Ei bine am solar. Insa nu m-am putut desparti usor de plantele crescute natural la soare. Este adevarat ca unele plante nici nu m-am gandit vreodata sa le cresc intr-un spatiu protejat. Solarul l-am facut strict pentru rosii, castraveti, vinete si ardei. Telina si-a gasit locul acolo ca nu aveam o parcela libera pentru ea afara si am profitatat de acea parte a solarului unde era foarte multa apa.

Am crescut sau crestem inca afara: ceapa, usturoi (astea doua s-au cam terminat fiind deja culese si depozitate), fasole de toate felurile, radacinoase (morcov, pastarnac, patrunjel), sfecla rosie, dovlecei si dovleci mari de placinta.

Usturoiul isi asteapta mana maiastra la impletit:

Mazarea ne-a facut o surpriza: dupa ce a rodit si s-a uscat aproape in intregime de la radacina au incoltit plante noi.

Fasolea a rodit din plin. Cea galbena mai mult. Cea verde este mai fina si mai mironosita zic eu. Mai alintata, rodeste mai putin si mai greu. Cea galbena este mai spornica.

Patrunjelul este inca verde si cret ca dupa un permanet bun

Si patrunjelul de radacina cat si cel de frunze isi face foarte bine treaba insa nu sunt la fel de spectaculoase. Insa aroma este divina. N-are nicio legatura cu ce cumparam pana acum din piata. Nu stiu unde fuge aroma cand il aduc in piata. Morcovii sunt buni de mancat insa nu sunt prea portocalii.

Lasand toate aceste plante care in mod normal isi au locul afara, am cultivat si niste rasaduri de rosii, vinete si ardei capia afara. Mi-era dor de aroma rosiilor coapte la soare. Sunt altfel, poate pentru ca nu sunt fortate de caldura insuportabila din solar sa creasca si sa se coaca prea repede. Isi fac treaba  in tihna si sa fara sa fie grabite, fiecare in ritmul ei, atunci cand simte ca este pregatita. Si asta se simte la gust. Asa cum noi oamenii apreciem in mod diferit soarele asa si plantele: cand suntem la plaja sau la mare si suntem relaxati ne place soarele, iar cand alergam prin oras dupa treburi si suntem stresati transpiram mult si ne agaseaza. Afara toate legumele cresc mai mici dar sunt mai gustoase. Astfel rasadurile primite in dar si plantate afara au prins viata si ne bucura in fiecare zi cu avantul lor si cu dorinta de viata care le tine in picioare in ciuda furtunilor cu vanturi groaznice ce nu ne-au ocolit in ultima vreme.

La sfarsitul saptamanii trecute am achizitionat 20 de pui de carne. Din pacate nu am mai cumparat de la ferma de unde am cumparat anul trecut deoarece mi s-a cerut spaga pentru a cumpara, altfel nu aveau pui. Dar eu nu m-am descurajat si am gasit alta ferma, la Gageni de unde am cumparat niste pui foarte frumosi si la un pret bun.

Sunt rasa de carne, care poate ajunge pana la 7kg. Anul trecut asa au ajuns insa anul asta ii voi astepta doar doua luni-trei, timp in care ii voi trece de pe nutreturi combinate pe grau si verdeata, cum trebuie sa pape pasarile, nu proteine animale. Dupa care ii sacrificam si-i bagam la congelator. Chestia asta cu proteinele, este o gaselnita noua, cum ca daca nu-i dai pasarii proteine, ei de unde sa-i creasca carnita pe ea. Eu cred ca pasarea este facuta in asa fel incat sa-i creasca carnita din proteine vegetale pe care ea le asimileaza din cereale. Ei bine daca vrei s-o tai intr-o luna o umfli cu proteine animale si din soia, apoi mai bagi ceva hormoni, apoi o injectezi cu apa si o congelezi si o scoti la vanzare, ea urmand sa se dezumfle in oala.

Pisoiasii pe care deja ii cunoasteti, au inceput sa exploreze curtea si devin din ce in ce mai indrazneti. Papa deja mancare uscata dar se si mai alinta cu lapticul mamei.

Marie

Toulouse – deja priveste la labutele ce vor picta

Si Berlioz – nu canta inca la pian insa miorlaie cel mai tare.

