers, deoarece ea a intrat in curte si nu am mai scapat de ea), ca am vazut ca se poarta. Nu stiu ce fel de asistenta este, ca ma critica in permanenta cu un aer de sef. Poate e doar neexperimentata si crede ca daca tipa noi o sa facem dupa cum doreste dumneaei.

Si uite asa incet incet, randurile s-au aliniat si am numarat putin peste 250 de cepsoare de astea mici acoperite de pamant. Brusc mi-am dat seama (a cata oara oare?) ca iar am exagerat. Pai ia socotiti: dintr-o cepsoara d-asta se obtin intre 2 si 4 fire de ceape verde. Zicem ca doua fire a 250 de cepsoare, adica 500 de fire. Deci undeva intre 100 si 125 de lagaturi de ceapa verde.

Inainte de acest mirific calcul, cuprinsi de “avantul primaverii, ne-am dat mana peste tara” si ne-am apucat sa punem si vreo suta de catei de usturoi. De ce oare n-oi reusi sa am ceva masura nu pot sa-mi dau seama.

Le-am udat corespunzator si gata, astept primavara. Ba nu, ca mai am si salata de rasadit.

Spor in toate!

Sambata am fost in piata noastra din sat, care este un fel de targ en-gross de produse, pe care consatenii mei le produc zi de zi. Este adevarat ca pe langa ei mai sunt si multi din afara comunei care vand de exemplu cartofi, care la noi nu se cultiva din cauza coropisnitelor, si de asemenea foarte multi intermediari (nu stiu cum se face ca toti sunt de etnie) care vand orice.

In fine, nu despre bogatia faunei voiam sa discut cat despre achizitiile care se pot face acum pe ultima suta de metri. Eu m-am dus in piata sa cumpar ceapa de samanta pentru primavara. Asta este o cepsoara mica, dar nu este arpagic.

In ordinea numerelor de pe tricou: in mijloc sus ceapa obisnuita, in linia a doua la stanga cepsoara de care spuneam, iar arpagicul cu voia dumneavoastra ultimul pe lista si in dreapta.

Arpagicul se obtine din seminte de ceapa, iar samanta de ceapa de primavara se obtine din arpagic. In esenta sunt acele cepe care nu au crescut suficient asta vara. Din aceasta ceapa de samanta de primavara se poate obtine doar ceapa verde in primavara. Dupa ce trece de stadiul de ceapa verde, face repede fusti (a se citi “fushti” pentru cine nu stie) si inflorescenta din care obtinem semintele de ceapa.

Plimbandu-ma prin piata dupa cepsoarele acestea, mi-au sarit in fata ochilor,  sacii cu arpagic. Brusc mi-am adus aminte cat de scump a fost in primavara asta (intre 10 si 15 lei/kg) si imi iau inima in dinti si incep sa intreb sa aflu daca pentru primavara fac imprumut la banca sau nu. Pretul aflat m-a dat pe spate si m-a facut sa duc mana la buzunar: doar 6-7 lei/kg. C a spus ca oricum in primavara tot pe asta il voi cumpara dar probabil cu 20 de lei/kg, sau mai exact ce va ramane din el, asa ca sa-mi calculez cu un kilogram in plus (ca se va mai strica din el probabil) si sa nu mai stau pe ganduri. Ceea ce am si facut.

Ajunsa acasa, l-am ales bucata cu bucata (dand la o parte ce era usor moale, scoflecit, usor mucegait), l-am asezat intr-un sac de cartofi (din acela de plasa) si tusti cu el in pod.

Cat despre ceapa de primavara, dupa care ma dusesem initial, ea se gaseste la pretul de 3 lei/kg. Intra mai putine cepe intr-un kilogram dar din fiecare cepsoara ies cam 3-4 fire de ceapa verde. Si cum  sambata probabil si la voi in zona sunt targuri, vedeti cat va trebuie si spor la treaba!

P.S. Am uitat sa va spun ca intentionez sa-mi cumpar pentru la anu’ un atomizor pentru stropit pomii. Nu de firma, ca banii sunt dramuiti, dar cu garantie. Vreau sa-l cumpar acusi ca poate e mai ieftin prin magazine. Ati vazut pe undeva? Eu am vazut deocamdata in Brico la 600 de lei. Si pe okazii.ro cu 450 fara garantie. Si pe net, in China cu 15 dolari/bucata fara transport si fara garantie (dar la banii astia…), dar trebuie sa iau macar 50. Ce ziceti va bagati?