Si cum deja v-am obisnuit cu musafiri deosebiti la mine in ograda, va voi prezenta omida. Omida care acreeat multa valva la noi in curte dupa ce T mare a tipat vreo 15 minute dupa ce a vazut-o. Are cam 15 cm lungime si am gasit-o in visin. Ne-au impresionat gura si picioarele extrem de puternice (ne-a luat ceva timp sa o dam jos de pe craca).

Triunghiul ala este gura care se deschide ca doua usi de la supermarket.

Picioarele sunt foarte puternice si se agata de orice betisor sau frunza sau altceva pentru a se sustine. Ma intreb oare ce frumusete de fluture o iesi din omida asta ata de mare?

Dupa cum deja stiti, plantele locuitoare ale solarului meu au fost atinse de mana. Cred ca si de alte boli dar nu a mai contat pe langa mana. In special rosiile si ardeii.

 Restul se simt relativ bine mai ales ca vinetele m-au depasit in inaltime si au foarte multe fructe. Poate si din cauza ca ele nu au apucat sa se maneze pana le-am stropit. Ma gandesc ca si preventia are rolul ei si poate la anul din acest motiv le voi stropi preventiv si nu la avertizare cum fac la pomii fructiferi.

Pentru toate am luat masuri drastice pe care nu voiam sa le iau initial: am stropit din nou. Bine inteles dupa ce am curatat frunzele afectate. Am continuat cu copilitul rosiilor si nu le-am bagat in seama ca sunt afectate, am stropit la 10 zile. Cu stropeli din ale mele bio pentru care recunosc ma rade tot satul: la inceput cu un amestec de SupervivereFyt si SulphurCalciumCooper (pentru cresterea fructelor) cum deja v-am mai spus. Saptamana trecuta am primit un flacon de Nova pe care l-am combinat cu Sulphur Calcium si le-am stropit din nou. Pare ca substantele si-au facut efectul avand in vedere ca rosiile fructifica din nou si ca fructele sunt din ce in ce mai mari. Am mai observat ceva. Cateva saptamani rosiile nu au fost copilite corespunzator. Adica din mila de a nu rupe un lastar ce a facut deja floare, a fost lasat copilul acolo. Efectul imediat a fost ca rosia nu a mai crescut mare si in plus nu a mai legat rosii pe toate florile. Dupa indepartarea fara mila a copililor tomata a putut creste si chiar a legat foarte mult, adica nu doar un fruct pe fir ci multe asa in buchet.

Spuneam mai sus ca ma rade tot satul ca folosesc substante pentru stropit bio si ingrasaminte ecologice. La inceput au ras cand m-au auzit ca vreau sa fac compost: “la noi nimeni nu face… o sa te apuci tu…”. Apoi au ras de mine cand ne-am intors din concediu si mi-au spus ca trebuie sa arunc rosiile ca ei asa au facut, ca s-au manat toate. Eu am raspuns atunci ca le voi stropi, ca n-am nimic de pierdut. Si le-am salvat dupa cum se vede. Sau cel putin asa cred eu. Mancam foarte multe salate si cred ca ne ajunge si de ceva bulion. Poate si ceva gogonele. Dar ei continua sa rada. Cam amar acum ce-i drept dar daca tot nu te juta cu nimic, macar sa rada. Cand spun ajutor ma refer la sfaturi nu la altceva. Bine, recunosc faptul ca nici n-as mai asculta de sfaturi, avand in vedere ca ele sunt cel putin rau-intentionate. Sau asa par. Sau poate nu cunosc alta varianta si nici nu accepta alta varianta decat cea pe care o stiu. Dar nu ma pot abtine sa nu observ ca, fara sa cumpar una, am o capra in curte care trebuie sa moara.

Iata ca a venit momentul sa iasa in lume. Nu stiu ce vom face cu ei dar este foarte probabil sa-i daruim. Pisica probabil o vom castra, mai ales in conditiile in care intentionam sa oprim si un motanel din cei doi pe care-i avem. Asteptam propuneri de nume cu toate ca seamana asa bine cu pisicile artistocrate incat parca inclinam spre Marie, Toulouse si Berlioz. Oricum nu se face sa-i dam nebotezati, nedeparazitati si nevaccinati.

Dragii mei, avand in vedere ca am uitat aparatul de fotografiat in gradinuca si nu-mi place deloc sa vorbesc doar despre realizarile mele fara sa le arat, am sa abordez astazi un subiect pe care il tot evit de mult. Il evit, pentru ca o vreme mi-am spus ca nu vreau sa ma bag, o alta perioada mi-am spus ca nu ma pricep eu, si tot timpul mi-am spus ca nu vreau sa amestec gradina cu politica.

Dupa o analiza indelungata si multe perieri ale articolului, sa-l curat de tentele politice, iata ce a iesit.

Cred sincer ca singurul lucru care ne mai poate salva de la faliment este agricultura. Pentru asta ne-ar trebui o strategie pe termen lung. Pe care nu o avem. Ne intrebam toti de ce produsele romanesti provenite din agricultura sunt atat de scumpe. Exista mai multe explicatii in functie de transa de produse. Legumele si fructele sunt mai scumpe din cauza intermediarilor care iau marfa de la taran din curte cu un pret si vand de 2-3 ori mai scump in piata. La noi in sat se vindeau rosile vineri cu 1 leu sau chiar sub un leu kilogramul. In piata nu am vazut rosii sub 3 lei. Taranul nu are timp sa aiba jumatate de hectar de leguminoase in cultura si sa stea o zi in piata. Asa ca apare prima masura pe care o vad eu:

Crearea de centre specializate de colectare in zonele cunoscute de cultura pentru leguminoase si fructe. Aceste centre vor avea capacitatea sa semneze contracte cu marile magazine pentru ca vor avea cantitatea de marfa necesara. La noi in sat acum patru ani a fost un astfel de centru insa dupa doua saptamani s-a umplut de tiruri din Turcia cu rosii ieftine. Normal ca producatorii n-au putut concura cu productia turceasca astfel incat au trebuit sa lase pretul jos, atat de jos incat au iesit in pierdere. Urmatoarea masura ar fi taxarea suplimentara a tuturor importurilor de produse alimentare pe care le producem in Romania.

Ar putea parea foarte dura aceasta ultima masura, insa e clar ca nu putem concura cu subventiile pe care le primesc altii in alte tari. In Romania, se primeste o subventie 150 euro la hectar (din care 81 de euro ii primim de la UE), bulgarii primesc 200 euro/hectar, grecii 400 euro/hectar iar fracezii 780 euro/hectar. Cu asa subventii… e clar unde sunt preturile lor fata de ale noastre. De aceea trebuie taxate suplimentar importurile de materie prima agricola.

Poate daca noi am acorda subventii numai pentru terenurile agricole cultivate, ne-ar ramane mai multi bani pentru cei care muncesc cu adevarat si ar putea creste si subventiile, in valoare neta.

Apoi cred ca ar trebui supravegheate cu atentie importurile si exporturile de cereale. Nu cred ca este normal sa exportam cereale pe care sa le importam dupa aceea fie sub forma tot de cereale fie sub forma de produse primare. Noi ne bucuram de exportul de cereale ca ne ajuta sa avem venituri si apoi dam de n ori mai mult pe grau cand se intoarce dupa 3 zile in port.

Apoi nu inteleg de ce din toata multitudinea de someri pe care ii avem deja sau pe care o sa-i avem, nu-i specializam in agricultura. De ce toate cursurile de recalificare se refera la meserii precum frizer si chelner si nu ii educam pe oameni sa aiba o afacere cat de mica agricola. O mica  ferma care sa le asigure lor un venit pentru familia lor, sa-i scape de somaj, sa le dea ceva de facut. Poate pe produse de nisa, poate agricultura bio si ecologica, poate produse foarte cautate afara. Asa ca masura ar fi: organizarea de cursuri de calificare in domeniul agriculturii. Dar cursuri adevarate nu unde sa-i invete managementul calitatii si contabilitatea europeana, doar pentru ca trebuie sa le dea de munca unor profesori expirati. Cursuri adevarate despre legumicultura, despre vanzare, despre asocieri, poate si putine cunostinte juridice (astfel incat sa nu fie pacaliti), putina contabilitate de baza (ca e plina tara de contabili). Eu inca nu inteleg de ce ii invatam pe someri sa fie tot angajati si nu-i ajutam sa fie pe picioarele lor.