L.E. (10.11.2011): Gata este al meu. L-am achizitionat de la Praktiker unde a costat aproape 500 de lei; este productie China, ajuns in Romania via Ungaria si are doi ani garantie,  (daca cumperi pe persoana fizica si numai un an daca cumperi pe persoana juridica – chestie de neinteles pentru mine)

Anul acesta a fost anul in care am invatat despre radacinoase. Pot sa-l declar cu mana pe inima anul lor. Nu ca productie, dar ca invataminte a fost anul lor.

In primavara am afanat terenul destul de adanc, aproape la 20 cm. Am semanat toate semintele de radacinoase (morcovi, pastarnac, patrunjel de radacina) in amestec 1:10 cu nisip. Numai pentru telina am facut rasad deoarece era de radacina si citisem pe plicul cu seminte cum se rupe radacina si am vrut sa incerc.

Si iata ce radacinoasele mele au rasarit. Tot dese ca in fiecare an. La inceput am spus sa mai astept cu raritul ca daca nu mai rasar si raman cu pre putine dar rarite? Abia acum inteleg ca era mai bine sa fie mai putine dar rarite. Cand in sfarsit m-am apucat sa raresc am apucat sa fac aceasta operatiune numai la pastarnac deoarece intre timp morcovii crecusera asa de mari incat nu mai puteam rupe decat frunze nu si radacini, ceea ce nu ma ajuta deloc. Dimpotriva.

Asa ca i-am lasat asa, neuitand sa rup frunzele la fiecare 2-3 saptamani.

Cu telina a fost altceva. Anul acesta am platat-o afara nu in solar ca anul trecut. Am sapat-o de vreo doua ori si am plivit-o de vreo 3 ori. Am rupt frunzele si saptamanal. Dar pana la sfarsitul lui august, inceputul lui septembrie, tot ca anul trecut era. Cum nu aveam nevoie de locul pe care era plantata, am lasat-o in pace in ciuda sfaturilor din categoria “o sa ti-o mance viermii si limacsi daca n-o scoti acum”. Si surpriza… la mijlocul lui octombrie cand am scos o telina pentru o salata, am constatat cu uimire ca telina crescuse cat doi pumni de-ai mei la un loc.

Manata de acest succes si de apropierea toamnei dimpreuna cu aratul (sapatul) m-am apucat sa scot si celelalte radacinoase.

Crescusera ei morcoveii mai mari decat in august dar lipsa raritului din nou si-a spus cuvantul. Asa ca ne-am distrat gasind forme si ipostaze neobisnuite.

Asa ca am aflat ca:

• radacinoasele cresc bine afara nu in solar;
• radacinoasele se simt bine in pamant afanat, eventual cu nisip adaugat la pregatirea terenului (aici conteaza si ce fel de sol aveti, ca daca este nisipos cred ca nu mai trebuie adaugat nisip);
• radacinoasele se raresc cand sunt mici si foarte mici; nu asteptati sa creasca mai mult de 3-5 cm ca dupa aceea nu mai puteti rari;
• pentru o crestere buna a radacinii trebuie smulse frunzele destul de des
• radacinoasele cresc in dimensiuni dupa ce nu mai este cald afara (sfarsitul lui septembrie cel mai curand).

Daca in casa fac curatenie generala cam de doua ori pe an, de Paste si de Craciun, in gradina imi rezerv acest obicei doar o data – toamna. Nu-mi place toamna si nici iarna, dar cred ca toamna imi displace mai mult decat iarna. Iarna a avut cineva grija sa pozitioneze sarbatorile cand ti-e cel mai greu si parca iti mai deseneaza nitelus zambetul pe fata. Apoi din ianuarie, cum ne-am obisnuit incepem cu totii sa trepidam, sa facem planuri, sa cumparam seminte, sa impartim gradina in fel si chip, sa rasucim viitoarele culturi intre ele si vine februarie cu primele rasaduri si dup-aia ne ia valul atat de rau ca nu mai simtim iarna decat cand ne plangem ca nu se mai opreste ploaia si nu se mai incalzeste odata.

Dar toamna ma deprima la propriu. Cand vad ca totul moare… incet… incet… Asa ca in valul de melancolie blegoasa care ma cuprinde in fiecare zi, profit de zilele cu soare – care din fericire anul asta nu ne-au ocolit – sa fac curat in gradina ca si cum as vrea sa fac loc cat mai repede primaverii, ca si cum as sterge cu buretele toata uscaciunea. Rar am privilegiul sau rabdarea sa observ culorile frumoase si lumina calda a soarelui, asa cum numai intr-o zi frumoasa de toamna o prinzi.

Primul vizat anul asta a fost solarul. Speram sa ma pot apuca de sapat la cazma insa cum spatele meu a inceput sa-mi bata obrazul ca cica nu l-as fi intretinut atatia ani si acum vreau ca el sa duca tot greul, am renuntat. Nu m-am lasat insa si am curatat tot solarul de uscaturi.

Acum este pregatit pentru micul tractoras al lui Tudorica sa-l are el. Tudorica este un baiat de la noi din sat cum rar mai intalnesti: serios, parolist, bun meserias, ieftin, sfatos si saritor.

Mai am de curatat, ca solarul a fost doar asa… de incalzire. Data viitoare vorbim despre radacinoasele de anul acesta. Toate bune si spor in toate.

Cu intarzierea care in ultima vreme vad ca se tine de coada mea, ca scaietii care mi-au umplut campul, as vrea sa punctam si aici ca-ti doresc o viata implinita si sa fii sanatos ca sa avem pe cine iubi de acum inainte inca de cel putin de doua ori pe atat. Iti doresc sa ai curaj sa visezi ca si pana acum, sa fii mereu vesel si optimist. Iti multumesc ca existi in viata mea, ca imi iubesti pasiunile, nervii, nehotararea, cateodata pesimismul, rateurile, ca ma iubesti asa cum sunt. Te iubesc!

Ma gasesc in fata unei actiuni despre care nu stiam pana anul acesta nimic. Insa impinsa de dorinta de a avea incetul cu incetul o gradina frumoasa ca a voastra (stiti voi care sunteti aceia), si constatand starea in care se afla gradina noastra acum, cel putin primavara… m-am apucat de citit.

Problema pe scurt era ca zambilele mele erau foarte frunzoase dar cu putine floricele. In plus, florile de primavara erau amestecate si foarte dese in strat.

Mai aveam niste lalele pe care le primisem sub forma a 10 bulbi care anul acesta ne-au cadorisit cu nu mai putin de 33 de flori. Ne-a fost teama ca anul asta nu vor mai inflori, ca daca mergeau in ritmul asta, in primavara lui 2012, aveam 100 de lalele.

Asa ca intr-o frumoasa zi de vara ne-am apucat sa scoatem bulbii din pamant. Am inceput cu lalele si cu narcisele galbene ca erau mai grupate si faceam si noi cunostinta cu bulbii.

Ne-am apucat cu cazmaua sa sapam si am taiat o gramada de bulbi. Insa am salvat destui. Ne pregateam pentru stratul amestecat si de aceea am considerat oportun sa vedem inainte de toate cum arata bulbii. Dupa ce am vazut cum arata lalelele si narcisele galbene pe sub pamant, ne-am incumetat sa ne apucam si de stratul amestecat. In acelasi strat mai erau ceva ghiocei mari cu bordura verde pe margine, precum si doi crini si vreo cateva lalele. Dupa ce am dezgropat noi vreme de cateva zile deoarece bulbii ajunsesera foarte departe in calatoria lor spre China (parcursesera aproape 25-30 cm), pamantul era tare si bulbii foarte desi, am obtinut cateva jardiniere cu bulbi amestecati. Dar cu toate rebuturile (datorate lipsei de experienta in dezgroparea bulbilor) tot au ramas foarte multi.

Dupa cateva zile ne-am apucat de sortat:

Bulbii de lalele arata asa:

Mi-a placut foarte mult imbratisarea dintre bulbul pui si cel mama din poza de mai sus.

Cei de narcise galbene aratau asa:

Sunt bulbi mari cat o ceapa mai mica. Pornind de la forma lor, i-am cautat pe cei de narcise albe, batute sau nu in amestecul din strat. Verisoarele lor, narcisele albe au bulbii mai mici dar cum sangele apa nu se face, au aceeasi forma.

 Au ramas pe baricade bulbii de zambile, pe care i-am deosebit prin numarul lor exagerat de mare.

Astia chiar ca seamana cu niste cepe si nu au mustati.

Iata si bulbii de crini, care erau  deja porniti in crestere cand i-am scos din pamant. De ce? Nu stiu. Cert este ca eu le-am rupt frunzele si i-am mai lasat ceva timp pana ii voi planta din nou.

Dintr-o bucatica din bulbul de crin, una din frunzulitele care compun bulbul, care s-a desprins din greseala s-a format acest mic bulbil care banauiesc ca poate fi plantat si el. Poate nu chiar in gradina de la inceput…

Si daca tot vorbim despre bulbi, va anunt ca am primit niste bulbi de frezii pe care planuiesc sa-i plantez in casa ca am inteles ca-s tare sensibilosi.

O sa ma mai informez asupra momentului plantarii si va tin la curent. Bag seama ca mai asteptam ceva ca e inca vara.