Fireste asta ar insemna sa avem o tara cinstita, plina de oameni care ar vedea si interesul global pe langa interesul lor personal. Sper ca o sa mai prindem si mandatul ala…

Acum nereferindu-ma la agricultura ci la largirea bazei de impozitare ca solutie a iesirii din criza, eu personal as legaliza prostitutia si drogurile usoare. Astept rosiile in cap si le primesc cu drag, ca sunt de la voi.

Totdeauna am vazut-o pe Madalina Manole ca o luptatoare. Astazi a incetat lupta… cu viata… cu ceilalti… intr-un mod asumat. Astazi a coborat masca si ceilalti am fost cu totii socati sa vedem ca nu este o luptatoare cum ne-a lasat sa credem. Ce trebuie sa se fi adunat in sufletul acestei femei ce  avea un copil de numai 2 ani, astfel incat sa-si ia singura bilet spre ceruri?

Poate ca daca n-ar fi avut masca, cei dragi ar fi putut preveni acest gest. Toti ar fi putut vedea ca nu-i este usor si ar fi putut sa fie altfel langa ea.

Imi placea Madalina. As fi placut-o si daca nu era luptatoare, asa cum ea a ales sa ne arate ca este… As fi placut-o asa cum era si cred ca nu sunt singura.

Dumnezeu sa o odihneasca!

Grecia anul asta a fost altfel decat anul trecut. Putin dezamagitor cu o singura exceptie despre care vreau sa vorbesc astazi.

Ca sa ajungeti in Corfu cu masina personala, veti merge intre Salonic (Thesalloniki) si Igoumenitsa pe o autostrada minunata care se numeste Egnatia Odos. Parte a drumului european E90 pe teritoriul Greciei, aceasta autostrada uneste Igoumenitsa de Kipoi. Pe portiunea pe care am parcurs-o, eu este impresionanta. Este ca si cum cineva s-ar fi uitat la harta Greciei, ar fi tras o linie dreapta si ar fi spus: “Pe aici vreau sa treaca autostrada”. Si asa fost. Daca era munte se facea un tunel, daca era vale, contruiau baietii un viaduct. Uneori intre doua tunele se afla un viaduct si atat.

Este luminata pe portiunile pe care ei le considera periculoase, nu numai la iesirile si intrarile (d)in autostrada. Sunt iluminate toate viaductele si toate tunelurile.

Fiecare tunel avea un nume , care era anuntat la intrarea in tunel impreuna cu lungimea tunelului.  Nu toate tunelurile erau perfect drepte, unele fiind atat de curbate incat ne simteam ca in topoganele cu apa de la Aqua Park, sau in Montagne Russe.

Toate tunelurile sunt prevazute cu semnalizare de foarte buna calitate, sunt iluminate ca ziua chiar daca au 150 m lungime, sunt prevazute cu telefoane de urgenta si au ventilatoare.

In cifre aceasta autostrada are o lungime totala de 670 km si are nu mai putin de 76 de tuneluri , masurand 99 km, si 1650 de poduri si viaducte. Fiecare metru de tunel a costat intre 8.000 euro si 30.000 euro. In total tunelurile au costat 1.800.000.000 euro (in medie 18.000.000 euro / km). In total a costat 5.500.000.000 euro +TVA, din care grecii au dat  55,32% iar restul de bani au venit din fonduri europene.  Taxa pentru autostrada este de 2 euro. Un alt amanunt important pentru noi, cei care asteptam autostrazile din tarisoara noastra, este ca aceasta impresionanta autostrada a fost construita intre aprilie 2004 si iulie 2009 (adica in 5 ani si 3 luni). Bine, proiectul a fost demarat in 1990, insa constructia propriu-zisa a durat doar 5 ani si un sfert. Lucrarile au intarziat deoarece portiunea dintre Grevena si Ioanina aduceau atingere habitatului natural al ursului brun. Au gasit o alta varianta de traseu si asa au terminat autostrada. 

 Toata autostrada este supravegheata video si are sistem de control SCADA pentru luminare, ventilatia din tuneluri si pentru adoptarea masurilor corecte si rapide in cazul coliziunilor. Mi-a mai placut ceva: erau placute indicatoare care anuntau prezenta aparatelor radar. In maxim 1 km aparea si radarul fix, asezat la loc vizibil de obicei intr-o zona ceva mai periculoasa. Mi-a placut ideea de radar ca paznic nu ca mijloc de crestere a veniturilor

Nu vreau sa fac comparatii intre costul kilometrului de autostrada Bechtel, sau alte asemenea autostrazi de pe la noi, vreau sa-mi exprim doar admiratia pentru acest drum impecabil care a scurtat drumul nostru pana in Corfu a aproape 4 ore.

Intamplator, cand am trecut noi, o portiune de autostrada era inchisa pentru asfaltare (pe sensul spre Igoumenitsa), asa ca am fost redirectionati pe drumul vechi si am vazut cat de greu era. Maximul ghinionului a fost ca si la intoarcere sensul spre Salonic era inchis, asa ca iar am trecut muntii pe drumul vechi. Am trecut brusc prin nori si de la o temperatura  de 27 grade Celsius ne-am gasit la 11 grade Celsius. Nu ne-a parut rau, putand astfel sa experimentam, ce inseamna sa-ti fiarba motorul la o masina moderna, probabil si din cauza aerului extrem de rarefiat. Biata masina tragea atat de greu toata incarcatura incat ne-a fost mila de ea si ne-am oprit.

Aceasta autostrada leaga 4 porturi si 6 aeroporturi, iar o parte din ea – cam 360 km – de la Evros la Salonic este paralela cu drumul construit de romani in secolul al doilea i.H. – VIA EGNATIA. Paralela nu este chiar exacta intre cele doua drumuri, cel vechi fiind mai lung, masurand 1.120 km.

Acest articol ii este dedicat lui Huni, la al carui gazon ravnesc de cand l-am vazut prima oara. Si tot ravnind eu asa, n-am putut sa ma abtin si intr-o zi i-am spus si in cuvinte ca daca as putea l-as muta cu totul in gradina noastra. Pe gazon fireste, nu pe el personal. Si el m-a intrebat de ce nu incerc sa pun gazon? Ca nu este chiar asa greu si complicat precum pare.

Asa ca intr-o zi la magazin, nu mai conteaza care, ca in toate caut raionul de “gradina” am pus mana pe o cutie de 1 kg cu gazon. Sport, sa fie mai rezistent m-am gandit eu. Apoi am venit acasa, am deschis site-ul lui Huni si am tastat gazon la search si s-au asternut in fata mea vreo 2-3 pagini de articole. Le-am invatat pe dinafara si ne-am pornit la treaba.

Invatasem ca gazonul trebuie udat des pana rasare si dup-aceea, trebuie tuns si apoi trebuie fertilizat. Asa ca am plantat. Am facut si niste poze in diverse stadii de crestere pe care vi le arat.

Gazonul a rasarit dupa 10 zile de la plantare. Nu am pregatit foarte tare terenul deoarece nu aveam timp. Doar am incercat pe cat posibil sa curatam de pietre gandindu-ne sa nu stricam masina de tuns cand om tunde. Si am aruncat semintele in lung si in lat cum citisem ca se face.

Nu a iesit foarte des, dar vazusem si mai rar. Il udam si de doua ori pe zi. Si a inceput sa creasca

Insa tot era insular, ca sa spun asa. Ma gandeam ca este asa din cauza ca cei trei catei care umbla liberi pe mosie il gaseau atragator si la indemana in momentele de graba fiziologica. In plus se si tavaleau in el de cate ori aveau ocazia. “Ei este doar un experiment” ne spuneam ca sa nu ne necajim. Voiam doar sa vedem daca merita sa punem noi sau trebuie sa angajam ceva firma sa ne amenajeze un spatiu cu gazon.

Am plecat in concediu si vestile despre gazon erau ca trebuie imperios tuns. V il curatase de buruieni si de la ploi crescuse mult fiind aerisit. Am venit si intradevar am constatat si noi ca gazonul nostru crescuse peste masura. In plus disparusera insulitele de pamant.

Acum se ridica din nou problema masinii de tuns iarba. Noi gandeam, visam si speram o masina de tuns pe benzina. Urma sa o folosim si in livada si in portiunile viitoare de gazon de prin curtea din fata si la viitorul loc de joaca al copiilor (daca mai apucam sa-l contruim pentru copii si nu il amanam pana la nepoti). Ni se parea comoda sa-i punem benzina si gata. Sa nu depindem de cabluri si de lungimi diverse. Insa marimea gazonului impunea sa il tundem de urgenta, iar noi nu aveam bani sa cumparam o astfel de masina. Asa ca am imprumutat de la V masina lor de tuns care este o masina electrica de duzina aproape care a costat 150 de lei. Ca asta aveau. Nu va puteti inchipui in ce verva era C la maneta masinutei si cum a tuns el tot, nu numai gazonul ci si toate buruienile de prin curte. Si a decretat: “vreau si eu una, electrica deoarece nu merita pe benzina”. Cand am tuns gazonul, am folosit masina cu tot cu sac. Golea sacul la mai putin de o lungime de gazon. La buruieni a renuntat la sac ca imbatranea golindu-l. Si si-a pus C pantalonii de tabla (o salopeta lucioasa si batoasa) si dai si tunde. Avea picioarele atat de verzi incat mai trebuiau sa-i creasca antenute si il luau aia pe Marte la schimb de experienta.

Dupa ce a fost gata tunsul, am descoperit sub chica gazonului, acum indepartata, mici insulite de gazon care se ingalbenise. Poate de prea multa umezeala, poate am intarziat prea mult cu tunsul. Dar in cele patru zile scurse de atunci, gazonul si-a revenit , nu mai este galben si inteleg ca necesita din nou sa fie tuns. Ma miram cand Huni spunea ca are perioade cand tunde de doua ori pe saptamana. Am luat intre timp si un ingrasamant dar nu m-am hotarat daca sa-l ajut sau sa-l las de capul lui. Asta de l-am luat, zice ca ajuta inradacinarea la gazon.

Asa ca, draga Huni, multumesc pentru imboldul si curajul insuflat dar mai ales pentru faptul ca am avut de unde sa ma inspir. Declar experimentul ca fiind o reusita si promit sa nu ma opresc aici. Planuiesc sa ierbicidez cu aplecare in livada si in toamna sa plantez gazon ca sa poata profita de ploile de toamna.

Am putine flori poate din cauza faptului ca atentia mea s-a concentrat cu precadere spre legume. Poate si natura firii mele care seamana mai mult a comportament de furnica (legat de provizii) decat de greiere (contemplativ) m-a facut sa ma orientez spre legume.

Apropos de greiere si de furnica mi-am amintit un banc:

Trece iarna si vine primavara. Furnica sapa, pune seminte, face straturi. Apare si greierele.
-  Ce faci, greierasule?
-  Merg la un tenis cu baietii.
-  Mai, mai! Sa nu vii la iarna sa-mi ceri mancare, ca nu stiu ce-ti fac!
-  Da, da, bine….

Trece primavara si vine vara.

Furnica aduna, secera, coseste. Trece greierele, cu o chitara sub brat.
-  Ce faci, mai greiere?
-  Ma duc sa cant cu baietii in parc.
-  Sa nu uiti: de la mine sa nu ceri de mancare. 

Trece si vara si vine toamna. 

Furnica culegea de zor, facea dulceturi, punea conserve. Trece greierul, tot cu chitara sub brat.
-  Ce faci, ma?
-  Ma duc sa cant cu baietii in bar.
-  Bine, ma, da’ la mine sa nu vii la iarna cand te-o napadi foamea

Iata vine si iarna.

Furnica statea in pridvor, infofolita intr-un sal si cu un ceai fierbinte in mana, cand vede o limuzina. Din ea coboara greierasul:
-  Ce faci mai furnicuto? -   Pai uite ce sa fac, ma odihnesc. Am muncit tot anul? Dar tu ce faci?
-  Uite, ma duc la Paris sa cant. Am avut succes cu chitara.
-  Bine, greierasule, bafta. Si daca-l vezi la Paris pe unu’, Toparceanu, spune-i ca-l dau dracu’ cu  “Balada” lui cu tot…

Sper sa nu ajung in iarna ca furnicuta. Sa revenim la flori. Spuneam ca am cumparat un trandafir englezesc William Shakespeare 2000. S-a prins greu si a pornit greu. Cand al Mirelei inflorea, al meu abia infrunzea. Timid. Nu ma asteptam la flori anul asta si intr-un fel il “iertasem” si ma iertasem pentru ca nu-i oferisem toate conditiile de ingrasare a pamantului. Cand am cumparat lemnele de foc, care dintr-o eroare au fost asezate chiar langa trandafirul cu pricina, iar eu m-am dus cu inima stransa sa constat cat de aproape de trandafir sunt, am descoperit un bobocel. Tot timid.

Cat am stat in Grecia mi s-a povestiti la telefon despre minunatul trandafir. Ma si gandeam ce ghinion am sa astept sa infloreasca si el sa o faca  in timpul concediului meu. Am trecut peste si am luat-o ca un fel de pedeapsa pentru lipsa mea de grija fata de el. Cand am ajuns joi in gradinuca era seara, asa cum am spus deja, si C s-a dus sa vada trandafirul: daca mai are flori cum arata si cum miroase “Pot sa rup unul sa ti-l aduc?” m-a intrebat el cu precautie. “Cum sa rupi?” “Pai sunt multi…”

Asa ca acest trandafir il declar un succes, cu mica strangere de inima referitoare la dimensiunile lui. El pare mai degraba un trandafir pitic decat unul mare de gradina.

In afara de el in gradinuca s-au mai cuibarit si alte floricele:

coltunasii de gradina (a caror rasaduri le-am obtinut si le-am replantat chiar eu)

carciumaresele (rasarite din niste seminte aruncate intr-o doara intr-o dup-amiaza ploioasa)

noptitele (tot eu am facut rasadurile), mama le zice “Buna dimineata, buna seara” deoarece infloresc dimineata si seara

Crinul, aflat in gradinuca in al doilea an

Lilicelele (care-mi aduc aminte de gradina matusii mamei, unde mi-am petrecut copilaria)

Am ajuns in gradinuca joi seara tarziu. Bine ca se intunecase si nu am vazut nimic in seara aceea ca cred ca ori ma apucam de plivit de atunci ori nu dormeam toata noaptea. Dimineata am pornit in gradina la inspectie. Din nefericire am uitat sa-mi iau aparatul de fotografiat si nu am mai ajuns in ziua aceea sa-l iau.

Este incredibil ce pot face doua saptamani de ploaie. Gradinuca nu a fost chiar singura in aceste doua saptamani. Verisoara mea a fost langa ea insa ploile au fost atat de dese incat nu s-a prea putut intra la plivit. Asa ca buruienile atat au asteptat: ploaie si lipsa omului datorata noroiului. Unele legume nu se mai vedeau.

Chiar si in solar au crescut incredibil de mult, insa acolo omul in persoana vara-mii si a bunicii ei (care are undeva la 70 si ceva de ani) le-au anihilat. In plus din cauza ploilor rosiile si castravetii s-au manat rau de tot. Chiar si cele din solar. De fapt mai ales cele din solar.

Ne-am apucat cu forte mai mult sau mai putin proaspete de plivit. Parea la un moment dat ca nu vom termina niciodata.. S-au muncit trei zile continuu.

Afara am plivit aproape toate straturile. Ne-au alungat de cateva ori norii si picaturile de ploaie insa erau pacaleli. Ploua doar atat cat sa mai inmoaie putin crusta si sa putem smulge mai bine buruienile. Parca Cineva ne ajuta la plivit. Am facut niste poze pe la mijlocul activitatii, bine aproape de sfarsit.

Pentru ca in solar ne-a lovit mana in rosii si castraveti si pentru ca V (verisoara mea) spune ca odata atinse de mana lucrurile nu mai pot fi stopate, am hotarat sa indepartam pe cat posibil frunzele si partile de tulpina si ramuri afectare, apoi sa rupem frunzele de la baza plantei astfel incat aerul sa poata circula in solar si la baza plantelor. Astfel incercam sa fortam intr-un fel planta sa formeze frunze noi, sanatoase si sa creasca in continuare. In plus le-am stropit cu SuperVivereFyt si cu SulphurCalciumCupru. Acesta din urma este un ingrasamant biologic care ajuta plantele sa fructifice si sa mentina fructul, dar din pacate firma nu il mai produce. Am si plivit in solar asa ca acum este ceva mai curat si asteptam prima supa de rosii ca de salata am adunat cate ceva.

Vedeti in a doua imagine in partea din stanga sus ca bietii castraveti sunt in mare suferinta. Acum nu-mi dau seama daca este o uscare fiziologica a frunzelor de la baza sau sunt si ei atinsi de mana. Frunzele de sus sunt patate si ele dar castravetele are frunza putin patata. Vom vedea cum evolueaza.